Pentagonul a reluat contactele oficiale cu Ministerul rus al Apărării

September 20, 2015

Secretarul american al Apărării şi ministrul rus al Apărării au avut la sfârșitul săptămânii o conversaţie telefonică pentru prima dată după mai mult de un an, în cadrul căreia au discutat despre conflictul din Siria, relatează BBC News Online.

Discuţia a avut loc pe fondul indiciilor că Moscova îşi asumă un rol mai activ în conflictul sirian şi al îngrijorărilor SUA privind amploarea acestor planuri.

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a discutat cu ministrul rus Sergey Shoigu despre cum ar putea evita cele două ţări o confruntare accidentală în Siria, a precizat Pentagonul.

Presa oficială rusă a comentat că aceste discuţii arată că cele două părţi au opinii comune.

Cei doi oficiali au abordat domeniile în care “perspectivele se suprapun, dar şi zonele de divergenţe”, potrivit unui comunicat al Pentagonului, care a calificat discuţiile drept “constructive”.

În conversaţia de 50 de minute, Shoigu i-a spus lui Carter că activităţile forțelor militare ruse în Siria sunt “de natură defensivă”, a declarat un oficial american pentru Reuters.

Cele două părţi au convenit cu privire la noi discuţii, reluând contactul formal după ce relaţiile s-au deteriorat puternic din cauza acţiunilor Rusiei în Ucraina, anul trecut.

Ultima conversaţie între secretarul american al Apărării şi ministrul rus al Apărării a avut loc în august anul trecut, când predecesorul lui Carter, Chuck Hagel, era şeful Pentagonului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new