Miniștrii justiției din UE au ajuns la un consens cu privire la reforma protecției datelor

December 6, 2014

Miniștrii justiției din Uniunea Europeană, reuniți joi la Bruxelles, au ajuns la un consens cu privire la reforma protecției datelor, însă unele aspecte rămase nerezolvate se vor afla pe agenda viitoarei președinții a Consiliului UE, ce va fi asigurată de Letonia, relatează EUObserver.

După luni de discuții între reprezentanții statelor membre, președinția italiană a Consiliului UE a elaborat un text de compromis privind așa-numitul ”mecanism al biroului unic” destinat armonizării deciziilor privind protecția datelor în Uniunea Europeană.
”Președinția italiană (a Consiliului UE) a reușit să ajungă la un compromis care este o bază solidă și care la rândul său are ca piloni elementele esențiale ale propunerii Comisiei Europene”, a spus comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourova.
În decembrie anul trecut, statele membre au denunțat complexitatea și barierele administrative ale ‘mecanismului biroului unic’ referitor la protecția datelor. Aspecte similare au fost evocate în reuniunea de joi a miniștrilor justiției din UE.
Planul CE le permite companiilor să soluționeze cazurile privind protecția datelor prin intermediul autorității pentru protecția datelor din țara membră unde se află sediul companiei în cauză.
De asemenea, ar urma ca o unică autoritate de protecția datelor să aibă ca responsabilitate luarea deciziilor cu caracter juridic împotriva unei companii. Decizia sa finală se aplică tuturor celorlalte state membre.
În cazul în care apar unele probleme, o Autoritate Europeană de Protecția Datelor (EDPB) va interveni pentru a se asigura că regulile sunt aplicate corect.
EDPB va acționa ca un arbitru legal dacă autoritatea națională pentru protecția datelor nu este de acord cu o decizie luată de o instituție similară dintr-un alt stat membru. Decizia finală a EDPB va avea caracter obligatoriu.

Leave a Reply