Două dintr-o lovitură? Cum s-a ajuns la lovitura de stat din Venezuela


Gabriela Ioniță

Cei conectați la realitățile scenei internaționale și nu (doar!) la eterna și fascinanta ciorovăială dâmboviteană probabil știți deja că în Venezuela are loc o lovitură de stat, prin care se încearcă răsturnarea de la putere a președintelui Nicolas Maduro și înlocuirea sa cu liderul opoziției, Juan Guaido. Drept pentru care mă voi rezuma la un scurtă trecere în revistă a evenimentelor.

De mai bine de o săptămână, sute de mii de venezueleni protestează – îndreptățit – în stradă împotriva regimului Maduro și a condițiilor insuportabile de viață ca urmare a crizei prelungite prin care trece țara. Evident, cu ceva ciocniri cu forțele de ordine, 350 de arestați din rândul protestatarilor. Cu alte cuvinte, un film cam mediocru, pe care l-am văzut și în România și îl vedem zilnic în mai multe state din Europa. Doar că acei care îl vor plecat pe Maduro sunt mai grăbiți decât prevede ”broșura protestatarului” din Primăvara Arabă. În plus, de data asta se pare că scenariștii vor să arate și că au ce pune în loc. Semn că au învățat că lipsa de leadership crează lipsă de adeziune la nivelul comunității internaționale.

Liderul opoziției, Juan Guaido, (cel care săptămâna trecută a fost arestat pentru participarea la un miting neautorizat și ulterior eliberat de forțele fidele regimului Maduro – deh, sclipiciul democratiei și drepturilor omului ! ) s-a autoproclamat de la o tribună din piață ”președinte în exercițiu”. Aflat deja de mult timp în conflict cu Casa Albă, Maduro a cerut Ministerului de Externe întreruperea relațiilor diplomatice cu USA, invocând finanțarea acțiunilor împotriva sa. Evident, președintele #Trump a simțit nevoia să se afirme și la doar câteva ore distanță a declarat că îl recunoaște pe Guaido drept “președinte interimar”(?!), invitând și celelalte țări din America Latină să îi urmeze exemplul.

Liderul opoziției Juan Guaidó a declarat că ”ia în calcul amnistia pentru președintele Nicolás Maduro în cazul în care acesta face pasul înapoi și renunță la putere”, scrie BBC News. Ceea ce sugerează clar că liderul opoziției e interesat în principal de o înţelegere politică care să îl aducă la putere cu orice preț.
De cealaltă parte, preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a primit joi sprijinul armatei pentru contracararea susţinerii internaţionale pentru şeful Parlamentului, Juan Guaido, autoproclamat cu o zi în urmă “preşedinte” interimar şi imediat recunoscut de Statele Unite şi aliaţii săi în regiune. Și susținere externă din partea Mexicului, Rusiei, Boliviei, Turciei. Presedintele turc chiar a ieșit cu un mesaj de susținere publică a ”fratelui” Maduro. Încă se joacă, deși cel mai probabil Maduro va fi convins/forțat să plece.

Însă cum s-a ajuns în această situație într-o țară care deține a doua (ca mărime după Arabia Saudită) rezervă de petrol la nivel global ? Am zis ”petrol” ? Parcă deja tuturor vă sună cunoscut, ba chiar aveți o senzație de deja-vu ! Pe puncte, repejor, bazându-mă pe faptul că vă descurcați să faceți conexiunile aferente.

Ca și precursorul său, Hugo Chavez, Maduro nu este vreun fan fervent al democrației. Dar spre deosebire de acesta, Maduro nu este un jucător abil în plan intern/extern de talia lui Putin sau Jinping. Sau Erdogan, firește ! Cu siguranță că o parte din criza economică și socială severă se datorează unor măsuri greșite în plan intern. Și unei gestionari defectuoase a moștenirii lui Chavez (care nu era vreun colț de Rai pe pământ, dar nici un Iad al luptei pentru supraviețuire ca acum).

La care s-a adăugat cu asupră măsură, ”sprijinul” extern din partea Statelor Unite și a Marii Britanii. Ca pedeapsă pentru alianța cu Rusia privind explorarea și exploatarea resurselor petroliere. O alianță greu de ”digerat” de către Exxon&comp. Așa se face că după sancțiunile impuse de Trump regimului de la Caracas (acuzat că face parte, alături de Cuba şi Nicaragua, dintr-o ‘troică a tiraniei’ în America Latină), Maduro a încercat două măsuri menite să salveze ce se mai putea salva:

Russian President Vladimir Putin (R) meets with his Venezuelan counterpart Nicolas Maduro at the Novo-Ogaryovo state residence outside Moscow, Russia December 5, 2018. REUTERS/Maxim Shemetov

În data de 5 noiembrie 2018, la doar două zile după semnarea decretului de sancțiuni de către Donald Trump, liderul Venezuelei a cerut Băncii Angliei restituirea a 14 tone de aur din rezervei de aur a țării. După trei săptămâni de așteptare și declarații bulversante, pe 30 noiembrie 2018, Banca Angliei refuză returnarea aurului către Caracas, motivând că a blocat tranzacția de aprox. 1,2 miliarde $ pe motiv că dorește să știe ce vrea guvernul Venezuelei cu acest aur deoarece ”opoziția susține că Maduro vrea să fugă din țară cu aurul”.

Pe 3 decembrie 2018, Nicolas Maduro pleacă într-o vizită de lucru de trei zile la Moscova, cu obiectivul declarat că va discuta despre ”securizarea investițiilor rusești în Venezuela, cu precădere cele din domeniului aurului și petrolului”.  

De reținut că în perioada 2014 – 2018, șeful Rosneftului, Igor Secin, a semnat acorduri de investiții în Venezuela în valoare de 17 miliarde$. Plus împrumuturi garantate tot cu rezerve în aur și petrol. La finalul celor trei zile de discuții la Moscova, inclusiv cu omologul său Vladimir Putin, Maduro a declarat că pleacă optimist acasă deoarece a semnat acorduri economice de 5 miliarde $.

Ca și cum nu ar fi fost însă foarte convins de promisiunile Kremlinului, la inceputul lunii ianuarie 2019, Maduro își trimite oamenii din cadrul Ministerului Economiei la Ankara să rediscute acordul privind rafinarea aurului. Un acord ofertant, pe lângă cele deja în derulare, astfel că înțelegem interesul lui Erdogan de al susține pe ”fratele” Maduro.

Între timp, la mijlocul lunii ianuarie, Igor Secin zboară din nou la Caracas în vederea găsirii unor soluții pentru presiunile tot mai mari asupra președintelui Maduro. Kremlinul este de obicei loial partenerilor săi. Desigur, asta nu exclude un schimb de sfere de influență care în mod cert valorează mai mult decât miliardele investite în Venezuela. Ah, și în Cuba ! Sau nu ? Altfel, nu putem opina decât că – în cazul reușitei loviturii de stat și căderii regimului Maduro (cum spuneam, posibilă; morții nu sunt totuși un argument imbatabil cum cred unii din mai tinerii analiști de la noi, Erdogan poate certifica asta) – Trump a reușit să lovească două ținte dintr-o lovitură.

În mod cert, toate aceste mutări și dinamica întâlnirilor, ce indica disperarea liderului de la Caracas, nu le-a scăpat opozanților interni și externi ai lui Maduro. Astfel că până la mobilizarea opoziției și a resurselor aferente pentru ceea ce vedem astăzi la Caracas a mai fost doar un pas ! Mai exact câteva zile.

PS: (”Noi nu vrem bani, vrem moartea vinovaților!” susțin unii protestatari. Mi-am amintit că am mai auzit asta undeva. Cu ceva ani în urmă. În Libia lui Gaddafi. Primăvara arabă.)

  • https://www.zerohedge.com/news/2018-11-05/maduro-scrambles-repatriate-venezuelas-gold-after-trump-crackdown
  • https://www.reuters.com/article/us-venezuela-russia/venezuela-signs-oil-gold-investment-deals-with-russia-maduro-idUSKBN1O51WX

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *