ARHIVA Power&Politics World

Medvedev și victoria a lá Potemkin a Rusiei Unite

October 15, 2012

Gabriela Ioniță

După o campanie electorală marcată de numeroase acuze de corupție dinspre părțile aflate în competiție, la finalul săptămânii trecute rușii au fost chemați la urne pentru a decide cine sunt aleșii pe care îi doresc în cadrul administrațiilor locale. Potrivit agenției Mediafax, în urma alegerilor de duminică ținute în 77 din cele 83 de regiuni ale țării, reprezentanţii partidului aflat la putere, Rusia Unită/Edinaia Rusia (ER), au obţinut o victorie importantă, conform primelor rezultate anunţate de către Comisia Electorală Centrală rusă. Una din cele mai urmărite curse electorale a fost cea din orașul Himki de lângă Moscova, unde activista Evghenia Cirikova s-a confruntat cu primarul în exercițiu, Oleg Șahov, sprijinit de Kremlin. Potrivit unui sondaj la ieșirea de urne, Șahov conducea cu 40% din voturi, față de cele 20% ale Cirikovei, cunoscută pentru protestele împotriva tăierii pădurii din Himki.

Nu cred că a fost o surpriză faptul că în Extremul Orient, la momentul centralizării a peste 90% din buletinele de vot, guvernatorul în exerciţiu al regiunii Amur, Oleg Kojemiako, membru al Partidului Rusia Unită, a fost ales cu aproape 77% din voturi. Iar pe Insula Sahalin, unde au fost aleşi membrii Legislativului local, partidul la putere a obţinut 48% din voturi, fiind urmat de Partidul Comunist cu 18%, a anunţat Comisia Electorală. De asemenea, în Briansk a câștigat guvernatorul în exercițiu, membru al partidului ER, Nikolai Denin. El a obținut aproximativ 66% din voturi. Rivalul său, comunistul Vadim Potomsky – a adunat aproximativ 30%, iar în ciuda prezenței lui Vladimir Jirinovski la Brianks, reprezentantul LDPR s-a retras din cursă înainte de alegeri.

Totuși, chiar dacă rezultatele par să indice că Rusia Unită este iarăși marele câștigător (însuși premierul – și președinte al partidului ER –  Dmitri Medvedev a clamat victoria, declarând că deși mulți au predicat moartea partidului său, iată că aceasta nu s-a întâmplat. Mai mult, premierul Medvedev a calificat alegerile drept civilizate, susținând că rezultatele acestui scrutin sunt mai bune decât cele obținute la alegerile parlamentare din decembrie 2011, când puterea și-a păstrat cu greu majoritatea parlamentară), motive de foarte mare bucurie nu prea sunt. Se poate ca premierul Medvedev să nu fi observat că formațiunea sa politică și-a trăit traiul și este susținută artificial în viață de aparatul de partid, sau mai exact de nucleul dur al acestuia (adică exact acea parte rigidă, conservatoare și greu de reformat, contrastând ciudat cu ideile liberal-reformiste ale premierului) ? Sau că la nivel de popularitate – și implicit legitimitate, procentele sale scad vizibil cu fiecare nouă rundă de alegeri ? Iată de ce remarc aceste aspecte:

Principala explicație pentru procentele uriașe obținute în unele regiuni și principala caracteristică a acestor alegeri – rata mare de abseentism. În cele mai multe zone, prezența la urne a fost de 30 – 40%, iar în unele locuri – chiar și de 10 – 15%. Cu cât mai puțini electori vin la vot, cu atât este mai ușor pentru actualul guvern de a-și asigura rezultatul dorit doar prin mobilizarea nucleului de bază al partidului de guvernământ, fără necesitatea de a convinge și câștiga noi susținători. Deci fără programe, proiecte și măsuri concrete menite să aducă credibilitate guvernării.

Apoi, deși s-a clamat că acestea sunt primele alegeri ale guvernatorilor regiunilor Rusiei în care rolul decisiv îi revine alegătorului, în fapt lucrurile stau sensibil diferit. Pentru că utilizarea unui sistem ce presupune un ”filtru-municipal” al candidaților (cum s-a întâmplat la Novgorod), care pentru a fi înscriși în cursa electorală trebuie să prezinte o listă de susținere din partea deputaților locali, care la rândul lor sunt controlați de guvernatorul regiunii. Astfel victoria la Novgorod a guvernatorului în funcție Serghei Mitin cu aproximativ 76% din voturi era previzibilă, cât timp contracandidații incomozi nici nu au reușit să se înscrie în lupta electorală, iar următorul clasat a obținut doar puțin peste 10%.

Desigur, dinspre partidele din opoziție au existat numeroase acuze de fraude electorale, invocându-se faptul că acolo unde (în unele secții de votare din Briansk) s-a implementat numărătoarea electronică a voturilor, rezultatul ar fi fost favorabil candidatului opoziției. Dar…reale sau nu, nu fraudele au fost problema spinoasă a acestor alegeri ! Ci, revin, prezența scăzută la urne, semn că populația pare să-și fi pierdut tot mai mult încrederea că votul său chiar poate schimba ceva, semn că votanții au respins oferta electorală prezentată, semn că puterea politică rămâne strict centralizată și controlată, semn că lipsa unei ideologii dar și a unor programe electorale clare ar trebui să-i îngrijoreze pe reprezentanții puterii, și deopotrivă pe cei ai opoziției. A comenta în acest context declarația secretarului Consiliului General al Rusiei Unite, Sergey Neverov, conform căruia probabil lumea nu s-a prezentat la vot pentru că… este mulțumită de cum decurg lucrurile – pe principiul e bine și așa – consider că este realmente nechibzuită. Chiar admițând o nuanță ironică mai greu sesizabilă a declarației sale … Nu cred însă că absenții de la vot au un la fel de dezvoltat simț al umorului când se confruntă cu noile prețuri la utilități ! Victoria Rusiei Unite e una iluzorie, o fațadă (promovată mediatic cu sârg), dar asemeni satelor cneazului Potemkin este lipsită de fundament și de rezultate palpabile în plan politic. Nici măcar pentru liderul său. Medvedev nu e un personaj lipsit de popularitate. Sau de charismă. Dimpotrivă. Însă, cu toate eforturile făcute, este aproape complet lipsit de credibilitate. Iar criticii săi acerbi au avansat deja ideea că este păstrat în fruntea guvernului tocmai pentru a justifica la un moment dat lipsa de eficiență și rezultate concrete. Ori în acest context, o victorie a lá Potemkin nu e de natură să-i aducă decât reale deservicii liderului formal al Rusiei Unite, nicidecum să-i sporească necesarul de credibilitate. Cât despre lipsa de credibilitate (voită sau nu !) a opoziție, aspectul necesită o discuție aparte.