Peisaj redundant

January 4, 2017

E amuzant ca o avalanșă care se prăvale la doi pași de tine spre vale, ca un tsunami pe care îl privești din elicopter cum îți înghite casa și ce mai aveai prin jur, ca un cutremur care dărâmă tot în jur și tu rămâi pe un petec de sol încă nerăscolit dar înconjurat de un hău peste care nu știi cum să pășești. Cam asta e peisajul politic pe care 2016 îl lasă în urmă.

Nu e suficient să supraviețuiști unei catastrofe dacă nu poți să lupți cu urmăririle ei. Pulverizarea unității vestice în unități naționale care încercă să se salveze singure, seamănă cu bărcile de salvare din jurul Titanicului. Nu o să ajute la nimic că au rămas întregi de la naufragiu dacă nu pot să ajungă la țărm.
Anglia iese din UE, știe că a greșit dar nu își mai poate lua vorba înapoi. Italienii l-au dat jos pe Renzi printr-o hotărâre democratică fără ieșire la mare. Iar americanii l-au pus pe Trump în fruntea lor ca să lupte cu un sistem care simțeau că deja îi sugrumă. Și acum se întreabă dacă omul o să poată face față singur la tot ce va să vină asupra lui.
Istoria a început să scoată fum și să miroasă a ars. Sistemul financiar care a condus societatea vestică e depășit tehnologic. Rolul pozitiv al banului ca pârtie care face lumea să alunce la vale s-a terminat. Și o nouă pârtie încă nu se arată la orizont. Refuzul societății capitaliste de a se retrage, de a lăsa evoluția umană să își vadă de treabă a început să provoace daune. Nu știu dacă ireparabile… dar nu mai e mult până acolo.
Și nici medicamentele care se iau contra simptomelor nu promit deocamdată nimic. Apariția unor tumori sociale cum a fost ISIS-ul sau noul tip de stat-om din Rusia, Turcia sau Ungaria nu sunt decât semne de dezorientare. Democrația ca noțiune trebuie revizuită și modul de a judeca în adjective, care pun efectele în locul cauzelor, de asemenea. Societatea bunăstării e puțin înainte de faliment.
Ce va fi? Păi ceva o să fie…. până și Nimicul e ceva dacă îl luăm la bani mărunți.

Dan Stoica

Leave a Reply