ARHIVA Power&Politics World

O analiză sinceră a deranjului diplomatic româno-ungar

February 9, 2013

Adrian N. Sereș

În chestiunile mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unei neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor.”

Ion Brătianu

Desigur, după cum bine știm cu toții, în ultima perioadă mass-media a vuit până la extenuare cu știrea neconcordanțelor diplomatice iscate între România și statul vecin, Ungaria. Însă, eu nu aș eticheta această neînțelegere “scandal”, fiindcă în materia științelor politico-militare, un raport inter-statal ce întrunește toate calitățile unui “scandal” acesta ajunge să fie soluționat numai pe cale de război, ceea ce  în cazul de față e cosmic îndepărtat de extrema pe care presa o intitulează «scandal » diplomatic.

În cadrul relațiilor dintre state, fie ele bilaterale ori multilaterale, atât timp cât există redresări conciliatoare ca produs al unei bune relaționări, înseamnă că diplomația există între părțile certate.

Toată această tevatură diplomatică cu iz iredentist și sovinist, s-a declanșat pe baza impunerii unui steag separatist care, potrivit prevederilor constituționale, contravine principiilor suveranității, unității, indivizibilității și independenței de facto și jure ale României.

Așadar, steagul Ținutului Secuiesc a reușit să încingă spiritele între București și Budapesta. Însă, problema nu a fost legată doar de arborarea unui steag separatist ci și de declarațiile unor oficiali ungari, printre care și secretarul de stat în MAE ungar, Nemeth Zsolt. Declarațiile acestor oficiali, prin care se ridica pseudo-problema că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc, denotă din partea Ungariei asumarea unei pozitii clare și oficiale în raport cu respectarea organizării territorial-administrative a României. Natura acestor declarații oficiale atentează vizibil la integritatea noastră teritorială, care pe deasupra mai este și inalienabilă, cât și la imaginea României în ansamblul comunitar.

Asemenea afirmații nu fac decat să incite națiunile europene la a crede că drepturile cetățenilor români sunt inegale din pricina unor pseudo-criterii rasiale, minoritare. Greșit!

Această propagandă iredentistă și separatistă nu contravine doar bunei vecinatăți cu partenerul strategic Romania, ci și cu normele juridice fundamentale ale Uniunii Europene. Reacțiile instituțiilor comunitare ce întârzie să apară, deschid un câmp lârg de interpretabilitate.

În Ungaria situația cu pricina a fost mediatizată în felul următor : Declaraţiile lui Nemeth Zsolt reflectă o replică la scandalul steagului secuiesc. Oficialul maghiar, care este cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie, a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate steagul Ţinutului Secuiesc. Recent, la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, steagul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala de protocol unde s-a desfăşurat evenimentul. Steagul Ţinutului Secuiesc a fost arborat, zilele, într-unul din districtele din Budapesta (sectorul 20).

Secretarul de stat Nemeth Zsolt a declarat  printre altele că steagul a fost arborat în semn de solidaritate faţă de cauza autonomiei pentru care militează autorităţile locale din Harghita şi Covasna. Referindu-se la refuzul autorităţilor române de a permite arborarea steagului neoficial al Ţinutului Secuiesc, Nemeth Zsolt a declarat că, în opinia sa, este o agresiune simbolică din partea autorităţilor române. Invectivele clare ale  lui Nemeth Zsolt, sună în felul următor: “Nu exagerez când spun că suntem în faţa unei agresiuni simbolice” ?!?

Această atitudine manifestată de către un oficial mă trimite cu gândul înapoi în istorie la frustrările postbelice (1919-1939) ce-au alimentat prevalarea idealului politic a lui A. Hitler. Opresiunea cvasi-generală, discreditarea și constrângerea libertății germanilor, au fost deviza partidului nazist care a tulburat istoria civilizației europene pentru totdeauna. Similitudinile propagandistice între ceea ce proliferează diplomația ungară și cea germană din epoca interbelică, sunt oarecum apropiate ca efect scontat.

Inepțiile rostite public de către Nemeth Zsolt cu privire la discreditarea sistematică a minorității ungare sunt ireale, nefondate și chiar « obraznice ». Nu putem aborda subiectul inechității drepturilor cetățenești atât timp cât trăim într-o democrație liberală consacrată sub pavăza unei Constituții solide, cu calitate de membru într-un ambient comunitar european, creat în mod expres pentru garantarea drepturilor și libertății omului pe toate palierele, indiferent de rasă, apartenență religioasă și socială, sex ori orientare politică.

Cred că neghina acestei situații, de-a dreptul rușinoase pentru relațiile bilaterale romano-ungare, pornește de la Budapesta. Cred că într-o oarecare măsura, anumite țări care-au aderat la UE nu au înteles clar ce dorește acest proiect internațional să desăvârșească în Europa. Asemenea afronturi, existențiale între state, artificializează demersurile UE pentru extindere, flexibilitate și egalitate politică.

Nu putem vorbi despre multiculturalism atât timp cât statele nu vor reuși să-și muleze politicul în jurul valorilor europene și a unei comunități cu ramificații globale. La urma urmei asta și reprezintă UE: multiculturalism, multi-etnicitate, piață liberă și drepturi egal recunoscute peste tot în sfera comunitară.

România și Ungaria, fiind membri efectivi al aceluiași club european, se cade să existe o relație amiabilă și de acceptare reciprocă, atât în termeni culturali, economici, administrativi cât și politici.

Atacurile aduse la adresa protecției și echității oferite de Constituția română în vigoare sunt, iarăși, nefondate. România, actualmente, întrunește cele mai înalte standarde din Europa de reprezentare a minorităţilor, atât în plan juridic cât și politic.

Idealul milenar al unor grăitori separatiști maghiari, nerecunoscuți și nesusținuți de peste 98% din națiunea ungară,  pe fond, constă în presurizarea subiectului deja controversat al autonomiei ungare din Transilvania. Această manevră de juxtapunere politică între județele Harghita și Covasna, este scoasă ferm înafara prevederilor Constituționale în vigoare. Potrivit art. 3 din Constituție:

“(1) Teritoriul României este inalienabil. (2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional. (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii. (4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”

Atentarea pe linie politico-diplomatică la oricare din elementele constitutive ale acestui articol din Constituție, reprezintă un afront clar adus securității naționale a României.

Aceste disensiuni și contradicții înverșunate vor trebui tratate ca atare prin reglarea situației în forurile supranaționale ale Europei, iar dacă nici astfel nu se va ivi cordialitatea, chiar ruperea relațiilor diplomatice cu această țară.

Consider ca ar fi benefică o acțiune din partea României la Curtea Internațională de Justiție pentru soluționarea pe căi legale și pașnice a acestor diferende repetate împotriva securității naționale.

Mă refer la CIJ fiindcă asemenea acte publice ce generează instabilitate între state ar putea atenta la securitatea economică și socială a UE. Să ne amintim de cel mai concludent exemplu: Chestiunea delimitărilor spațiului maritim disputat între Ucraina și România. Așadar, potrivit Hotărârii Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, pronunţată pe data de 3 februarie 2009, a recunoscut jurisdicţia şi drepturile suverane ale României pe mai mult de 79% din suprafaţa de 12.200 km2 de platou continental şi zonă economică exclusivă aflaţi în dispută între România şi Ucraina. Deci, Hotărârea CIJ trasează o linie de delimitare, definită strict prin coordonate geografice, între zonele de jurisdicţie exclusivă ale României şi Ucrainei în Marea Neagră. Cele două state au, de la data pronunţării Hotărârii CIJ drepturi depline asupra exploatării resurselor economice din aceste zone. Ca rezultat, decizia pronunţată de CIJ este definitivă, obligatorie şi executorie. Cele două state sunt obligate să respecte hotărârea, care se aplică imediat după pronunţare, fără a mai fi necesare alte acorduri bilaterale, interpretări ale deciziei sau acte adiţionale.

Această sentință a consemnat o victorie remarcabilă a diplomației române condusă de către dl. Bogdan Aurescu. CIJ a închis gura Ucrainei prin care vorbea Moscova etc. Acum, de ce consider eu  că această problemă a reverberării autonomiei și “segregării” administrative a secuimii din Transilvania, ar trebui adusă înaintea CIJ ? Simplu, consider că diferendele existente între două state membre ale UE, care ar trebui să co-existe în bună vecinătate politică și armonie culturală, trebuie soluționate la o masă neutră sub încadrarea în normele dreptului internațional. Asemenea diferende pot degenera ușor, iar consecințele lor ar zdruncina cumplit temeliile proiectului ecomunitar.

Cred că disputa dintre români și maghiari ar trebui pornită de la dreptul nostru legiferat și ratificat la Trianon până în zilele noastre când într-o UE ne permitem să aducem în Europa atmosfera palestiniano-israelian. Aceste diferende reprezintă un afront adus stabilității UE în Est! Din această cauză consider că o instanță neutră și superioară ar trebui să emită în baza unei judecăți o Hotărare care să delimiteze clar drepturile lui X în raport cu Y! Ca mai apoi orice altă tendință de imixtiune în afacerile interne ale altui stat să fie sancționate potrivit prevederilor acestei CIJ.

Nu văd nici o altă opțiune juridică care să rezolve aceste încordări diplomatice! Cred că într-o UE, un stat nărăvaș ar mai trebui să suporte și anumite sancțiuni pentru actele destabilizatoare create!

Din presa națională, înțeleg că MAE al Ungariei are o reacție în lanț, până în momentul de față, vis-a-vis de chestiunea minorităților din Secuimea Transilvăneană. Nemeth Zsolt se face remarcat aruncând lemne pe focul unei chestiuni demult disputate și cu același efect, căderea în derizoriu.

