Un român la curtea președintelui Maduro

Venezuela văzută prin ochii unui român prezent la lucrările Forumului Internațional Bolivarian de la Caracas – în dialog cu Mircea Digulescu – specialist în Computer Science

Din câte știu sunteți singurul român care a participat la lucrările Forumului Internațional Bolivarian. Spuneți-ne mai multe despre acest eveniment, când și unde a avut loc?

Din câte știu și eu da, am fost singurul român participant la acest eveniment. De fapt, chiar aș dori să precizez că m-am reprezentat exclusiv pe mine, nu statul român sau vreun alt guvern cunoscut. A fost chiar o mică întâmplare amuzantă pe aeroport, organizatorii și poliția vamală neînțelegând în primă fază de ce eu, ca invitat oficial al Guvernului Bolivarian, nu am pașaport diplomatic.
Însă știu că în trecut au mai fost români în vizită în Venezuela. Cel puțin despre unul, dl Gheorghiță Zbaganu, din partea unui partid socialist, mic și fără însemnătate din România, știu că a fost chiar de curând. Însă sunt convins că experiențele noastre au fost complet diferite. Dacă ar fi să compar, aș zice că a mea a fost incomparabil mai importantă.

Ce ne puteți spune despre participanți? Presupun că au fost prezenți, în principal, reprezentanții țărilor din Mișcarea de Nealiniere…

Au fost oameni din toată lumea. Cel mai mult însă am observat că se vorbea spaniolă, deci presupun că, probabil a fost vorba preponderent de participanți din America de Sud și Centrală. Însă știu sigur că au participat și din Turcia, și nu numai. A fost vorba de un eveniment mondial. Un fel de omolog al Adunării Generale a Națiunilor Unite, dar doar pe partea aceasta de mișcări pentru libertate, adevăr și dreptate.
Excelenta Sa, dl. Alfredo Torrealba – ambasadorul Republicii Bolivariene Venezuela la București a fost cel care a avut amabilitatea sa se ocupe de a fi eu invitat oficial acolo, reprezentând, dacă vreți, “ideologia Digulesciană”, chiar și având doar foarte puține date despre ce voi spune și face efectiv. Ca atare doresc sa ii mulțumesc și pe această cale.

Care a fost principala temă de dezbatere și ce mesaje au fost transmise de către participanți?

A fost mai degrabă un eveniment de amploare unde accentul s-a pus mult mai mult pe acțiune și mult mai puțin pe a dezbate. A fost vorba mai degrabă de un schimb de experiență, un fel de coordonare colectivă de asemenea. Este destul de lungă explicația. Poate mai ușor ar fi sa citiți discursul pregătit, disponibil și pe blogul meu de comunicate publice. Ideea fundamentală a acestui discurs este că, deși de data asta aproape toți care sunt oameni buni în inima și normali la suflet și minte vor fi bine. Deja am câștigat. Dar nu a fost fără costuri. Și ca atare, cum ziceam în discurs, o a 3-a oară nu va mai exista.

Oricât de lungă ar fi explicația, vă rog totuși să sintetizati câteva direcții de acțiune, pentru că nu toți cititorii au disponibilitatea de a citi discursul integral, mai ales dacă nu știu la ce vă referiți în mod concret.

Este vorba de a lua parte activ la combaterea prin forță a oricărei nedreptăți. Însă nu in mod absurd sau pripit, ci în mod înțelept. Realitatea este mult mai complexă și mai frumoasă decât ne-am îngădui unii dinte noi sa credem. Însă libertatea nu poate – oricât am dori – sa fie oferită cadou. Trebuie câștigată. Acest lucru a devenit aparent din nou și din nou, în special la acest final al războiului contra neadevărurilor și nedreptăților pe Pământ, în special în acest final (numit în Teoria Jocurilor End Game) pe care eu in discurs l-am notat folosind sintagma “darkest hour”. Deci nu pripit, fără noimă. Ci cu înțelepciune și o grabă maximă, însă asemenea țestoasei din acele jocuri de matematica franțuzești Kanguroo, cu o deliberare și cu o inevitabilitate rezultată din înțelepciune.
A doua idee ar fi sa învățăm să cooperăm și să relaționăm unii cu alții… În special invidia și orgoliul sunt, atât niște trăsături ale frumosului uman, cât și cele mai grave pericole. Care intuiesc că, în cadrul acestui război imperceptibil publicului larg, vor fi adus moartea unora care ar fi putut să trăiască.

A treia idee, este ca fiecare să realizeze demersuri susținute pentru a-și cunoaște, măcar aproximativ, limitele. Știind și înțelegând să nu se expună unor pericole mai mare decât își poate permite fiecare să rezolve.

A patra idee, oarecum legată de cea de a doua, este să învățăm cu toții să cerem ajutorul atunci când suntem depășiți. Fiecare om, fiecare dintre noi, putem face cel mult tot ce ne stă în putere. Și absolut nimic în plus.

A cincea idee, este aceea că iubirea este un concept moral relativ clar și universal valabil, pentru toate ființele și întreg universul cunoscut, mai puțin poate pentru unele forme de viață bizare sau chiar artificiale, care sunt pe cale să devina exponate de muzeu, în cel mai bun caz pentru ele.
Iar, în cele din urmă, să înțelegem că NU toți oamenii sunt buni. Uneori nimeni nu e bun! La fel cu valoarea morală mult mai importantă a justeței. A legitimității. Uneori toți ne încălcăm, mai mult sau mai puțin forțat propriul cadru moral. Esența umană, esența morală a vieții este cum ne simțim când o facem. Suntem mulțumiți de noi înșine sau ne rușinăm ?
Și dacă vedem ceva ce depășește suficient de mult limitele noastre, să ne fie clar tuturor că avem dreptul moral să reacționăm. Însă ar fi bine cu înțelepciune. Cel puțin cu ceva chibzuință! Nu totul este ceea ce pare. Sau chiar uneori nu e deloc ceea ce pare. Mare atenție!
Iubirea nu este sinonimă cu puterea. Și nici Puterea nu este sinonimă cu iubirea.

În final, ultima idee ar fi aceea că Tehnologia și Industria este singura sursă reală de putere. Așa cum am explicat într-un articol cu mai mult timp în urmă Asupra Funcționarii Societății.

Ați susținut și dvs. un discurs în cadrul reuniunii (pe care cititorii îl pot accesa integral pe blogul dvs). Care au fost principalele puncte de vedere în jurul cărora s-a centrat speech-ul dvs. ?

Da, am fost onorat de organizatori să rostesc un cuvânt în desciderea lucrărilor. Însă nu în întregime în plen. Erau mulți vorbitori pe agendă și timpul era foarte limitat. În schimb, discursul fiind disponibil în spațiul online, mulți au dorit să consulte forma completă pe acest mediu. Și da, Internetul merge în Venezuela. Inclusiv conexiune WiFi. Nu foarte rapid, dar merge.
Cum spuneam, mulți participanți au dorit să consulte online, pentru a avea suficient timp și atenție pentru studiul conținutului discursului. A fost vorba de un eveniment pe alt format decât suntem noi obișnuiți în România. Acolo partea de plenară este mai mult pentru schimburi de amabilități diplomatice. Adevărata comunicare se realizează informal, în grupuri mici, sau bilateral. Chiar și la hotel! Sau mai ales acolo. Sau chiar pe strada. E o altă cultură a comunicării, mult mai puțin scorțoasă decât la noi.

E un lucru bun că funcționează internetul la Caracas. Totuși criza de acolo e departe de a fi încheiată, dacă iau în calcul recentul discurs al lui Juan Guaido la Davos. Cum stau lucrurile în mod real? Ați interacționat cum localnicii? Ce spun?

În fapt, situația politică din Caracas este substanțial diferită de ceea ce se știe la nivel european. Guaido nu are nici un fel de influență ori putere în plan intern. Ca dovadă, nici măcar nu deranjează faptul că el călătorește liber intern și internațional, încercând să câștige adepți ai ideilor unor centre de putere externe care îl finanțează.
Dacă doriți să știți ceva ce este în genere mai puțin cunoscut la noi, aflați că de fapt, în cadrul grupului afiliat PSUV exista două centre de gândire. Sunt două școli de gândire strategică dacă doriți, aflate oarecum în competiție.
Una dintre acestea este, cea mai cunoscută, desigur, a Președintelui Nicolas Maduro. Însă mai există și un altul, un nou lider informal în cadrul PSUV.
Și mă bucur că am fost prezent, alături de reprezentanți ai ambelor filozofii morale și militare, la această reuniune ce a reușit să îi aducă împreună în aceeași sală.
Sunt convins ca rezultatul va fi unul sinergic, ambele părți fiind în mod indiscutabil exponenți ai aceluiași nucleu valoric, reprezentat de așa numitul “arbore cu trei crăci”: este vorba de eroii simbol ai Americii Latine, Simon Bolivar, Simon Rodriguez și Esaquel Samora.

De unde afinitatea pentru ideologia naționalistă de tip America Latină? În fond, avem și în România opinii naționaliste mai neaoșe… Este America Latină un model din care ne-am putea inspira?

Nu este vorba de o afinitate a mea față de o ideologie a lor… Ori a lor față de o ideologie ”a mea”. Cum adesea spunea Comandantul inimilor noastre, Hugo Chavez, în America Latina, și în Venezuela în particular, poporul și-a definit propria cale, propria ideologie, nimeni nu a reușit și nu ar putea reuși să impună o altă ideologie acolo.
Până la urma, ei au și firme private de securitate universală de stat, cum ar Pervizora (uneori scrisa și Pervisora).
Eu m-am bucurat că au apreciat contribuția mea la definirea moralității și ideologiei dacă vreți publice, atât de mult încât, impresia mea a fost că au dorința să integreze o mare parte din ea în principiile directoare Bolivariene.
Ce aș putea să fi dorit mai mult de la o vizita ”oficială”, în care reprezint noul “stat Digulescian”, momentan alcătuit din mine însumi.
Adevărat că poate, juridic vorbind, îmi lipsește criteriul teritoriului. Desigur, ar mai fi necesară populație (în prezent 1-2 persoane minim) și capacitatea de a se angaja în relații internaționale diplomatice și militare, având.
Însă eu cred ca teritoriul așa numitului “stat Digulescian” – fiind vorba de zonă spațiala în care ideologia mea morală și operativă se bucură de o rată mare de adopție și apreciere, poate să coexiste pe teritoriul oricărui popor suficient de matur și care desigur solicită alipirea teritoriului sau la acesta al statului ideologiei mele.

Cu alte cuvinte, chiar dacă nu există un pașaport al “statului Digulescian”, sunt convins că orice “cetățean” al său va găsi oricând tot teritoriul la dispoziția sa, la nevoie ori dorință, atât la Caracas cât și la Moscova ori Nizhny Novogorod, și nu numai. Probabil și în Heidelberg, spre exemplu, și destul de sigur pe teritoriul Confederației Elvețiene. Ca să nu mai vorbim de statele Orientului Mijlociu. Precum, Republica Islamică (este vorba de Iran), ori “surioara ei tânără și curajoasă”, Republica Arabă Siriană.

Aș dori, cu permisiunea dvs., să mai adaug și un punct de vedere mai apropiat de emoțiile mele.
În cele din urmă, tot ce s-a întâmplat aici, atât la Caracas cât și în genere la nivel global, precum și ce urmează curând să se întâmple este mai mult decât o luptă a Noastră contra a ceva (să îl numim Răutate manifestă).
Apoi a fost și este o ocazie să legăm prietenii, și să descoperim sensul existenței pentru fiecare din noi, însă nu singuri, închiși într-o cameră cu un laptop, ci “out there”, alături de alte persoane cu opinii și principii similare.

Pentru mine personal călătoria la Caracas mi-a revelat nu doar faptul ca am avut dreptate în legătură cu caracterul iminent al Victoriei Noastre, ci și faptul că am obținut, se pare mai mult decât aș fi sperat vreodată doar să îmi imaginez că aș putea ajunge să reușesc. Și anume să câștig iubirea fetei pe care și eu o iubesc cel mai mult, cea care a inspirat și un termen nou, un nou cuvânt în dicționar dacă doriți, de Sinonimă (asociată cu semantica definiției iubirii).
Suplimentar se pare că am reușit să inspir pe mulți și multe altele să descopere și să aibă curajul să își manifeste iubirea, și cumva simt și știu că și eu sunt destul de sus pe lista lor de priorități în acest sens.
Eu personal cred că viața noastră pe Pământ se va schimba destul de dramatic în acest an, 2020, care, din păcate și din fericire totodată, este abia la început (pentru singura dată).

PS: Se spune că iubirea poate muta munții. În acest caz am zice că poate seca oceanul! Pentru cei curiosi ce l-a motivat pe interlocutorul nostru să traverseze lumea ca să participe la evenimentul de la Caracas, m-a rugat să va includ si o poza cu domnisoara la care se referea în interviu.

Discursul este disponibil integral: https://mircea-digulescu-biroul-de-presa.blogspot.com/2020/01/discurs-pregatit-pentru-forumul.html