“Nu se poate ignora nici experienţa Occidentului şi nici potenţialul Estului”

July 25, 2012

- despre securitate, geopolitică și învățămintele istoriei în arealul pontic într-un incitant dialog cu dr. Florin C. Stan, şeful Secţiei de Istorie din cadrul Muzeului Marinei Române, lector universitar asociat al Universităţii ,,Ovidius” Constanţa – Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice şi expert al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în domeniul ,,Istorie contemporană”

 - Toate evenimentele (geo)politice semnificative – evoluții sau stagnări – derulate în jurul Mării Negre au fost influențate de mutările în plan geopolitic global. Interesul pentru regiunea Mării Negre a fost, este și va rămâne și în contextul viitoarelor reașezări geopolitice unul la fel de ridicat. Sigur, vorbim de o internaționalizare de facto în ultimul deceniu ca urmare a importanței pentru geopolitica și securitatea regiunii. Totuși care ar fi jucătorul major aici în acest moment ?

- Zona geopolitică a Mării Negre a cunoscut dintotdeauna un interes major din partea principalilor actori politici la un moment dat într-o epocă sau alta. Fără a mai apela la exemplele trecutului subliniem că în prezent evenimentele derulate în această regiune pot fi decriptate prin grila oferită de principalele opţiuni de securitate care sunt evidente acum. Pe de o parte avem viziunea euro-atlantică, care afirmă înternaţionalizarea spaţiului pontic, opţiune sprijinită de Statele Unite şi de ansamblul statelor Uniunii Europene. De cealaltă parte, avem viziunea Federaţiei Ruse, care promovează regiunea ca apanaj al puterilor regionale. Subliniem aici şi un caz specific. Deşi membră a Alianţei Nord-Atlantice, Turcia se apropie întrucâtva de viziunea de securitate a Rusiei, promovându-şi interesul la Marea Neagră în concordanţă cu ampla întindere a propriului litoral pontic. Ankara rămâne însă fidelă valorilor euro-atlantice, necontestând politicile de extindere a Uniunii Europene sau a Alianţei Nord-Atlantice. Ţinând cont de evoluţia evenimentelor geopolitice din ultimul deceniu, de deciziile politice adoptate în zona extinsă a Mării Negre, putem spune că, în prezent, aici nu există un singur jucător major, ci doi actori principali: Federaţia Rusă şi Alianţa Nord-Atlantică, ale cărei interese se confundă cu cele ale Uniunii Europene. Din păcate, Uniunea Europeană nu a formulat încă o politică unitară, comună, la Marea Neagră. Cazul Turciei rămâne unul specific, politica promovată de autorităţile de Ankara derulându-se însă în concordanţă cu interesele NATO în regiune.

- Cum rămâne atunci cu Marea Neagră – ,,lac rusesc” ?

- Înainte de vehicularea ideii de ,,lac rusesc” pentru Marea Neagră, acest spaţiu a reprezentat, efectiv, un ,,lac otoman”. Treptat, regiunea şi-a pierdut această conotaţie spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, în urma capitulărilor Imperiului otoman în faţa Angliei Franţei şi Rusiei, cea din urmă putere preluând iniţiativa în zona pontică începând cu momentul Tratatului de Pace de la Kuçiuk-Kainargi din 1774, prin care Rusia a primit acces direct la Marea Neagră. În pofida veleităţilor Sankt Petersburg-ului de expansiune circumpontică, această regiune nu a reprezentat niciodată un aşa-zis ,,lac rusesc”, prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856 care a pus capăt Războiului Crimeii, spaţiul pontic fiind declarat deschis şi neutralizat. Convenţia de la Montreux din 1936, în vigoare şi în prezent, consfinţeşte libertatea navigaţiei pe mare, acordând Turciei dreptul de a militariza stâmtorile în caz de conflict armat. Sigur, de-a lungul timpului, atât Rusia ţaristă cât şi Uniunea Sovietică mai ales s-au concentrat pe impunerea propriei autorităţii în regiune. După cel de-al Doilea Război Rondial, numai politica fermă a Washington-ului pe linia ,,îndiguirii” (containment) expansiunii sovietice spre zona Strâmtorilor a făcut ca autoritatea Moscovei să nu se extindă, în condiţiile în care prin aservirea unor state din regiune, prin regimurile clientelare impuse la Sofia şi Bucureşti, sovieticii dominau coasta de Vest a Mării Negre. Crearea Alianţei Nord-Atlantice în 1949 şi cooptarea Turciei, ca şi a Greciei în 1952 în cadrul acestei alianţe politico-militare a limitat extinderea autorităţii Kremlinului în regiune. După încheierea ,,războiului rece” şi implozia Uniunii Sovietice, în decembrie 1991, regiunea Mării Negre a intrat într-o nouă etapă istorică, în cadrul căreia diplomaţia joacă un rol semnificativ în afirmarea intereselor strategice ale statelor riverane.

Demn de remarcat este că la sfârşitul ,,războiului rece”, primul proiect de cooperare în regiunea Mării Negre a fost iniţiat de către Turcia, care reprezenta în 1990 singura economie de piaţă reală din acest spaţiu. În momentul adoptării la Istanbul, la 25 iunie 1992, a Declaraţiei privind cooperarea economică în zona Mării Negre, Rusia s-a aflat printre statele semnatare, împreună cu Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Moldova, România, Ucraina şi Turcia. Fără a veni cu argumente suplimentare, putem considera că acest moment a marcat sfârşitul ideii de Mare Neagră ca ,,lac rusesc”. În opinia unor specialişti care au abordat problematica Rusiei contemporane, în prezent, aceasta s-a detaşat de concepţia imperială, autoritară, în cadrul raporturilor internaţionale, urmărind  în parteneriat cu state precum China, India, Japonia, dar şi SUA şi Uniunea Europeană, să-şi refacă statutul de superputere mai ales prin mijloace politice şi economice. Să amintim şi că faţă de spaţiul european al fostei Uniunii Sovietice, Moscova manifestă o expectativă dinamică, iar în zona coridorului islamic sau în Asia Centrală o atitudine de colaborare. Aceştia sunt parametrii esenţiali care trebuie avuţi în vedere atunci când analizăm politica Rusiei de astăzi. Oricum, după cum remarca îndreptățit directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul George Maior, într-un interviu din decembrie 2010, ne aflăm la ,,graniţa unor interese multiple şi trebuie să ştim  să navigăm în această situaţie”.

- Cum se raportează România și Republica Moldova în prezent la acest spațiu ? Există strategiile politice și economice necesare valorificării acestui atu ?

- România se raportează la Marea Neagră în mod firesc, ca o naţiune parte a acestui spaţiu, urmărind orice proiect promovat în regiune în contextul provocărilor specifice de securitate. Regiunea reprezintă, fără nici o îndoială, o prioritate în abordarea reperelor politicii externe – şi nu doar pentru România, ci pentru orice stat riveran – având un potenţial aparte în direcţia cooperării regionale. Potrivit liniei diplomatice promovate de Bucureşti spaţiul Pontic rămâne nu doar un punct geografic de confluenţă, ci şi un punct de întâlnire al strategiilor promovate aici. Evident, fiecare actor în regiune îşi promovează interesul naţional, iar acest interes trebuie respectat.

Republica Moldova, în prezent, se raportează într-un mod deschis faţă de politica şi perspectivele Uniunii Europene în regiune, ţinând cont de atitudinea diplomatică a tuturor statelor importante din zonă. Nu întâmplător, noul preşedintele al Republicii, domnul Nicolae Timofti, chiar în prima etapă a mandatului, a efectuat vizite la București, Kiev, Moscova și Istanbul, peste tot fiind bine primit.

Sigur, alta ar fi fost situaţia în condiţiile în care, după dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991, s-ar fi împlinit procesul de reunificare a Moldovei cu România. Lăsând la o parte slăbiciunea actorilor politici de la Bucureşti, putem aminti însă aici problemele care au împiedicat acest proces, potrivit unui raport independent al British Helsinki Human Rights Group, editat la Londra în martie 1992. În primul rând, slăbiciunea economică a ambelor state şi compoziţia etnică schimbată a Republicii Moldova, cu un procent de 63% români şi 14% ruşi, 12% ucraineni ş. a. De asemenea, existenţa problemei Transnistriei şi prezenţa Armatei a XIV-a a URSS, apoi a Rusiei în regiune.

Oricum, existenţa a două state româneşti, cu graniţă comună, rămâne o anormalitate a lumii contemporane, iar permanenta atitudine pro-Chişinău manifestată de autorităţile de la Bucureşti a deranjat fără doar şi poate Moscova. Acest fapt a dus, la un moment dat, între România şi Rusia, la conturarea efectivă a unui nivel de neîncredere accentuat. Trebuie însă subliniat foarte precis că, în contextul lumii prezente, România nu-şi pune problema ,,anexării” Republicii Moldova, ci doar a sprijinirii accesului acestui stat, a acestui teritoriu românesc, la Uniunea Europeană. Putem aminti doar că în cadrul ,,Declaraţiei comune cu privire la parteneriatul strategic pentru secolul XXI dintre Statele Unite ale Americii şi România”, text adoptat la 31 septembrie 2011, la Washington, de preşedinţii Barack Obama şi Traian Băsescu, unul dintre domeniile în care cooperarea româno-americană se poate consolida este afirmarea democraţiei şi a statului de drept, prin ,,susţinerea fermă a acestor valori în regiune”, inclusiv în Republica Moldova, stat amintit în această declaraţie. Şi nu este puţin lucru în perspectiva afirmării strategiilor politice şi economice necesare atât valorificării atuului de state aflate în generoasa zonă a Mării Negre, cât şi de state aflate la de-o parte şi de alta a graniţei de Răsărit a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice.

- Și tot în acest context, am dori ca dvs (în calitate de istoric ce ați studiat cu atenție cronicile acestui areal) să ne spuneți dacă în  timp s-a schimbat ceva  esențial în viziunea, mentalul și abordarea celorlalte state arondate spațiului Mării Negre ?

- O perspectivă asupra viziunii, mentalului şi abordării statelor circumpontice în direcţia afirmării propriilor interese în regiune implică o detaliere mai amplă care depăşeşte limitele spaţiului unui simplu dialog. Punctual, putem aprecia că dacă România s-a plasat încă din primele decenii de la înfiinţarea sa ca stat modern şi până în contemporaneitate în zona viziunii definite de marele om politic Mihail Kogălniceanu, apreciat ministru de Externe, cu următoarele cuvinte: ,,Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării spre Marea largă deschisă tuturor” – celelalte state au avut şi ele o abordare oarecum liniară în privinţa promovării la Marea Neagră. După cum am amintit, Rusia a trecut de la etapa Mării ca ,,lac rusesc”, la viziunea Mării ca apanaj al puterilor regionale, iar Turcia se menţine din perioada afirmării sale ca stat laic pe poziţia oferită de determinările geografice, de faptul că poate controla Strâmtorile, statut confirmat prin Convenţia de la Montreux din 1936. Poziţia Turciei contemporane este consolidată şi de faptul că este membră NATO şi implicit partener optim al democraţiilor occidentale, la frontiera Europei şi Asiei. Bulgaria şi-a menţinut şi ea interesul în zona Pontică, în lipsa însă a unei economii performante, orice proiect sofiot în zonă este puţin sustenabil. În privinţa celorlate state riverane constituite odată cu demantelarea Uniunii Sovietice, Ucraina şi Georgia, acestea au impus prin apariţia lor de acum 21 de ani redefinirea hărţii geopolitice a Mării Negre. Dispariţia statului care dicta din punct de vedere geopolitic, a impus practic, în anii ’90, ecuaţia iniţială a unui leadership trilateral sub forma Rusia – Ucraina – Turcia. Respectul datorat Ucrainei în perioada de după încheierea ,,războiului rece” s-a datorat dimensiunii graniţelor sale şi a numărului populaţiei, caracteristici geopolitice importante. Elementele nu s-au convertit însă efectiv în avantaje prioritare la Marea Neagră pentru Kiev, în condiţiile unei vieţi politice sinuoase şi a unei economii în lentă dezvoltare. Astfel, până în prezent, Ucraina a rămas în regiune un actor ,,introvertit”. Despre Georgia, se cunoaşte că economic este dependentă major de Rusia, exprimându-şi însă opţiunea pentru apropierea de Alianţa Nord-Atlantică. De remarcat că principalul stat care sprijină efectiv deschiderea politicii georgiene către Vest este Turcia, cel mai important aliat al Washington-ului în regiune şi cel mai mare investitor în economia georgiană şi, de asemenea, principalul furnizor de asistenţă în plan militar.

- Securitate în regiunea Mării Negre presupune desigur și soluționarea „conflictelor înghețate” de-a lungul arcului nord-estic și accesul la marile râuri comerciale care se varsă în Marea Neagră: Dunărea, Nistrul și Niprul. Care credeți că ar fi soluția de compromis în cazul Transnistriei ?

- Recent, aţi publicat un interviu cu preşedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, în cadrul căruia acesta a precizat că autorităţile de la Chişinău sunt de acord să acorde regiunii transnistrene ,,o autonomie largă, pornind de la principiul de suveranitate al Republicii Moldova”. Putem spune că aceasta este o soluţie echitabilă de compromis. Oricum, prezenţa în continuare a efectivelor ruse şi a arsenalului militar al Armatei a XIV-a în regiune, în neconcordanţă cu angajamentele internaţionale, precum Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa, încheiat sub auspiciile OSCE, ca şi angajamentele asumate de Rusia în cadrul Consiliilor ministeriale ale OSCE de la Istanbul şi Porto, afectează echilibrul securităţii în zonă, constituind deocamdată o piedică în calea oricărui compromis în cazul Transnistriei.

- Considerați că o posibilă extindere a granițelor NATO prin cooptarea Moldovei, Georgiei, schimbă opțiunile de securitate ? Un astfel de scenariu ar spori securitatea în zonă sau dimpotrivă ?

- O posibilă extindere a graniţelor NATO spre Răsărit nu poate fi discutată fără înţelegerea opţiunilor venite dinspre Răsărit, opţiuni care trebuie respectate. În prezent, evident, scenariul nu poate rămâne decât unul ipotetic. După cum se ştie, prioritară pentru orice stat membru NATO este, dincolo de afirmarea principială, edificarea efectivă a statului de drept, a democraţiei, a economiei de piaţă, crearea unui ansamblu instituţional capabil să deruleze şi să susţină proiecte politice şi economice care să vină în sprijinul cetăţenilor. Furnizarea securităţii în cadrul Alianţei Nord-Atlantice se bazează inclusiv pe capacitatea noilor state membre. Nici un stat din cadrul alianţei nu este simplu beneficiar sau consumator de securitate, fiecare având capacitatea, în forme specifice, de a fi totodată şi furnizor de securitate. Ori, în condiţiile în care statele menţionate de dumneavoastră nu afirmă elemente minime de furnizare a securităţii într-un ipotetic statut de ţări membre NATO, este evident că am putea vorbi cu greu de o creştere a securităţii în regiune.

- Învățând din trecut, dar privind spre viitor, ce ar trebui să avem în vedere cu prioritate ?

- Însuşindu-ne ,,lecţiile învăţate” ale trecutului, trebuie să apreciem spaţiul Pontic după conexiunea sa la valorile împărtăşite de popoarele din regiune, care recunosc experienţa şi filonul civilizaţiei europene, dar şi diversitatea spirituală a Orientului. Numai astfel putem edifica proiecte de viitor, în interesul general al societăţilor pontice, ţinând cont de angrenajul regiunii în marele circuit al economiei globale. Nu se poate ignora nici experienţa Occidentului şi nici potenţialul Estului. Având în vedere acest aspect, putem reţine că adversitatea în regiunea Mării Negre nu poate reprezenta nicidecum o soluţie care să angajeze un viitor optimist. Dialogul şi cooperarea sunt singurele soluţii care pot aduce reale beneficii tuturor statelor riverane, diplomaţia, în primul rând, fiind chemată să-şi arate în context adevăratele valenţe în sprijinul afirmării intereselor naţionale. Singura înfruntare acceptată trebuie să fie cea a competitivităţii economice.

A consemnat Gabriela Ioniţă

8 Responses to ““Nu se poate ignora nici experienţa Occidentului şi nici potenţialul Estului””

  1. Anonymous says:

    Îmi plac tonul şi abordările (clare, perinente) din articol. M-a amuzat “expectativă dinamică”, ca asociere semantică.
    Cred că la recenta reuniune pe tema Spaţiului Pontic (primii stăpînitori istorici fiind în memoria mea Grecii, poate chiar Fenicienii) aţi strălucit cu aceste idei pertinente.
    mai Cred că Elenismul (germenul geopolitic al Europei) a avut cap de pod marea Pontică şi cele patru mări mai mititele. Abia după consolidarea alexandrină adînc în Orient, a pohtit şi la Mediterana de la care se revendică Romanii (Roma) şi restul istoriilor politice, pînă la noi.
    Dacă spun prostii, scădeţi-mi nota la purtare… politică. Tot sunt un a-politic în înţelesul cel mai expectativ al cuvîntului. Iar cel ce latră “cine nu e cu noi este contra noastră” nu-i politician, e ordură.

    PS: Detest “securitatea armată”, dar sunt prea mic s-o pot înlocui cu altceva, esenţialmente pacific. Trebuie s-o accept ca ardeleanul piuneza-n pardon. Şi ONU nu mai este ce-a vrut să fie prin Fondatorii săi, între care N. Titulescu şi Elencu Văcărescu.

  2. Anonymous says:

    Vă felicit în modul cel mai respectuos, pentru iniţiativa de a intervieva un renumit expert în domeniul geopoliticii şi securităţii zonei Mării Negre, în numele domnului dr. Florin C. Stan, şeful Secţiei de Istorie din cadrul Muzeului Marinei Române, lector universitar asociat al Universităţii ,,Ovidius” Constanţa – Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice şi expert al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în domeniul ,,Istorie contemporană”.
    Tematica abordată de dumneavoastră este mai mult de cât necesară, pentru a fi adusă la cunoştinţa decidenţilor. Este extrem de important, publicarea şi popularizarea acestor analize şi mesajele transmise de dumneavoastră în urma interviului pe o temă atât de importantă: „Nu se poate ignora nici experienţa Occidentului şi nici potenţialul Estului”.
    După parcurgerea interviului am constatat încă o tată, că ţara noastră are mare nevoie de un dialog susţinut şi cât mai divers, unde trebuie să participe în primul rând decidenţii care, care chiar trebuie să dea dovadă de solidaritate şi un simţ documentat al realităţii, unde orgoliile politice şi profesionale nu-şi au locul.

    • Anonymous says:

      Mi-a facut o reala placere sa citesc articolul dv.
      Il felicit pe dl. Dr. pentru parerile sale excelente, pe care ni le-a impartasit in acest articol. Mi-ar placea sa avem un astfel de om in varful ierarhiei politice.

  3. [...] – about  security, geopolitics and history lessons in the Black Sea area in an exciting dialogue with Dr. Florin C. Stan, head of the Department of History, Romanian Navy Museum, Associate Lecturer of University “Ovidius” Constanta – Faculty of History and Political Science and expert of the Ministry of Culture and National Heritage in “Contemporary History” Versiunea în limba română poate fi accesată pe site-ul powerpolitics.ro [...]

  4. Anonymous says:

    Excelent! Sincere felicitari pt acest interviu revelator.

    • ppw says:

      Ne cerem scuze deoarece din cauza unei deficiențe de programare comentariile cititorilor apar anonime. Vom remedia acest neajuns în cel mai scurt timp. ppw

  5. Marian says:

    Felicitari

  6. Aur. V. says:

    Buna ziua! Va transmit si eu felicitarile mele, atat pentru doamna redactor cat si pentru profesorul intervievat. Am parcurs aici o analiza obiectiva despre ce inseamna Marea Neagra din perspectiva istorica. Cu respect, Aurel V.

Leave a Reply