Ne-am repliat şi stăm spate în spate
January 10, 2018
Când eram foarte tânăr, în primul an de activitate, eram idealist, îmi iubeam uniforma şi credeam cu tărie în lege şi dreptate. Într-una din zile am confiscat câteva baxuri de ţigări ne timbrate de la un cetăţean şi i-am aplicat o sancţiune contravenţională. Nici n-am apucat bine să închei activitatea de introducere la camera de corpuri delicte a bunurilor confiscate, că m-a şi chemat adjunctul şefului de secţie, n-o să-i dau numele acum, nu mai are nicio relevanţă. Ajuns în biroul acestuia, dau nas în nas cu contravenientul, care stătea relaxat pe un fotoliu, la cafele. Adjunctul m-a ţinut în picioare, în poziţie de drepţi, regulamentar, cascheta la subţioară, şi a rostit cu dispreţ nedisimulat:
– Bă! Nu ştiu al cui eşti tu, dacă eşti al cuiva, dar eu am pile direct la Iliescu!
Şi îmi arată cu degetul către perete, unde avea atârnată în ramă o diplomă de revoluţionar, apoi continuă:
– De săptămâna viitoare execuţi o lună de arest la Grădina cu Cai (stradă pe care era situat arestul pentru cadre al M.I.) şi la salariu plăteşti ţigările confiscate, pentru că le-ai băgat la corpuri delicte fără semnătura mea. Ieşi afară!
Asta de faţă cu cetăţeanul, care rânjea satisfăcut.
Până la urmă n-am ajuns nici la Grădina cu Cai, nici n-am plătit ţigările, dar umilinţa a rămas.
Exact aşa m-am simţit şi astăzi, după douăzeci şi ceva de ani, în momentul în care, fără să sufle o vorbă despre cum a ajuns un subofiţer de jandarmi, şef de serviciu la BPR, peste noapte, cine anume l-a susţinut în acest transfer ilegal, pentru care sunt necesare derogări nominale, cum şi-a adus acesta în subordine, tot de la jandarmi, un om cu un comportament sexual deviant cunoscut, cum l-a încadrat pe funcţie de operativ şi l-a folosit ca şofer personal, doamna Ministru Carmen Dan a ieşit public şi a cerut, nici mai mult, nici mai puţin decât demisia şefului Serviciului Omoruri al DGPMB, domnul Radu Gavriș, încercând să-l transforme în ţap ispăşitor.
Adică a omului care a identificat, reţinut, probat infracţional şi obţinut arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui pedofil în uniformă, caz fără precedent în istoria Poliţiei Române, individ care ani şi ani a fost protejat şi menţinut în sistem, deşi în anumite cercuri activitatea lui era cunoscută.
Doamnă Ministru, e mult prea evidentă răzbunarea pentru părerile domnului Radu Gavriș despre anumite modificări ale codurilor, pentru instrumentarea dosarului Gigină, pentru instrumentarea dosarului “Colectiv” şi a altor dosare care, pe alocuri, au scos a iveală putregaiul de la vârful Ministerului de Interne.
Dacă astăzi ar fi fost în vigoare modificările criticate de domnul Radu Gavriș, pedofilul în uniformă ar fi fost liber, bine-mersi, mâine dimineaţă s-ar fi prezentat la serviciu, voios şi fără nicio grijă.
Pentru cine nu ştie, şi pentru dumneavoastră doamnă Ministru, întrucât se pare că nu cunoaşteţi acest aspect, Radu Gavriș este șeful Serviciului Omoruri al DGPMB, un serviciu considerat etalon în rândul majorităţii lucrătorilor Poliţiei Române.
Acesta a criticat într-un interviu intenția puterii de a aduce modificări codurilor penale, astfel încât imaginile de pe camerele de supraveghere să nu mai poată fi folosite ca probe. Am să-mi permit să-l citez, deoarece la acel moment a fost de-a dreptul vizionar, anticipând parcă situaţia de astăzi, când ar fi foarte îndreptăţit să strige “Quod erat demonstrandum”, nu să facă un pas în spate:
– “Vor fi autori de omor, viol, pedofilie, care fie nu vor putea fi prinşi, fie, dacă sunt identificaţi, nu vor putea fi probaţi, cu toată bunăvoinţa şi munca pe care o să le depunem”.
– “Pedofilul să participe la audierea unui copil abuzat… n-am cum să comentez o astfel de idee. Există grija pentru drepturile suspectului, dar cred că datoria statului român este să protejeze prima oară victimele”
Doamnă Ministru, cu tot respectul cuvenit, am a vă transmite un mesaj, pe care mi-l asum în totalitate cu toate că nu-mi aparţine. Sunt prea bătrân şi am prea puţine de pierdut ca să mă mai tem de represalii şi sunt gata să mă duc la “Grădina cu Cai” dacă veţi considera asta (deşi teoretic nu mai există), până la urmă puşcăria e tot pentru oameni !
E un sistem găunos în care există această structură foarte dedicată muncii şi performanţei, care face tot posibilul să ridice ștacheta, să stabilească nişte standarde pe care să le urmeze cât mai mulţi. Un model de urmat pentru multe structuri şi care nu poate fi implementat peste tot din lipsă de oameni de calitate. Sunt foarte mulţi din ţară care ne sună să ne întrebe ce să facă în anumite situaţii şi chiar mă bucur când văd că îşi dau interesul să fie mai buni.
Am primit mesaje de susţinere din toată ţara, din multe judeţe.
Când există atâția şefi incompetenţi în Poliţia asta, tu îi ceri să plece celui mai performant şi mai demn manager?
Suntem indignaţi, însă nu putem sta mult aşa.
#Ne-am repliat şi stăm spate în spate.
PS: Și în prezent îmi iubesc uniforma. Și cred în Lege și Dreptate ! Doar că am învățat să nu mă mai las umilit !
Septimiu Pan
Leave a Reply