Noi discuţii în formatul “5+2”
July 14, 2012
Actuala rundă a negocierilor pentru soluţionarea conflictului transnistrean în formatul 5+2 care a avut în aceste zile la Viena s+a soldat cu rezultate concrete. Oficialii au discutat despre reluarea circulaţiei rutiere pe podul de peste Nistru din apropierea localităţii Gura Bâcului şi a traficului feroviar de pasageri prin regiune. Negociatorii spun că o decizie politică în acest sens a fost deja adoptată, iar grupurile de experţi urmează să clarifice aspectele de ordin tehnic.
Oficialii susţin că circulaţia peste pod va fi reluată în cel mai apropiat timp, după o pauză de 20 de ani. Mai mult, autorităţile doresc ca trenul Chişinău-Rostov să treacă prin regiunea transnistreană. Părţile au discutat, de asemenea, şi despre posibilitatea recunoaşterii actelor de studii pentru ca tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului să poată lucra şi învăţa pe întreg teritoriul R.Moldova.
“Am discutat despre unele situaţii mai dificile cu care se confruntă populaţia din stânga Nistrului. În special, persoanele care deţin paşapoarte ale Federaţiei Ruse şi Ucrainei atunci când se deplasează pe malul drept şi traversează frontiera. Am solicitat partenerilor noştri să iniţiem discuţii, aşa ca să nu mai fie grupuri de persoane care întâmpină restricţii sau nu pot circula. Toate procedurile care există trebuie să fie simplificată la maxim”, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.
“Sper că în cadrul următoarei runde de negocieri vom reuşi să discutăm propunerile pentru a soluţina actualele dificultăţi. Am discutat despre demararea lucrărilor la podul din zona localităţilor Bîcioc şi Gura-Bâcului. Grupurile de experţi au ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte acţiunile în acest sens”, a menţionat reprezentantul Transnistriei la negocieri, ministrul Nina Ştanschi.
Leave a Reply