Pe țărmul liniștit al Pacificului (I)

September 9, 2012

Vladislav Inozemtsev – special guest contributor

Ce a obținut Rusia din organizarea summit-ului APEC (pentru care s-au investit 600 miliarde de ruble)?

În aceste zile Rusia a fost din nou în centrul atenției tuturor agențiilor de știri din lume, și în acest caz nu datorită represiunii protestelor anti-guvernamentale sau a scandaloasei decizii a instanței privind pedepsirea membrelor grupului Pussy Riot, ci dintr-o cauză mult mai plăcută – la Vladivostok au avut loc lucrările celei de-a 24 ediții a Summit-ului țărilor membre ale Organizației de Cooperare Economică din zona Asia-Pacific. Înființată în 1989, APEC reunește 21 de țări cu ieșire la Oceanul Pacific sau la mările arondate acestuia, țări care la rândul lor cumulează 42% din populația lumii și 55% din produsul intern brut la nivel mondial.

Cu un grad ridicat de probabilitate, putem presupune că, în acest secol, centrul politicii și economiei mondiale se va deplasa în această regiune.
Regiunea Pacific – nu este nicidecum un spațiu “pacifist”. Aici se desfășoară un acerb război comercial și se maturizează elementele noilor conflicte geopolitice. În ultimii 50 de ani pe malurile Pacificului s-au concretizat cele mai mari “miracole economice”. Japonia s-a ridicat din cenușă și transformat în a doua economie din lume între 1950-1970; Singapore a schimbat statutul de localitate de provincie cu cea a celui mai global oraș în lume între 1970-1990; Coreea de Sud a implementat un salt perfect într-o economie de piață deschisă și o societate democratică. În timp ce pe celălalt mal, California a devenit lumea centrul mondial în materie de high-tech. China s-a transformat dintr-o țară comunistă săracă în cel mai mare exportator mondial al producției industriale moderne. Marele și liniștitul Pacific separă cei mai grei jucători în ecuația geopolitică a noului secol – Statele Unite și China. Pentru malurile sale opuse se află cel mai mare stat debitor dar și proprietarul celei mai mari rezerve valutare din lume. Acesta este contextul în care liderii lumii post-industriale trebuie să dovedească posibilitatea unei noi Renașteri industriale. Și de aceea prezența în regiune este vitală pentru Rusia.
Totuși, aceasta este mai degrabă o dorință decât o realitate. Federația Rusă este inacceptabil de slab implicată în politicile economice din regiunea Pacific. Iată câteva statistici care vorbesc de la sine: produsul regional brut ce provine din regiunile respective ale FR a fost în 2011 de doar 1,1 miliarde ruble, ceea ce corespunde cu PIB-ul din Brunei și Papua – Noua Guinee. În Districtul Federal din Extremul Est trăiesc numai 6,2 milioane de oameni și aici se produce doar 4,1 la sută din PIB-ul Rusiei. Produsul regional pe cap de locuitor este de 7,7 mii de dolari aici, în timp ce în Coreea de Sud este de 23,7 mii dolari, Australia – 40,2 mii, în Japonia – 44,9 mii, California – 51,8 mii, și în Alaska – 65,1 mii de dolari. În 2011, Rusia a exportat mărfuri în regiunea APEC în valoare de 92.9 miliarde de euro, și a importat de 103 miliarde de dolari.
În total, aceste cifre înseamnă numai 2,4 la sută din comerțul bilateral al celor 21 de țări – membre ale APEC. Porturile rusești la Pacific au cumulat 1,4 % procente din totalul de marfă procesată la malul Oceanului Pacific. Și problema este că guvernul rus nu acordă suficientă atenție vectorului estic al politicii externe sau nu dorește – împotriva sfatului unor experți în științe politice – să mute capitala economică la Vladivostok. Cert este că în acest moment Rusia nu are nimic de oferit partenerilor săi din Pacific.
În mod tradițional, ne-am obișnuit să credem că puterea noastră stă – în resurse naturale. Politica Rusiei în regiune se concentrează pe creșterea exporturilor de materii prime. 67,2 la sută din marfa destinată exportului către BAM pe ruta Transsiberiană reprezintă cărbune și minereuri (în 2020, potrivit prognozelor de Căilor Ferate Ruse, acest procent va crește până la 82 la sută). Dar regiunea Pacific nu este lipsită de resurse, în contrast cu bătrâna Europă. În acest an, Indonezia va înlocui Rusia pe locul 5 în lista celor mai mari producători mondiali de cărbune; și China este superior pe acest indicator … de 10,5 ori.  Exportul de petrol prin intermediul conductei ESPO și pe calea ferată din Orientul Îndepărtat a totalizat, în 2011, 15 milioane de tone, dar creșterea anuală a producției proprii numai în țările din Asia de Sud-Est și China de-a lungul ultimilor cinci ani a atins 25 de milioane de tone anual. Indonezia și Malaysia sunt jucători din ce în ce mai importanți de pe piața de gaz lichefiat. Chile și Peru au o producție de cupru de 10 ori mai mare decât a Rusiei, Australia la rândul său produce de 2 ori mai mult uraniu și de 8 ori mai mult zinc. În Asia, Rusia nu este cel mai important jucător și cu siguranță nu este singurul furnizor de materii prime, iar logistica de aprovizionare o face mai degrabă un proscris decât un oaspete binevenit pe această piață. Pentru a fi un jocutor serios este nevoie de infrastructură de transport, ieșire la “marele vad”, iar asta practic nu avem. În 10-15 ani economia regionalălă principală, China, va putea să stăpânească noi tehnologii energetice și bogăția țărilor vecine din Asia Centrală și Myanmar, moment în care jocul va fi, din păcate, încheiat.
În acest caz, principala intrigă economică, vizibilă mai ales în regiunea Asia – Pacific o reprezintă confruntarea dintre economiile bazate pe “tehnologie” și cele “industriale”. În anii 1990, se părea că lumea “post-industrială” punea economia din Asia pe muchie de cuțit: amintirile crizei din 1997-1998 sunt prezentate aici, atât de dureros. Dar în ultima vreme, e clar că asistăm la o renașterea industrială tot mai ritmată.Tehnologia în întreaga lume devine rapid mai ieftină, populația devine mai bogată, și implicit cererea de produse industriale nu scade. Exporturile Chinei în 1998 s-au ridicat la 183 de miliarde de dolari, iar în 2011 a ajuns la 1890 miliarde. ȘiChinanu a oferit la vânzare petrol scump, ci electronice și bunuri de larg consum extrem de ieftine. Rusia aproape nici nu există în această competiție. Astăzi, pentru țara noastră sunt raportate mai puține brevete internaționale decât o companie precum Samsung, iar investițiile în producția inovativă în China depășesc de 40 de ori pe cele ale Rusiei. Deși pare greu de crezut, chiar și exporturile către China au scăzut; de la 16,5 la sută din totalul exporturilor Rusiei în 1995 la 3,4 la sută în 2011. Despre comerțul cu state precum Coreea de Sud și Japonia, nici nu-mi amintesc. Deci, aici vom avea statut de observatori, nu de participanți la “proces”.

Nu mai puțin importante în acest context sunt relațiile financiare. Peste Pacific, așa cum am spus, se întinde cea mai aglomerată rețea de legături financiare. În anii crizei “asiatice”, regiunea a acumulat mai mult de 5,2 trilioane de dolari sub forma de rezerve valutare ale băncilor centrale. Astăzi, malul vestic al oceanului este străjuit de către instituții financiare uriașe. Fiecare dintre cele patru mari bănci din China au active ce depășesc PIB-ul Federației Ruse. În 10-15 ani în regiune vor fi strămutate și importante piețe de capital. Este clar că Rusia nu are nimic de oferit aici partenerilor sud-estici care, probabil, sunt dispuși să o considere un aliat major în parte din cauza fricii față de puterea crescândă a Chinei. În următorii ani ne putem aștepta la un boom investitional peste Ocean; America va trebui să renunțe la respingerea de investitori chinezi, banii vor curge spre est, și astfel se va forma cel mai mare parteneriat comercial la nivel mondial. Și în acest caz, Rusia nu ia parte la schimbarea la față a lumii financiare globale, preferând să viseze la propriile centre financiare.

Discrepanțe găsim deasemenea între realitate și pretenția Rusiei de a avea un rol semnificativ în sectorul logisticii. Probleme sunt privind deficitul de populației și slăbiciunea piețelor forței de muncă, viteza scăzută de modernizare a infrastructurii și investițiile în educație. Cum nu putem trece cu vederea o problemă mai specială – potențialul militar. (Va urma)

2 responses to “Pe țărmul liniștit al Pacificului (I)”

  1. […] Prima parte a analizei poate fi accesată aici. […]

  2. […] “Forța Civică”  l-a ales în calitate de președinte al Consiliului Suprem pe Vladislav Inozemtsev. Potrivit serviciului de presă al partidului, Inozemtsev are menirea să elaboreze programul de […]

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Pentru noul site Power&Politics World, vă rugăm să accesați adresa powerpolitics.ro/news.