Germania mărește salariile bugetarilor

“De la poliţişti la profesori şi administratori de castele, angajaţii la stat din Germania au obţinut majorări salariale semnificative” scrie publicația Deutsche Welle, citată de Ziarul Financiar. Care mai precizează că odată cu alocarea de bani suplimentari pentru lucrătorii din sănătate, criza de asistenţi medicali şi-ar putea găsi astfel o rezolvare. Sindicatele au obţinut bani suplimentari pentru angajaţii din sănătate, care vor primi în plus 120 de euro pe lună.

Creșterile salariale nu sunt o decizie de ultimă oră, ci fac parte dintr-un plan negociat în 2018. Totuși sindicatele au mai obținut niște sume suplimentare la recentele negocieri.

În urmă cu aproape un an, agenția Reuters anunța că sindicatele care reprezintă peste două milioane de angajaţi în serviciile publice din Germania au ajuns la un acord cu autorităţile federale şi locale privind majorarea salariilor cu aproximativ 7,5% în următorii doi ani şi jumătate, după trei runde de negocieri.

În prima etapă, de la 1 aprilie 2018 , salariile au fost majorate cu 3,19%, apoi, de la 1 aprilie 2019, vor crește cu 3,09%, şi, în final, cu 1,06%, din martie 2020. De asemenea, angajații cu salariile cele mai mici primesc o plată excepţională de 250 de euro.

Anul trecut, stimularea consumului intern a salvat Germania de recesiune, însă inflaţia a anulat valoarea creșterilor salariale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *