Papa Benedict al XVI-lea se retrage de la conducerea Vaticanului
February 11, 2013
Papa Benedict al XVI-lea a decis să renunţe la funcţia sa începând cu data de 28 februarie. Anunţul a fost făcut în limba latină în timpul ceremoniei de canonizare a martirilor din Otranto, informează site-ul stiriexterne.com.
“V-am convocat nu numai pentru aceste canonizări, ci şi pentru a vă comunica o decizie de o importanţă extraordinară pentru viaţa Bisericii. După ce mi-am examinat conştiinţa în faţa lui Dumnezeu, am ajuns la concluzia că puterile mele, din cauza vârstei avansate, nu mai sunt potrivite. În lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de probleme de mare importanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, forţa corpului şi a spiritului sunt la fel de necesare”, a spus Papa. Anunțul a surprins nu doar pe supușii Bisericii Catolice, ci întreaga lume, fiind prima retragere a unui Papă din ultimele 8 secole. Se presupune că la baza deciziei Suveranului Pontif ar fi vârsta înaintată și cauzele medicale asociate acesteia, însă nu se cunosc cu exactitate mai multe detalii.
Oficialii de la Vatican au afirmat că Papa este “pe deplin conştient de importanţa gestului său”, mai precizează sursa citată. Suveranul Pontif se va retrage oficial pe 28 februarie 2013. Într-o conferinţă de presă la Vatican, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Federico Lombardi, a reiterat că decizia demisiei îi aparţine exclusiv Papei Benedict al XVI-lea, fiind luată “în deplină libertate”.
Papa Benedict al XVI-lea a fost ales pe 19 aprilie 2005 şi este succesorul Papei Ioan Paul al II-lea. Acesta este al 265-lea papă şi al 8-lea german. El s-a născut la 16 aprilie 1927 în Marktl am Inn, Bavaria. Înainte de a deveni papă numele lui era Joseph Alois Ratzinger.
Ultimul Papă care a renunţat voluntar la funcţie a fost Celestin al V-lea, în anul 1294.
Leave a Reply