Poveste tristă cu un cerb fără stea în frunte

prof. Neculai Marcel Flocea

A trăit vreme de câţiva ani, în pădurea de la marginea nordică a Câmpulungului Moldovenesc, un cerb frumos, curios şi curajos.
A fost la începuturi doar curios. S-a apropiat mai întâi de livezile şi grădinile oamenilor de la lizierã, apoi prinzând curaj a intrat în curţi şi, în toamnã, chiar şi în oraş, mâncând merele căzute din merii din spatele blocului unde locuiesc. Seara târziu şi dimineaţa devreme, temător – parcă să nu deranjeze.
Primăvara mai gusta lalelele, spre vaga iritare a gospodinelor, mai rodea crengile pomilor fructiferi, legumele de pe straturi.
Începuse chiar să “socializeze” cu gazdele de ocazie, care nici nu-l mai alungau. Îi mai făceau poze, apărea pe fb, era o vedetă locală.
Nici de câini nu-i mai era teamă.
Avusese însă naivitatea sã se încreadă în oameni! În toţi!
Doar că unii nu sunt şi nu pot fi oameni!
Nici măcar semeni ai animalelor de pradă!
Nici vânatori! Cu siguranţă! Căci un vânător autentic n-ar face, in ruptul capului, aşa ceva!
Doar braconieri mizeri! Doar idioţi!

Mascota cartierului BTT a ieşit azi în plină zi, pentru ultima oară între case. Fusese împuşcat probabil cu câteva săptămâni în urmă, la vremea nuntitului, de către un… neom!
Rănit grav în spate, slăbit mai apoi de septicemie, a ieşit iar între case căutând siguranţa pe care i-o oferiseră mai înainte oamenii. Ce o fi fost oare în sufletul lui de sălbăticiune rănită?
Ce durere fizică îngrozitoare! Ce chin pe dânsul! A ieşit acolo unde mai credea că are scăpare.
Tot între oameni, adică. A fost însă prea târziu pentru el.

A fost odată un cerb prea încrezător în oameni! A fost!
Pădurea, da, pădurea va număra un cerb mai puţin.
Oamenii de aici nu vor mai număra, deloc!
Târziu, după ce îşi va fi uitat necazul, pădurea va trimite iarăşi oamenilor un cerb, zicându-le: iată, acesta este alt fiu al meu pe care vi l-am trimis vouă oamenilor ca să vă lumineze chipurile apăsate de întunericul grijilor, să vă însenineze cerul noros al furiilor, să vă transforme în surâs rictusul născut din urâciune! Dar, până atunci, noi oamenii va trebui să păşim cu ruşine şi sfială sub coroana pădurii!”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *