Italia evită, deocamdată, o criză guvernamentală

Senatul italian a respins miercuri două moţiuni împotriva ministrului justiţiei, Alfonso Bonafede, transmite dpa. Adoptarea oricăreia din moţiuni ar fi putut provoca o criză guvernamentală la Roma.

Senatorii au respins cu 160 de voturi la 131 moţiunea opoziţiei de extremă dreaptă şi cu 158 la 124 de voturi demersul similar al formaţiunii liberale de opoziţie Piu Europa (Mai Multă Europa).

Principalele formaţiuni de guvernământ – Mişcarea 5 Stele şi Partidul Democrat – au avertizat că un vot de neîncredere în ministrul justiţiei ar duce la demiterea întregului guvern.

Rezultatul a fost incert până miercuri dimineaţa, deoarece liberalii din partidul Italia Viva (Italia Vie) al fostului premier Matteo Renzi ameninţau că vor vota împotriva lui Bonafede, deşi fac parte din coaliţia guvernamentală. Renzi şi-a modificat poziţia abia în discursul ţinut în plenul Senatului. Nu se ştie deocamdată care este preţul politic pretins de fostul prim-ministru; dpa menţionează speculaţii conform cărora el şi-ar putea promova în cabinet unul din apropiaţi, printr-o remaniere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *