Neliniștea Europei și luxul diplomației

August 27, 2015

Îi văd pe mulți diplomați de carieră din lista mea de Facebook cum se plimbă dintr-o țară în alta, de la un dineu la altul, de la o masă rotundă la alta. Diplomația de conferințe, în contextul turbulențelor curente, e fel de a fugi cu tact de identificarea soluțiilor și pragmatism.

În atâția ani de studiere a fenomenologiei diplomatice am înțeles că sinergia și proactivismul sunt bazele diplomației moderne, însă Europa are nevoie de voci ferme, de reacții directe și soluții imediate. Politicienii când acționează, obișnuiesc să nesocotească multe dintre agreement-urile bi și multilaterale, însă rolul diplomaților este să îndrepte decizia politicului pe un făgaș flexibil, identificabil cu interesele celorlalți parteneri din zonă. Diplomația de conferințe e o pierdere de timp. E ca și cum l-ai asculta pe un filosof zi-lumină, în speranța că va înceta războiul. Istoria a dat multe lecții popoarelor lumii, iar una dintre ele e că orice eveniment negativ, turbulență sau încleștare socială escaladează de la sine. Asta e matricea naturii istoriei și politicii. Pentru asta e nevoie de diplomație vizibilă, implicată, eficientă și riguroasă. Iată că Europa a făcut nenumărate compromisuri cu Rusia datorită SUA, iar în chestiunea imigranților sirieni și eritreeni, își suspendă acțiunea comună de la Bruxelles până în septembrie-octombrie, lăsând nevrozele acestei invazii subite pe mâna unor guverne nepregătite.

Cred cu tărie că viitorul Europei unite atârnă de maniera în care va trata aculturația islamică. Se va permite un asemenea fenomen de aculturație? Există deja? Poate Europa digera valori precum Sharia, radicalism politic ori fundamentalism religios? Cât va mai suporta îndrăzneala imamilor? Sunt nite întrebări la care UE va răspunde în timp. Ce-i cert este că expansiunea islamică în Europa devine tardiv un nou examen pentru construcția europeană și euro-atlantică. Iată că după 97 de ani, islamul pășește din nou în teritorii mult râvnite de către sultanii otomani și nu numai. Însă de data aceasta, semiluna arabă nu mai tăbărăște cu grandiosul Aliotman ci cu imigranți disperați, fugiți din teatre de operațiuni ale ISIS. Invazia cu imigranți islamiști se petrece sub protecția discutabilă a Cartei ONU și a unor motive-scenarii justificabile pentru a li se acorda azil politic unor potențiali teroriști în sânul Europei. Acești oameni ai nimănui ce aleargă de-a lungul și de-a latul Europei sunt atât victime cât și beneficiari ai propagandei ignorante și părtinitoare. Sunt convins că ceva se pregătește, ceva nasol pentru securitatea și echilibrul dintre națiunile europene. Deturnarea atenției internaționale de la comportamentul asimetric al Rusiei are un scop precis. Nu achiesez la teorii ale conspirației, însă prea multă ață roșie s-a folosit la țesătura acestor evenimente.

Nu am să mă lansez în explicații și disertații despre știința/arta diplomației, însă astăzi observ că diplomația înseamnă tot ceea ce nu înseamnă diplomația europeană a sec XXI.
Astăzi, la jumătatea anului 2015, diplomația ar trebui să caute mijloace, instrumente și mobilizări asupra chestiunii Terorismului islamic în tandem cu deteriorarea relațiilor UE-Rusia. Aceste două mari teme sunt punctele nevralgice de pe agenda globală a sec. al XXI-lea. Dar, în zarva de pe falia Mediteranei și din cancelariile europene, cineva acționează strategic în tăcere… Vom realiza la iarnă, când mai toată zona pontico-balcanică va atârna de conducta unui anumit lider geopolitic, Rusia.

PS: În următoarele zile voi explica raportul dintre radicalismul islamic și Jihad, dar și impactul eventual asupra UE (începând cu Charlie Hebdo).

Adrian Sereș

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new