Occidentalizarea Rusiei – Puterea exemplului și ucenicul-vrăjitor

March 19, 2014

Cel mai probabil nici nu-și încheiase bine Vladimir Putin discursul naționalist-motivațional în fața reprezentanților Dumei de Stat și a membrilor cabinetului Medvedev când dinspre cancelariile occidentale, secondate febril de simbriașii agențiilor de știri, uriașe cohorte de cuvinte se aliniau ascultătoare în spațiul virtual al războiului mediatic. Aroganța și triumfalismul liderului de la Kremlin (e drept, cam în contrast cu fețele crispat-îngândurate ale miniștrilor Lavrov și Shoigu !?) a injectat adrenalină pură întregului angrenaj de propagandă occidental, care nu a precupețit niciun strop de capitalism-proletar pentru a înfiera Rusia și politicile sale imperialiste.

Occidentul (cu zestrea sa de eleganță, diplomație și democrație în declin tot mai vizibil) a pierdut o mare ocazie să tacă și să reflecteze. În fond, speechwriter-ii lui Putin nu au făcut decât să pună cap la cap toate obiectivele enumerate de acesta în fiecare din campaniile sale electorale, adăugând doar ici-colo niște nuanțe adecvate momentului. Mai mult sau mai puțin istoric, dar cu siguranță unul de scadență pentru relațiile internaționale la nivel global.

Timp de două decenii, SUA și aliații săi europeni au tratat cu dublă măsură principiile de bază ale relațiilor internaționale, ONU a devenit o instituție birocratizată și excesiv politizată iar rezoluțiile sale facultative, în numele democrației și a drepturilor omului au fost generate conflicte care în final nu au îmbunătățit politic sau social în țările respective, dar au generat profituri, noi piețe și arealuri de resurse de exploatat.

Timp de două decenii, Rusia a privit spre Iugoslavia, Afghanistan, Irak, Primăvara Arabă. În același timp a integrat în strategia sa de politică externă tot ce a văzut la partenerii din Occident. A grefat pe recentele frustrări și mai vechile sale ambiții de putere orice strategie vestică care îi putea fi de folos. Timp de două decenii Rusia și-a ”occidentalizat” politica externă după chipul și asemănarea decidenților alături de care voia să revină. Ba chiar a și verificat punct cu punct dacă abordările respective funcționează – intervenția din Georgia, aducerea sub protectorat neoficial a Abhaziei și Oseției de Sud, susținerea unor dictaturi în sfera sa de influență, ”divide et impera” în relația cu UE, coagularea comunității internaționale împotriva intervenției militare din Siria, medierea negocierilor cu Iranul – fiecare din aceste evenimente își are un corespondent în politica SUA din ultimii 20 de ani. Mai mult, Rusia a observat că hard-power-ul cu F-16 presărat cu sclipici de democrație și soft-power e tolerat de opinia publică internațională și îndeplinirea intereselor economice (petrol, gaze, rețele de distribuție, piețe de desfacere, achiziții costisitoare prin contracte preferențiale) e mai ușor de obținut dacă o fardezi frumos sub un slogan umanitar. Pentru cine nu a observat încă, forțele militare «politicoase» (”вежливый люди”) din Crimeea sunt o versiune upgrade a trupelor aliate din teatrele de operațiuni ale NATO. Ca atare, țâfna Occidentului e oarecum nefondată. Ucenicul-vrăjitor și-a dat toată silința să fie un învățăcel bun. Acum că și-a depășit Maestrul, ba mai are și doza de îndrăzneală necesară confruntării, ar trebui să fie un semn… nu de bucurie, e drept, ci de profundă reflecție privind «puterea exemplului». Nu poți clama la nesfârșit concepte precum ”suveranitate”, ”tratate internaționale”, ”principii de drept”, ”libertare”, ”drept de autodeterminare” și nu poți pretinde respectarea acestora, fără ca tu însuți să le respecți cu sfințenie. Iar dacă nu le respecți, atunci nu le poți pretinde altuia, caz în care poate că trebuie să includem arbitrariul și dubla măsură ca standarde de bază în relațiile internaționale. Vă garantez că ne vom obișnui cu ele așa cum ne-am obișnuit să auzim/vedem zilnic atentate în care mor zeci de oameni, sau reprimarea violentă a celor ce-și cer drepturile pe toate meridianele planetei, dar măcar vom ști fără falsă ipocrizie la ce nivel de civilizație (sau lipsă a ei!) suntem.

Dacă doriți să știți ce va face Rusia în continuare, priviți cu atenție spre Vest. Răspunsul e în primul rând acolo și abia apoi în birourile somptuoase de la Kremlin. Oare liderii cancelariilor occidentale au o strategie la fel de isterică și în cazul ”ucenicului-Dragon” ? Ce vor face când China (în buna sa tradiție de a asimila și copia tot !) va arăta cum a înțeles să includă în politica sa externă abordările văzute în ultimii 20 de ani la nivel global și va începe să se preocupe de binele națiunilor planetei – faptul că va începe cu Rusia nu e tocmai un motiv de liniște, zic!

Gabriela Ioniță

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new