Venezuela – o încercare de uzurpare a puterii legitime

Manuel Marulanda

Mic îndreptar de gândire politică şi economică privind situația din Venezuela

Capitolul I

Este Maduro un dictator?

Oare cei care afirmă că Nicolás Maduro este dictator, uzurpator și că mandatul său prezidențial 2019-2025 nu are legitimitate, au argumente solide sau repetă papagalicește doar ceea ce aud de la mainstream media sau de la influencerii neo-liberali din online?
Dacă mă întrebați pe mine, partea a doua a întrebării de mai sus, cea cu referire la papagali, veți primi un răspuns afirmativ. Dar nu mă întrebați pe mine, mai bine să analizăm faptele…

Acuzațiile de ilegimitate la adresa regimului bolivarian din Venezuela (https://en.wikipedia.org/wiki/Bolivarianism) au fost lansate inițial de 12 țări latino-americane dintre cele 14 care alcătuiesc Grupul de la Lima, și anume Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Guatemala, Honduras, Mexic, Panama, Paraguay și Peru. In toate aceste țări sunt la putere guverne de dreapta, care urmează fidel linia trasată de Washington. Nici o surpriză așadar că, după Alegerile Prezidențiale din mai 2018, Declarația lor suna după cum urmează: “Procesul electoral desfășurat în Venezuela la 20 mai 2018 nu a fost constituțional, nu are legitimitate datorită gradului mare de absenteism și prin faptul că nu a avut participarea tuturor actorilor politici din Venezuela și nici prezența observatorilor independenți internaționali, nici garanțiile internaționale și standardele necesare pentru aceasta să fie un proces liber, echitabil și transparent.” (https://globalnews.ca/news/4221992/canada-lima-group-venezuela-elections/)


Iar liderul opoziției venezuelene, Juan Gerardo Guaidó Márquez, masonul absolvent al George Washington University din, ați ghicit, Washington D.C., repetă fără încetare și fără argumente că Maduro este un uzurpator și trebuie înlăturat de la putere…
Confruntat cu lipsa de acțiune a aceluiași lider doar guraliv al opoziției, în disperare de cauză, vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, a trebuit să facă presiuni și să mobilizeze personal marșul opoziției din 23 ianuarie, insistând și repetând că președintele Nicolás Maduro este dictator, uzurpator și ilegitim. (https://www.youtube.com/watch?v=zs8ac3Q7UWU)
Strategia este clară și arhicunoscută: repetați minciuna de o mie de ori până devine adevăr!
Dar să vedem de ce este o minciună…

  1. În Venezuela au avut loc alegeri prezidențiale perfect constituționale. Ele s-au desfășurat pe 20 mai 2018, înainte de termenul de 10 ianuarie 2019, când, conform articolelor 230 și 231 din Constituție, mandatul prezidențial 2013-2019 se încheia. Constituția ar fi fost încălcată doar dacă alegerile s-ar fi desfășurat după 10 ianuarie 2019 sau dacă nu ar fi avut loc.
    (https://venezuelanalysis.com/constitution/title/5)
  2. Opoziția venezueleană a cerut alegeri anticipate. Ele au avut loc în luna mai, și nu în decembrie, așa cum este tradiția, pentru că opoziția a cerut, în cadrul dialogului cu guvernul ce a avut loc în Republica Dominicană, ca alegerile să se desfășoare în prima jumătate a lui 2018. (https://www.voanoticias.com/a/republica-dominicana-venezuela-dialogo-entre-oposicion-y-gobierno-se-reanuda/4165870.html)
  3. În Venezuela votul nu este obligatoriu. Cei care au decis să nu voteze, au avut dreptul să facă acest lucru. Dar asta nu delegitimează cu nimic procesul electoral, mai ales atunci când acest lucru ar implica ignorarea celor 9.389.056 de persoane care au decis să-și exercite în mod democratic dreptul la vot. (46% prezență la vot)
  4. La competiția electorală au participat șaisprezece partide politice, inclusiv PSUV și MSV, Tupamaro, UPV, Podemos, PPT, ORA, MPAC, MEP, PCV, AP, MAS, Copei, Esperanza por el Cambio și UPP89.
    În Venezuela nu este obligatoriu ca toate partidele politice să participe la procesele electorale. Faptul că trei partide (AD, VP și PJ) au hotărât să nu participe și au îndemnat la boicotarea alegerilor a fost exclusiv decizia partidelor respective.
    https://www.nytimes.com/2018/02/21/world/americas/venezuela-election-opposition-boycott.html
  5. Șase candidați au concurat pentru președinție: Nicolás Maduro, Henri Falcón, Javier Bertucci, Reinaldo Quijada, Francisco Visconti Osorio și Luis Alejandro Ratti (ultimii doi au decis să se retragă înainte de scrutin).
  6. Maduro a câștigat cu o marjă largă, obținând 6.245.862 voturi, adică 67,84%; urmat de Henri Falcón cu 1.927.387, sau 20.93%; Javier Bertucci cu 996.181, 10.82%; și Reinaldo Quijada, care au obținut 36.246 voturi, sau 0,39% din total. Diferența dintre Maduro și Falcón a fost de 46,91 puncte procentuale.
    https://en.wikipedia.org/wiki/2018_Venezuelan_presidential_election
  7. Procesul electoral a fost supravegheat de circa 150 de observatori internaționali; două misiuni electorale tehnice; Unifor; zeci de jurnaliști din diferite părți ale lumii; un membru al Parlamentului European; fostul Prim-Ministru spaniol José Luis Rodríguez Zapatero; fostul președinte al Ecuadorului, Rafael Correa.
    http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:cxdHnfRW6s4J:https://www.telesurenglish.net/news/Venezuela-Global-Observers-Ratify-Electoral-Transparency-20180519-0012.html&hl=ro&gl=ro&strip=0&vwsrc=0

8, Alegerile au fost efectuate cu același sistem electoral folosit în alegerile pentru Adunarea Națională a Venezuelei din decembrie 2015, în care a câștigat opoziția venezueleană. Acest sistem este automatizat și auditat înainte, în timpul și după alegeri.
Au fost efectuate 18 audituri asupra sistemului automatizat. Reprezentanții lui Henri Falcón au participat la toate cele 18 și au semnat procesul-verbal în care se atestă conformitatea sistemului de votare. Auditurile sunt publice și difuzate în direct de către postul de televiziune al Consiliului Electoral Național. După efectuarea auditurilor, sistemul se blochează și singura modalitate de a le accesa este introducerea simultană a parolelor pe care le are fiecare organizație politică.
(http://www.albatv.org/Confiabilidad-y-participacion.html)

  1. Niciunul dintre candidații care au participat la procesul electoral nu a contestat rezultatele. Nu există nici o dovadă de fraudă; nu au fost prezentate dovezi sau rapoarte concrete de fraudă. Alegerile prezidențiale din 20 mai 2018 au fost libere, transparente, sigure și conforme cu Constituția și legea, în ciuda apelurilor antidemocratice la boicot din partea unei părți a opoziției.

De menționat și faptul că în Parlament (Asamblea Nacional de la República Bolivariana de Venezuela), opoziția deține majoritatea! https://es.wikipedia.org/wiki/Asamblea_Nacional_de_Venezuela

Și atunci, cum e Maduro dictator și uzurpator?!
Sau de fapt opoziția este cea care aspiră la uzurparea președinției pe care nu a putut-o câștiga prin vot?! Cei din opoziție susțin că există un “vid de putere”, concept care nu este prevăzut în Constituție, și încearcă prin presiunea străzii și cu sprijin extern să înființeze un “guvern de tranziție”, un alt concept care nu există în Constituție. În plus, ei încearcă să-și exercite puterea din afara granițelor Venezuelei, încălcând articolul 18 din Constituție, care definește capitala statului, Caracas, ca fiind sediul exercitării puterii.(Încă din 2017, opoziția a creat o Curte Supremă paralelă, cu sediul în Panama, și un post paralel de Procuror General, în Columbia!).https://en.wikipedia.org/wiki/Supreme_Tribunal_of_Justice_of_Venezuela_in_exile
Având în vedere toate acestea, este clar că nu Maduro, ci alții sunt uzurpatorii, ilegitimi și antidemocratici.
Faptul că opoziția, mai exact acea parte a opoziției condusă de Juan Guaidó, intenționează să-și afirme, cu sprijinul unor guverne străine, dreptul de a-și exercita o autoritate pe care nici poporul și nici Constituția nu le-o oferă, constituie în mod evident, pentru oricine este de bună-credință și analizează obiectiv faptele, o încercare de uzurpare a puterii legitime din Venezuela…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *