În România e mai bine!

Dan Stoica


După trei decenii și mai bine de stat, trăit, muncit, visat, păcătuit și așa mai departe „afară” (în principal la Viena, dar și în alte părți) în mod cert trebuie să îmi torn cenușă în cap:
Românii au 25 de ani în fața altor popoare europene, urmați îndeaproae de maghiari. Restul… chiar și vienezii pe care îi iubesc așa cum un soț care și-a pus sufletul pe masă și află că în bucătărie nevasta își făcea de cap cu alții, trebuie să recucnosc că frica și lașitatea au distrus mari popoare de cultură (italien, german, austriac dar mai ales englez).


Lumea este iar împărțită în alb și negru. În vaccinați și nevaccinați. În rusofobi și oameni care vor să vadă realitatea. Avem un agresor împotriva umanității și sclavii care le pupă mâna. Și un popor care nu acceptă (poate un pic egoist, dar nu e lumină fără umbră) să plece capul: rușii*.


Ucrainienii sunt mercenarii cumpărați cu promisiuni ai celor care vor răul Rusiei și în nici un caz binele Ucrainei.
Doctorii care propăvăduiesc vaccinul și zugrăvesc apocaliptic virusul sunt ucraineinii sănătății umane.


Românii sunt mult mai normali decât restul europenilor. (Îi iubesc și pe ei, dar e vorba de acel echilibru între lașitate și curaj, între bunătate și frică, între dorința de a te apăra rămânând om și ura față de toți cei care nu sunt ca tine).

Și da, din străfundul lor cu „frică de Dumnezeu” românii au știut să se plângă cu măsură și mai ales să nu facă rău ceea ce în ziua de azi e egal cu a face bine. Cei de acasă care vă mai plângeți aveți grijă pe cine puneți în fruntea țării, pentru că un popor așa de pus la rană cum sunt românii nu merită să fie condus de javre cu suflete croite după ultima modă occidentală. Acum răul e în Vest și degeaba bunăstare și huzur dacă nu poți simți în aer mireasmă de suflet.


*În atenția rusofobilor: la celebra frază „tu nu știi ce ne-au făcut rușii?” am să îi rog să îmi facă o listă cu ce ne-au făcut nouă rușii rău (și au făcut, trebuie să recunosc) și eu am să fac ca răspuns cu ce ne-au făcut bine (și garantat e mult mai solidă partea asta).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *