„Mica Rusie„ și cauza europeană pierdută

November 28, 2013

Tatiana Jukova

În buza Summitului de la Vilnius Ucraina a ajuns cu iluziile spulberate. Deși zeci de mii de ucraineni au protestat la Kiev contra deciziei guvernului de a opri procesul de pregătire a acordului cu asociere a țării cu UE, sansele pentru semnarea acordului de asociere au rămas minime. Participanții la mitingul de protest s-au bătut cu poliția pentru drumul european al Ucrainei, care, în opinia celor care împărtășesc speranța că apropierea de Uniunea Europeană va însemna civilizație, bunăstare și lepădare de trecut. Aceste idei par a fi frumoase, dar insuficiente pentru un program de măsuri concrete atât în domeniul politic, cât și cel economic, mai ales într-o situație când nimeni nu este hotărât să plătească Ucrainei pentru fidelitate un preț care excedează 100 de miliarde de euro, conform notei de plată pregătite de guvernul ucrainean. Cel puțin asta reiese din comentariile indignate ale înalților reprezentanți ai UE, precum ale comisarului european Stefan Fulle la Euronews, despre cum chestiunea drumului Ucrainei spre Rusia ori spre Europa nu este “motiv de târg la piață, ci alegerea pe care o face poporul”.

Asemenea exprimări de opinie din partea birocrației europene par însă cam ieșite din limitele decenței, dat fiind faptul că veniturile bugetului de stat în Ucraina depind într-o măsură hotărâtoare de performanțele industriei grele, amplasate în estul țării. Economia Ucrainei trăiește din ceea ce produc regiunile estice. Iar aceste regiuni nu numai că vorbesc rusa, dar și sunt oarecum asociate în economia Rusiei, fiind o parte integrantă a marelui complex industrial din fosta URSS. De pildă, vagoanele de marfă care se fac acolo sunt proiectate pentru căi ferate mai largi decât în UE și de care în Rusia e mult mai multă nevoie decât în Ucraina, piesele pentru avioane sunt destinate avianelor rusești, s. a. m. d. Ruperea bruscă a relațiilor cu Rusia ar însemna prăbușirea economiei cel puțin la nivelul regional, și micșorarea sensibilă a salariilor angajaților de la stat și a pensionarilor din toata țara. A doua parte importantă a economiei ucrainene este agricultura, pentru care UE a promis anularea taxelor vamale, dar rămân cerintele referitoare la calitatea produselor etc., precum și concurența acerbă cu producătorii europeni, care nu vor permite producătorilor agricoli din Ucraina să intre ușor și repede pe piața europeană, suplinind astfel cumva veniturile din producția industrială.

În plus, Ucraina are acumulate datorii foarte mari. Datoria externă a Ucrainei este de 26,3 miliarde de dolari (în octombrie 2013), cu +73% deasupra rezervelor valutare ale țării. În plus există numeroase datorii comerciale: numai Rusia clamează 30 de miliarde de dolari, împrumutate de către întreprinderile ucrainene din băncile rusești. Realitatea este sumbră: dacă Ucraina rupe relațiile cu Rusia și nimeni nu-i vine in ajutor, iar ajutorul financiar trebuie să fie unul substațial, Ucraina va intra într-o perioadă de instabilitate majoră. Pentru România, dacă lucrurile ar lua o asemenea întorsătura, această variantă poate conține primejdii, fiindcă atunci va deveni probabilă scindarea Ucrainei de-a lungul liniei Vest/Est, cu regiunile fostei Galiții și a Pocuției, și poate cu câteva regiuni centrale în plus, rămase fidele Europei, iar cele cu populația filorusă alăturate firesc spațiului “eurasiatic”. Acest scenariu nu este bun pentru România, dat fiind faptul că din regiunile majoritar filoruse fac parte nu numai teritoriile estice ale Ucrainei, dar și cele pe lângă Marea Neagră, precum Odessa, Nikolaev (așa-zisa Novorossia din vremurile Imperiului Rus), Crimeea etc. În acest caz în loc de îndeplinirea visului românesc – de a avea între sine și Rusia măcar un stat-tampon – românii se vor trezi iarăși cu Rusia la Dunăre.

Perspectivele Ucrainei nu sunt mai clare nici măcar în cazul în care Ianukovici nu semnează nimic la Vilnius – ceea ce pare deja o realitate de netăgăduit. Datoriile rămân, iar industria ucraineană este concurentă grupurilor rusești, dintre care multe, precum Mechel, se află și ele într-o situație grea. Rusia nu-i poate aduce Ucrainei nici un fel de prosperitate – în primul râind fiindcă nu poate, și în al doilea, fiindcă corporațiile rusești sunt rivale pentru cele similare din Ucraina. Așadar, Kievul cel mai probabil va rămâne într-o poziție nehotărâtă între Rusia și Ucraina, înclinându-se ori spre o parte, ori spre alta. Pentru România această variantă nu este tocmai rea, fiindcă prezența Ucrainei oscilând între Vest și Est exclude scenarii extreme precum intervenția militară a Rusiei în Transnistria.

Pentru Rusia, principala acuzată de eșecul Kievului de a se pripăși la porțile civilizației europene, pierderea Ucrainei ar însemna o lovitură majoră pe plan moral, fiindcă refuzul Kievului de a participa la Uniunea Vamală discreditează simțitor ideile “eurasianismului” din Rusia, ele începând a mirosi de “asiatism” pur (ceea ce, între altele, ar pune Rusia pe poziția de rival deschis al Chinei, lucru pe care Moscova încearcă din răsputeri să-l evite). Nu este vorba doar de ambițiile imperialiste ale rușilor sau de faptul că ucrainenii din regiunile estice fac parte din civilizația rusă din 1654, de când au depus jurământul țarului rus la Pereiasvskaia Rada, iar distincția între aceste două popoare nu este ușor sesizabilă la prima vedere (să ne amintim că străzi cu numele “strada Rusească” în orașele ucrainene precum Liov sau Cernăuți sau altele din regiunile de vest ale Ucrainei au fost numite așa nu fiindcă acolo au trăit rușii moscoviți, ci fiindcă erau locuite de ucraineni în orașele cu populație preponderent polonă, evreiască și germană). Indiscutabil că fără Ucraina, planul de recreeare în jurul Rusiei regiunii macroeconomice autonome, cunoscut sub denumirea Uniunii Eurasiatice sau uniunii Vamale, va fi cu mult mai greu de realizat. Dar totuși Moscova nu este gata să plătească un preț prea ridicat pentru păstrarea fidelității Kievului, care poate fi ușor schimbată pe contrariu. Șantajul din partea Moscovei menit să revizuiască relațiile intereconomice nu constituie decât “prețul negativ” – Moscova nu vrea să plătească Ucrainei pentru rămânerea în sfera sa de influență, dar tinde să-i facă nota de plată pentru ruperea relațiilor, în cazul de divorț politic. Dacă Ucraina va prefera promisiunile mai dulci ale UE și FMI, Rusia cu siguranță va ridica toate preferințele care au fost acordate agenților economici din Ucraina – cu consecințele descrise mai sus, poate și cu intenția de a le provoca. Rămâne întrebarea dacă va fi schimbat și regimul de circulație liberă a cetățenilor ucraineni în Rusia. Dintre ucrainenii care au fost nevoiți să-și aleagă drumul străinătății, mulți muncesc în Rusia, unde nu sunt tratați la nivelul de mână de lucru străină (cum se întâmplă cu emigranții din Asia Centrală), fiind specialiști de calitate, vorbind limba rusă și nedeosebindu-se de ruși cu nimic, în afara mai bunei ”rezistențe” la beție. De aceea, săteni de undeva din Pocuția sunt căutați ca electricieni la Moscova sau tehnicieni la gazoductele din Siberia. Dacă toți acești oameni vor fi nevoiți să se îndrepte spre UE, ei vor crea concurență serioasă pentru mâna de lucru din Europa de Est.

Pentru Rusia mai există o îngrijorare: Ucraina fiind pentru mulți din Rusia “O Rusie Mică” (așa-numita Malorossia, denumirea veche a Ucrainei), alegerea drumului european de către Kiev poate să fie un exemplu ademenitor pentru înseși locuitorii Federației Ruse. Această logica a pus pe jăratic Kremlinul în 2004, când la Kiev s-a desfășurat “revoluția portocalie”, și puterea de la Moscova nu a scăpat de această obsesie până 2012, când opoziția rusă într-adevăr a încercat să repete scenariul și a esuat în mod mizerabil, neprimind susținerea necesară din partea populației și a elitelor. Așadar, acest considerent a pierdut acum din importanță, și mulți analiști din Rusia au presupus că după asocierea Ucrainei cu EU în această țară foarte curând s-ar începe manifestarea dezamăgirii și chiar creșterea anti-europenismului, ceea ce ar fi spre profitul Rusiei.

Dar pentru România, toate aceste ”intimitati” istorice între ucraineni și ruși au importanță minoră. Pentru politica României trebuie luate în calcul următoarele:

  1. Ucraina niciodată nu va fi în stare să pună stavilă expansiunii intereselor Rusiei pentru o perioadă însemnată, fiind adânc legată de spațiul rus. Politica românească trebuie să fie cladită pe convingerea că Rusia va rămâne alături într-o formă sau alta (inclusiv Novorossia), și nu pe speranța în șansa firavă de a o “alunga” prin efortul unit al UE cât mai departe.
  2. Politica pentru Ucraina trebuie să considere în primul rând prioritățile României (interesele minorității române și altele, precum relațiile româno-ruse), și nu exclusiv “cauza europeană”, fiindcă Ucraina poate ușor schimba preferințele. (În fapt, povestea asta cu sucitul de la zi la noapte nu se justifică a fi excesiv de traumatizantă, românii fiind obișnuiți cu astfel de apucături ale politicienilor.)
  3. Prea mult accent pe Ucraina și pe contracararea “expansiunii rusești” în spațiul post-sovietic poate fi primejdioasă pentru soarta relațiilor cu Republica Moldova. Ar fi de recomandat ca R. Moldova să nu fie tratată ca inclusă “în pachet” cu Ucraina, fiindcă, cu deosebire de ucraineni, moldovenii au altă bază istorică pentru relațiile cu Rusia. Drumul Chișinăului spre Europa este unul firesc, de reîntoarcere în făgașul istoric și reîntregire a spațiului românesc. Acest scop trebuie separat de strategii politice de nivel tactic sau de jucarea rolului secundar în relațiile ruso-europene.

Leave a Reply