“Obsesia ruşilor blochează şi în prezent relaţiile dintre România şi Moldova” consideră istoricul american Larry L. Watts

May 17, 2013

Istoricul Larry L. Watts a deschis un capitol cu totul nou în istoriografia românească. Cele două volume ale Dr. Watts schimbă radical perspectivele solid statornicite privind raporturile dintre Blocul răsăritean şi Republica Socialistă România. Recent lansatul volum “Cei dintâi vor fi cei din urmă”, continuare a volumului “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, (ambele apărute la Editura RAO) se constituie într-un demers necesar de clarificare a istoriei recente a României ca actor pe scena internaţională. Interlocutor carismatic, istoricul Larry Watts a răspuns cu amabilitate întrebărilor lansate de editorii Power&Politics World.

- În volumul “Fereste-mă, Doamne, de prieteni”, dumneavoastră vorbiti despre discrepanţa dintre politica interna restrictivă a României si ce externă de factura liberală. Nu cumva tocmai acest tip de discrepanţă este cel care a generat şi într-o atare măsură continuă să genereze neîncrederea şi perceptiile eronate ale partenerilor externi (chiar dacă, admitem contextul în care politica internă nu influenţează decisiv pe cea externă) ?

- Mi se pare că aceasta reprezintă cauza principală care generează influenţa nocivă ce duce apoi la o percepţie greşită din partea partenerilor din afară. Mai mult, în volumul respectiv eu spun că aici s-a avut de-a face cu o anomalie. Este un lucru cunoscut că, deşi comportamentul comunităţilor umane nu este identic peste tot în lume, în acelasi timp există o serie de aşteptări, de previziuni privind un anumit tip de reacţie, chiar admiţând cel putin o condiţie sau mai multe ce pot fi considerate ca necunoscute în politicile unei ţări. Aici lucrurile au stat cu totul altfel, prin faptul că România a apărat înăuntru o alianţa care în realitate a fost mult mai ostilă faţă de România decât NATO. Cu astfel de anomalii este foarte dificil să înţelegi care sunt raţiunile politicii unui stat. Şi orice fel de explicaţie adusă de experţi şi care poate da indicii în acest sens nu face decât să aducă un plus de credibilitate statală.

- Mai dispune România de propriile instrumente de proiecţie a puterii, dacă facem abstracţie de apartenţa la Clubul euroatlantic?

- Da. Şi am în vedere toate acele demersuri, iniţiate în cadrul unor întâlniri foarte concrete, verificabile de către istorici, în care şi-a prezentat opinia de pe poziţia de lider. De exemplu, aici este asemeni diferenţei dintre un naţionalist şi un patriot. Diferenţa constă în faptul că atunci când există un interes comun regional, global, un patriot face compromisuri cu toti cei care nu sunt partizanii aceluiaşi tip de gândire, pe când pentru un naţionalist acest gen de abordare poate părea lipsit de importanţă, el are un tip de orientare care îi vizează doar pe oamenii care trăiesc acolo cu el. Mi se pare că sunt foarte des întâlnite în istoria ţării dvs. momentele de cumpănă în care românii au ieşit victorioşi dintr-o situaţie imposibilă. Au ştiut să facă acele alianţe şi acele compromisuri necesare între ei pentru a atinge o anumită ţintă şi cu asta au dovedit că sunt foarte puternici. Mult mai puternici decât sunt percepuţi la prima vedere – cumnatul meu remarca într-o discuţie că românii sunt maeştri la a alege mereu cea de-a treia cale….

- Să speram că nu este cea de-a treia cale a domnului Dughin…

- O, nu… (râsete)

- Credeţi că, dacă după 1980 ar fi avut loc reformarea Pactului de la Varşovia, istoria lumii s-ar fi scris altfel ?

 - Da, cred ca da. Cel puţin la nivel de time-line. Epoca Gorbaciov ar fi venit mult mai repede din cauza democratizării şi ar fi blocat acel generator de tensiune dinspre Kremlin în demersul URSS de acaparare totală a puterii şi a controlului alianţei estice. Chiar dacă iniţial a fost meritul României, pot intui că s-ar fi schimbat şi atitudinea altor membri – din cei care au aşteptat să vadă cum decurg lucrurile, iar evenimentele ar fi decurs altfel. Cel mai probabil pe repede-înainte.

- S-a schimbat ceva în abordarea “Obiectivului 24”, după prăbuşirea URSS? În fond, Rusia este moştenitoare a blocului sovietic. Dar, iată, trăim într-un secol în care hărţile strategice se scriu si se rescriu cu un alt dinamism prin comparaţie cu anii ’70-’80. Sau cu alte cuvinte: mai este România “coşmarul strategic” al Rusiei ?

- Ar fi dificil să exprim o opinie certă în acest caz. De fapt, eu nu am văzut documentele recente, dar pot să spun urmărind cursul evenimentelor derulate după `89 că aceasta obsesie a ruşilor blochează şi în prezent relaţiile dintre România şi Moldova. S-a văzut că aici acomodarea între Europa şi Rusia, şi Germania a avut un impact foarte greu de gestionat de către OSCE. Trebuie să încercăm să rezolvăm acest blocaj, iar după cum se vede din perspectiva organizaţiilor internaţionale, acesta e un lucru deloc simplu.

- Volumele dumneavoastră trimit prin titluri (în viarianta română, desigur) la proverbe destul de bineînrădăcinate în mentalul colectiv al românilor, ca atare apte să provoace un anumit tip de reacţie-reflex. A fost opţiunea dumneavoastră sau a editorului?

- Prima dată, titlul în engleză a fost opţiunea mea (de fapt şi acel titlu – „With Friends Like These…face trimitere la un proverb, dar din cultura americanilor), însă care prin traducere din engleza ar fi pierdut din esenţă. Sau poate nu ar fi fost suficient de incitant. Atunci editorul român a venit cu alte propuneri mult mai apropiate de patrimoniu spiritual al ţării dvs. Dacă îmi este permis să mărturisesc, comparativ cu ediţiile apărute în Statele Unite, în limba română titlurile sunt mult mai nuanţate şi mult mai adecvate la ce am dorit să exprim în cărţi.

- Pentru că vorbeam de reacţii, prima dumneavoastră carte a suscitat fie laude uriaşe, fie critici extrem de agresive, iar cea de-a doua pare că va avea parte de un tratament identic. Sunt intelectualii români divizaţi între apartenenţa Est/Vest? Sau sunt doar confuzi încă?

- Exista aici o parte a lucrurilor care ţin de raportarea la percepţia colectivă: foarte mulţi sunt complici într-un mod negativ, altii sunt pe principiul ca românii nu sunt apţi să fie independenti. Unii consideră că românii nu au făcut nimic meritoriu în decursul istoriei, alţii susţin că nu au fost lăsaţi să facă sau că s-au aflat la intersecţia intereselor marilor puteri. Sunt trecute în revistă numeroase cauze şi ratiuni. Mediul academic are tomuri întregi despre această dilemă. Iar reprezentanţii săi sunt puşi într-o poziţie foarte dificilă. Unora chiar poţi să Ie înţelegi reacţia agresivă si pot să-l amintesc aici pe domnul Tismăneanu. Eu nu fac în cartea mea referinţe la trecutul meu, la prietenii mei, dar accept că poate exista şi un mod de abordare care vine din zona aceasta mai filozofică şi mai puţin riguroasă. Îi înţeleg şi îi respect pe foarte mulţi din zona istoricilor cercetători. Ştiu că este dificil să accepţi o altă interpretare, care nu se încadrează în propria ta viziune. Din cauza aceasta cartea mea este o “cărămidă” cu sute şi sute de pagini. Trebuie ca aceste scrieri sa fie explicate caz cu caz şi dovedite pagină cu pagină, cu documente care pot fi citite şi verificate.

- Putem să ne gândim că feed-back-ul exagerat al unora dintre colegii dvs. istorici vine şi din faptul că se tem să nu fie percepuţi cu neîncredere, şi plusează reactiv ?

- Este dificil pentru mine să răspund ce anume determină astfel de reacţii. Când un istoric intră în astfel de proiecte de cercetare, consider că intră cu un anumit grad de umanitate (maturitate şi onestitate) şi atunci când se confruntă cu o alta abordare care este mult mai puternică decât interpretările comune acceptate, trebuie să înţeleagă că dacă opinia comună poate să fie contrazisă atunci si tu, cel care emiţi o nouă teză poţi fi contrazis la rândul tău, uneori chiar mai umilitor. Eu aduc dovezi că românii au fost consideraţi de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost consideraţi inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susţinută cu dovezi şi argumente. Nu am spus despre asta, dar la sfârşitul anilor ’70, transferarea de către KGB a României, de la departamentul pentru relaţiile cu serviciile frăţeşti la grupul statelor NATO, s-a datorat în principal politicii externe şi de securitate a României. Dacă nu s-ar fi produs acel blocaj din cauza ideologiei diferite, România ar fi avut cu siguranţă ale posibilităţi. De fapt, Ceauşescu a creat posibilităţi, dar el nu a fost în stare să şi exploateze acele posibilităţi în relaţia cu Vestul.

interviu realizat de Daniela Moldoveanu şi Gabriela Ioniţă

7 Responses to ““Obsesia ruşilor blochează şi în prezent relaţiile dintre România şi Moldova” consideră istoricul american Larry L. Watts”

Leave a Reply