Succesoarea Angelei Merkel va demisiona de la șefia CDU, dar va prelua portofoliul Apărării

Lidera Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer, protejata cancelarului Angela Merkel, nu va candida pentru funcţia de şef al guvernului la viitoarele alegeri federale din 2021, potrivit unor surse politice din interiorul CDU, citate de Reuters.

Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK) a transmis conducerii Uniunii Creștin Democrate că va demisiona de la şefia acesteia. Kramp era văzută drept succesoare a Angelei Merkel atunci când a fost aleasă la conducerea creştin-democraţilor în decembrie 2018, în cadrul planului actualului cancelar de a se retrage treptat de pe scena politică.

Însă tensiunile politice de la Berlin se pare că au făcut-o să își dorească să se retragă.

Șefa CDU a avut dificultăţi în a-şi impune controlul asupra formaţiunii, fiind afectată de o serie de scandaluri, cel mai recent fiind cel din Turingia, când membri ai CDU au votat săptămâna trecută alături de Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreapta) alegerea unui politician liberal ca prim-ministru al landului.

Totuși, Kramp-Karrenbauer a precizat că are în plan un proces de selectare a candidatului CDU la funcţia de cancelar în această vară, înainte de a demisiona de la conducerea partidului.

Potrivit surselor politice citate de Reuters, Angela Merkel doreşte ca Annegret Kramp-Karrenbauer să rămână în funcţia de ministru al apărării, post rămas vacant după plecarea actualei șefe a Comisiei Europene, Ursula von der Layen.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *