Comunitatea internațională condamnă intervenția Turciei în Siria. Kurzii fac alianță cu forțele regimului Assad

Din 9 octombrie, Turcia şi aliaţi sirieni au lansat o ofensivă în nordul Siriei, pentru a îndepărta de la frontieră miliţia kurdă YPG (Unităţile de Apărare a Poporului), calificată organizaţie “teroristă” de către Ankara.

În faţa înaintării forţelor turce, kurzii au anunţat duminică ajungerea la un acord cu Damascul pentru desfăşurarea armatei siriene în apropierea frontierei “în sprijinul Forţelor Democrate Siriene (FDS)”, principala alianţă a luptătorilor kurzi şi arabi, dominată de YPG, potrivit Agerpres.

Conform cotidianului Al-Watan, apropiat puterii, acordul prevede “intrarea armatei siriene în oraşele Minbej şi Ain al-Arab (numele arab al localităţii Kobane), situate în nordul Siriei şi care ar putea fi vizate de ofensiva turcă.

Mult timp marginalizaţi şi discriminaţi de autorităţile centrale de la Damasc, kurzii au instaurat o autonomie de facto în vastele regiuni din nordul şi nord-estul ţării, după declanşarea conflictului în 2011, aminteşte AFP.

Damascul refuză această autonomie şi, în trecut, regimul i-a numit chiar “trădători” pe combatanţii minorităţii, pentru alianţa lor cu Washingtonul în cadrul luptei antijihadiste, potrivit Agerpres.

Temându-se de o ofensivă turcă, kurzii au început încă de anul trecut negocieri cu Damascul asupra viitorului regiunilor lor, dar acestea au rămas fără rezultat până acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *