Marine Le Pen a făcut ”bilanțul” extremei drepte naționaliste din UE

Lidera extremei drepte din Franta, Marine Le Pen, a argumentat de ce formațiunea politică pe care o conduce se află în topul opțiunilor în cadrul tărilor membre ale UE. Le Pen consideră că ideologia extremei drepte franceze – ultranaționaliste si anti-imigrație se află deja la putere în Ungaria, Polonia, Austria și Italia. Mai mult, doamna Le Pen a dat asigurări că “revenirea la națiuni” este de neoprit, relatează EFE și AFP.

În fața a 800 de militanți ai formațiunii politice ce îi suflă în ceafă președintelui Macron, Marine Le Pen, șefa Adunarii Nationale (fostul Front Național) a rostit un discurs în care a criticat “supunerea (guvernului francez) fata de Bruxelles si fata de nebunia sa politica imigrationista”.

“În Ungaria, Polonia, Austria și Italia, ideile noastre se află deja la putere” a spus eurodeputata franceză, care a amintit și de rezultatele bune ale extremei drepte la alegerile legislative din Suedia de săptămâna trecută. Le Pen a elogiat în mod special formațiunea de extremă dreaptă Liga Nordului, care guvernează Italia în cadrul unei coaliții cu formațiunea populistă ”Mișcarea Cinci Stele”.

“Numarul de solicitanti de azil in Italia, de la sosirea la putere a lui Matteo Salvini, a scazut cu 65%. Trebuie pusa in aplicare o politica menita sa descurajeze imigratia”, a insistat Le Pen, care a sustinut ca, daca ar fi fost ea la putere, vasul umanitar Aquarius nu ar fi debarcat pe tarmurile franceze.

Le Pen a acuzat guvernul presedintelui Emmanuel Macron ca aloca bani pentru a integra imigranti in detrimentul francezilor aflati in nevoie. De asemenea, potrivit Reuters, Le Pen a lansat un apel la adresa partidelor populiste din Europa de a se uni împotriva establishment-ului liberal la alegerile europene de anul viitor și a anunțat că formațiunea sa va face campanie împreună cu aliații săi din grupul Europa Națiunilor și Libertății din Parlamentul European.
“In Franța, obiectivul nostru este să-l învingem pe Macron. In Europa, obiectivul principal este să construim cu aliații noștri, cu alte grupuri (naționaliste), o majoritate care să se rupă de Uniunea Europeană, organism suprastatal aflat în descompunere și care să acționeze în direcția unei cooperări a națiunilor care își respectă una alteia diversitatea și identitatea” a declarat Marine Le Pen.

Potrivit ultimelor sondaje de opinie, în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European din mai 2019, formațiunea lui Le Pen se află practic la egalitate cu formațiunea lui Macron, La Republique en Marche (LREM) .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *