Permisul de guvernare
January 28, 2014
Permisul de conducere politică și administrativă nu este prevăzut nici în Constituția României, nici în legile Țării și nici măcar în cultura și civilizația românească, mai veche ori contemporană. De aceea, spre deosebire de condusul unei mașini pe drumurile publice, condusul României sau a unei părți din ea se face fără nicio cerință de pregătire teoretică și practică, și fără niciun pic de experiență sau exercițiu de conducere.
Cei care consideră o asemenea situație ca fiind normală, dau exemple din istoria universală de oameni de stat, posesori ai unui instinct politic dezvoltat, care au excelat în îndeplinirea mandatelor lor politice și admnistrative, deși erau slab pregătiți teoretic ori chiar inculți. Cum dau exemple și de oameni foarte bine pregătiți teoretic, dar care nu au fost capabili să performeze în funcții de execuție.
Cei care consideră o asemenea situație ca fiind inacceptabilă nu sunt. Asta, din mai multe motive. Unul ar fi că filosofia de guvernare românească este condusă de principiul lasă, că merge și așa. Altul ar fi că mentalitatea predominantă românească este că subordonatul nu poate și nici nu trebuie să pună în discuție capacitatea șefului de a conduce. Acest motiv se combină perfect cu mentalitatea că, odată pus în funcție, orice șef devine priceput, ba chiar perfect, cum a spus despre sine șeful de la Cotroceni al Țării românilor, domnul Băsescu Traian, la începutul primului său mandat. Ar mai fi motivul că așezarea în scaunele guvernării doar a pricepuților și pregătiților este un demers specific meritocrațiilor, ceea ce nu este cazul României, stat ce, din cauza vicisitudinilor istoriei, are nevoie de o conducere fermă, de un despot luminat, binevoitor cu poporul, mai degrabă decât de un priceput în ale guvernării, care să muncească bine pentru popor.
Și am putea continua cu motivul absenței culturii naționale ce ar trebui să ceară performanță în activitatea publică sau privată a oricărui român, ori cu cel al dihotomiei dintre cetățean și stat, aceea ce opune statul cetățeanului, acesta din urmă, în mod firesc, nefiind interesat de mai buna guvernare a opozantului său, ba chiar uneltind împotriva acestui stat, după puterile și priceperile sale. Sunt convins că, dacă vă gândiți bine, veți putea găsi și dumneavoastră alte și alte motive pentru care nimeni, în România, nu crede că ar trebui să fie o situație inacceptabilă cea în care guvernanții, fie ei cât de mari ori cât de minuscului, nu posedă permis de conducere politică și administrativă, dar conduc cu nonșalanță mașinăria Țării, pe drumurile desfundate ale istoriei.
Dacă ne uităm la alții, vom constata că cea mai bună soluție de guvernare este cea în care se combină pricepuții cu nepricepuții, cu condiția ca acești nepricepuți să fie vizionari, pasionați de ceea ce fac, posedați de spiritul de sacrificiu în favoarea celor mulți și slabi, precum și neclintiți în hotărârea lor de a duce partria și poporul ei spre mai bine.
Dacă ne uităm la noi, vom constata că cea mai proastă soluție de guvernare este cea în care ajung să conducă numai nepricepuții, cu condiția ca acești nepricepuți să fie profitori, pasionați de case, vile și palate, de mașini și femei ori bărbați, după caz, interesați numai de propria îmbogățire pe seama celor mulți și slabi, precum și neclintiți în hotărârea lor de a distruge patria noastră și poporul ei cât mai bine.
Am făcut aceste considerente generale, pentru a contribui la discuția publică despre consecințele accidentului de aviație din Munții Apuseni, din data de 20 ianuarie 2014, în care aterizarea forțată a unui avion de mic dimensiuni a fost urmată de o lungă perioadă în care supraviețuitorii nu au fost găsiți și salvați, astfel că, deși toți cei șapte ocupanți ai aeronavei rămăseseră în viață după ajungerea pe pământ, doi dintre ei au decedat, evident din lipsa îngrijirilor necesare în asemenea cazuri.
Accidentul în sine este o enigmă și va rămâne așa până la definitivarea anchetei de specialitate. Desigur, s-au găsit și se vor mai găsi tot felul de deștepți care știu ei mai bine cum a fost cu acest accident, cine a fost de vină ori cine a fost eroul salvator, ce a vrut să facă pilotul și ce i-a ieșit, ce făceau cei de la sol și așa mai departe. Aceștia nu au nevoie de nicio anchetă, de nicio culegere de date și informații concrete și complete, pentru că știu ei mai bine. Unii deja au interzis orice zbor cu aeronave mai vechi, doar pentru că acestea sunt vechi. Bine că au făcut asta doar în mintea lor, că altfel rămânea cerul patriei fără zboruri. În tot cazul, ca ofițer de aviație, nu am să comentez nimic despre acest accident, până la definitivarea anchetei, care se poate întâmpla și peste ani buni.
Ce este însă de comentat, încă de pe acum, este proasta conducere a trebuilor Țării, ieșită în evidență cu ocazia acestui accident și, mai ales, în urma eșecului operației de salvare a supraviețuitorilor. Unii dintre nepricepuții ce au contribuit la această prostie au fost alungați din funcțiile politice și administrative pe care le dețineau. Alții sunt, bine-merci, tot acolo și la fel de nepricepuți. Nu este clar dacă alungarea din funcții a fost o măsură de îmbunătățire a stării guvernării ori doar o sancțiune pentru cei demiși sau demisionați. În schimb, este foarte clar că cei rămași se consideră și sunt considerați de ceilalți apți să conducă, așa, fără permis, cum sunt ei.
Dacă ar fi să vorbim de vini și vinovați, în ceea ce mă privește, eu cred că principalul vinovat de această proastă guvernare sunt eu, cetățeanul român. Vina mea este că le-am dat voie tuturor nepricepuților, neaveniților, netrebnicilor și nenorociților să conducă Țara, ministerul, agenția, serviciul și ce mai conduc ei prin România. Ba, mai mult, după ce i-am pus în fruntea mesei și le-am dat pâinea și cuțitul guvernării, i-am lăsat necontrolați și nesancționați. Iar ei s-au organizat, s-au încuscrit, s-au reprodus și s-au legat unul de altul, pentru a se proteja și pentru a se perpetua în funcțiile în care au fost puși și lăsați de mine, cetățeanul român.
Hari Bucur-Marcu
Leave a Reply