Prin urmare, e posibil să se ajungă la negocieri interminabile. Maghiarii vor veni, sigur, cu tratatele internaționale privind drepturile și libertățile fundamentale. Ai noștri vor trebui să le pună în față tratatele internaționale privind relațiile între state. Instituția „ingerinței” se reactivează. Potrivit normelor de drept international, în speță, a « Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului » interesul unui stat față de populația minoritară de pe teritoriul altui stat, populație aparținătoare etniei populației majoritare din statul respectiv, nu poate afecta independența și suveranitatea statului „gazdă”, în cazul nostru România. Mai ales în condițiile în care populația minoritară maghiară din România are mult, dar mult mai multe drepturi civile și politice decât populația minoritară etnic română din Ungaria.

O altă chestiune demnă de “arătat cu degetul” este excesul de zel diplomatic manifestat de Oszkar Fuzes, ambasadorul maghiar la Bucureşti.

Recomandările dânsului la adresa Guvernului României denotă depășirea atribuțiilor diplomatice, precizând pe această cale că ar fi binevenită o modificare de substanță în prevederile din Constituţia României, astfel încât, în loc “stat naţional” să apară “stat multinaţional”. O fi Uniunea Europeană un proiect multinațional însă integrității și suveranității statelor membre nu li se aduce nici un fel de atingere !!

Această atitudine belicoasă și plină de nonșalanță manifestate față de o țară vecină care l-a acreditat ca ambasador, denotă o necunoaștere personală a atribuțiilor deontologice și diplomatice, cât și a consecințelor ce rezidă din acest tip de aversiuni împotriva Guvernului cu care colaborezi ca partener strategic.

Salut pe această cale reacția promptă a Ministrului de Externe Român, Titus Corlățean, prin care a precizat că Ambasadorul Ungariei și-a depășit deontologic atribuțiile pentru care a fost trimis și acreditat:

“Dacă nu este o greşeală, atunci în mod clar ambasadorul şi-a depăşit mandatul şi, din acest punct de vedere, eu îi sugerez ambasadorului să aibă o perioadă de reflecţie foarte serioasă, la rece, cu privire la reîntoarcerea în mandatul său şi respectarea mandatului. Pentru că, dacă nu îşi respectă mandatul, atunci mijloacele diplomatice sunt foarte clare: acest mandat va înceta.” – www.exclusivnews.ro –

Observ că Ambasadorul Ungariei nu înțelege de ce România consideră că afișarea emblemelor, simbolurilor și steagurilor naționale ale secuimii (separatiste), converg împotriva intereselor statului român.  Explicația e simplă. Există anumite cutume, concepte ori practici, de natură culturală, militară și politică, care s-au perpetuat și conturat de-a lungul istoriei fiecărui stat în parte. Aceste cutume ce constau în unanimitatea drapelului, imnului, armatei, monedei, heraldicii naționale ș.a.m.d. sunt izvoare de legi pentru multe din prevederile Constituțiilor noastre, cât și pentru cea în vigoare. Iar din cultura generală a oricărui cetățean matur din punct de vedere mintal, nimănui nu-i este permis să facă rabat de la aceste principii naționale legiferate.

Din cunoștințele proprii, un diplomat, înainte de a fi trimis să reprezinte interesele unui stat în relațiile cu alt actor statal, acesta trebuie să cunoască în detaliu istoria, cultura, economia, afacerile domestice, cât și politica externă pe care acel stat și-o proiectează în afacerile internaționale. Pe lângă obrăznicia și tupeul deșănțat pe care diplomatul ungar le-a manifestat față de statul român, ne demonstrează și o gravă lacună intelectuală pe care acesta o deține chiar și în funcția de Ambasador.

Pentru a conchide, cu parțialitate fiindcă în momentul de față deranjul româno-ungar nu a ajuns la un numitor comun și nici nu cred că va ajunge vreodată, apreciez ca fiind regretabile declaraţiile publice pe care oficialul ungar le-a făcut împotriva României, iar astfel de manifestări oficiale contravin flagrant relaţiilor de Parteneriat Strategic şi bună vecinătate dintre cele două ţări.

Comunitatea de valori pe care România şi Ungaria și le însușesc și împărtăşesc ca state membre ale Uniunii Europene şi ca parteneri strategici, se fundamentează pe protecţia și garantarea drepturilor omului şi a drepturilor minorităţilor naţionale.

Paradoxul activ manifestat de anumiți oficiali ungari în chestiunea secuimii, reprezintă un atac la adresa valorilor politice și normelor juridice ale UE, a relațiilor strategice desfășurate sub umbrela NATO și nu în ultimul rând, la adresa poporului român, adică a Constituției României.

Se pare că Uniunea Europeană nu priește acelor națiuni ce încă trăiesc în izolare culturală și individualism politic. Din păcate trebuie să suportăm consecințele discreditării ale unor națiuni revanșarde și reacționare, într-o Europă deschisă, liberă, multiculturală și multinațională!

Așadar, aviz amatorilor de peste graniță:  

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.” – Art. 1, Constituția României.