ONU suspendă programele de sănătate din Irak
July 28, 2015
Organizația Națiunilor Unite a anunțat luni că a suspendat, din lipsă de fonduri, programele de sănătate de care beneficiază milioane de persoane din Irak, relatează Agerpres.
Într-un comunicat, ONU a precizat că ‘184 de servicii de sănătate de primă necesitate au fost suspendate din cauza lipsei de fonduri destinate activităților umanitare’.
‘Peste 80% din programele de sănătate sprijinite de parteneri în domeniul umanitar sunt pentru moment suspendate, iar acest lucru afectează direct un milion de persoane’, se arată în comunicat.
‘În momentul în care oamenii din Irak au cel mai mult nevoie de noi, îi abandonăm’, a deplâns coordonatorul umanitar al ONU în Irak, Lise Grande.
Potrivit ONU, din cauza lipsei de fonduri o jumătate de milion de copii nu vor mai fi imunizați, antrenând un risc de epidemie de rujeolă și reapariția poliomielitei. Această situație financiară a condus deja la reducerea rațiilor alimentare pentru un milion de persoane.
ONU a lansat la 4 iunie un apel pentru strângerea a jumătate de miliard de dolari pentru a face față crizei umanitare din Irak. În această țară, conflictul cu gruparea Statul Islamic a forțat peste trei milioane de persoane să-și părăsească locuințele după ce jihadiștii și-au lansat ofensiva în iunie 2014, cucerind teritorii extinse din țară.
Leave a Reply