Liderul ISIS s-a sinucis pentru a nu fi capturat de forțele speciale americane


UPDATE: Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminică uciderea liderului grupării jihadiste Statul Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi în cursul unei operaţiuni militare americane în nord-vestul Siriei, relatează AFP.

„Abu Bakr al-Baghdadi a murit”, a declarat Trump într-un discurs rostit la Casa Albă.

Liderul Statului Islamic ”califat” autoproclamat în 2014 după ce a condus un timp destinele a şapte milioane de oameni în Irak şi Siria, a murit ”ca un câine”, a adăugat preşedintele american.

”Califatul” teritorial al SI a fost declarat învins de americani în martie, în ultima sa redută în Siria. 

*****

Liderul grupării jihadiste Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, a fost vizat de o operaţiune militară în Siria şi ar fi fost ucis, au relatat sâmbătă media americane, cu câteva ore înainte de un anunţ „foarte important” pe care urmează să îl facă preşedintele Donald Trump duminică dimineaţă, scrie AFP.

Potrivit posturilor de televiziune CNN şi ABC, al-Baghdadi a murit într-o operaţiune a armatei americane în nord-estul Siriei. Astfel, CNN a relatat că sunt în derulare teste care să confirme oficial moartea liderului grupării jihadiste responsabile de multiple atentate sângeroase în întreaga lume.  Acesta şi-ar fi detonat vesta plină cu explozivi pentru a se sinucide.

Două surse irakiene de securitate au declarat duminică pentru Reuters că Irakul a fost informat de surse din Siria că Abu Bakr al-Baghdadi a fost ucis.

„Sursele noastre din Siria au confirmat pentru echipa de agenţi de informaţii irakieni însărcinată cu urmărirea lui al-Baghdadi că acesta a fost ucis alături de bodyguardul personal la Adlib după ce locul în care se ascundea a fost descoperit când a încercat să îşi scoată familia din Idlib spre graniţa cu Turcia”, a spus una dintre surse.

Solicitat de către AFP să comenteze, Pentagonul a refuzat orice declaraţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *