Politica de nonproliferare și dezarmare nucleară în Rusia și SUA

August 2, 2014

Adina Floroiu

Recent, SUA și Federația Rusă s-au acuzat reciproc de încălcarea tratatelor privitoare la politica de neproliferare nucleară. Mai exact, Washingtonul susține că Rusia ar fi efectuat teste care violează înțelegerile acordului din 1987 și cere discuții la nivelul comunității internaționale pe această temă. În replică, Rusia respinge acuzațiile catalogându-le drept ”minciuni propagandistice” și susține că lucrurile stau taman invers, SUA fiind cele care au încălcat termenii acordurilor în vigoare. În acest context, consider benefic să aruncăm o privire mai amplă asupra politicilor de neproliferare și dezarmare nucleară a celor două părți aflate în dispută, cu atât mai mult cu cât, iată, Rusia atenționează că ar putea renunța unilateral la acordul pe care se presupune că l-a încălcat.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, arena internațională a devenit „teatrul de război” pentru cele două Mari Puteri ale lumii: SUA, respectiv U.R.S.S/Rusia. Timp de patru decenii, perioada Războiului Rece, cele două state s-au aflat într-o continuă cursă a înarmării nucleare. În această perioadă deși au existat tentative de dezarmare nucleară, aceasta nu a fost o prioritatea a politicii celor două state.

Astfel că în prima „Eră Nucleară”, politica de acest tip a Rusiei și Statelor Unite s-a bazat pe folosirea principiului MAD (distrugere reciprocă asigurată) din partea ambelor părți.

Rusia și US au semnat Tratatul Intermediar al Forțelor Nucleare de la Distanță în 1987 (photo: AP)

Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice și conștientizarea apariției noilor poli nucleari, atenția asupra pericolului armelor nucleare s-a răsfrânt asupra acestora și a felului în care fenomenul proliferarării nucleare trebuie controlat.

Să încercăm o radiografiere a modului în care SUA și Uniunea Sovietică au abordat politica armelor nucleare, mai exact nonproliferarea și dezarmarea nucleară în perioada Războiului Rece când formau sistemul bipolar (balanța de putere) dar și în cadrul sistemului internațional multipolar, când mai multe state nucleare sunt implicate în joc.

În tot acest interval de timp teoreticienii relațiilor internaționale s-au combătut cu ajutorul diferitelor teorii în explicarea sensului atribuit armelor nucleare, respectiv a nonproliferării și dezarmării nucleare. Dacă în perioada Războiului Rece teoria de baza pentru explicarea acestor fenomene era considerată Realismul, Neorealismul după terminarea acestuia a fost înlocuit de Constructivismul social (semnificații normative) și de teoria Liberală (statele democratice nu își declara război între ele).

Kenneth Waltz în celebrul articol „The Spread of Nuclear Weapons: More May Be Better” consideră că războaiele care au în joc armele nucleare sunt greu de început iar statele care le deţin au stimulente puternice pentru a le utiliza responsabil, acest lucru fiind valabil atât pentru ţările puternice cât şi pentru cele slabe. Din aceste considerente răspândirea forţelor nucleare nu trebuie temută ci din contră binevenită.”

Pe de altă parte, Scott D. Sagan, în lucrarea „The Perils of Proliferation” își exprimarea convingerea că răspândirea armelor nucleare va crește riscul începerii unui război nuclear.

Pentru a putea compara efectul sistemului internațional bipolar, respectiv multipolar asupra politicii de nonproliferare și dezarmare nucleară în Rusia și Statele Unite, au fost folosite mai multe seturi de date secundare cu privire la: stocurile mondiale de arme nucleare în perioada 1945-2014, Tratate și Acorduri privind armele nucleare, teste nucleare efectuate între anii 1945-2013, bugetul alocat de stat pentru menținerea și dezvoltarea acestora.

Analiza de conținut a datelor de pe site-ul Departamentului de Stat American și de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse. Datele prezentate includ și celelalte șapte puteri nucleare.

Din analiza datelor cu privire la stocurile mondiale de arme nucleare în lume se poate observa faptul cum plecând de la primul stat din lume, SUA, care în 1945 deținea arma nucleară ulterior comportamentul său a fost împrumutat de Uniunea Sovietică care în anul 1949 a testat prima sa armă. Trebuie ținut cont de faptul că perioada respectivă era marcată la nivel global de bipolaritatea acestor două state ce timp de mai bine de patru decenii s-au aflat sub Război Rece. În toată această perioadă de maximă intesitate între Statele Unite și Uniunea Sovietică fenomenul proliferării a început să ia amploare astfel că treptat au apărut noi state nucleare: Anglia în anul 1953, Franța și China în 1964, Israel 1967. Până în anul 1977, S.U.A a dețin cel mai mare număr de arme față de Uniunea Sovietică care în tot acest timp își creștea exponențial propriile forțe ajungând ca în toată această perioadă până în anul 1986 să-și depășească adversarul.

Anul 1986 reprezintă punctul de vârf în care numărul armelor nucleare a atins cota cea mai alarmantă din istorie, respectiv 64,449, dintre care:

  • 23, 317 arme nucleare erau deținute de S.U.A;
  • 40, 159 de Uniunea Sovietică/Rusia, reprezintă numărul cel mai mare din acel moment;
  • 350 de Anglia;
  • 355 Franța;
  • 224 China;
  • 44 Israel.

După această perioadă numărul forțelor nucleare au început să scadă treptat cele mai mari înregistrări în acest sens fiind realizate în primul rând de Uniunea Sovietică după care de SUA . În ceea ce privește restul statelor nucleare, Anglia a rămas cu același număr constant în timp ce Franța, China și Israel au marcat ușoare creșteri. În momentul prăbușirii Uniunii Sovietice, în anul 1991, aceasta deținea cel mai mare număr de arme nucleare, respectiv 29, 154. După acest eveniment scăderi masive au avut loc din partea Rusiei și a Statelor Unite, în timp ce restul statelor și-au păstrat intacte capacitățile dobândite iar India și Pakistan au început să se facă și mai remarcați prin statul lor nuclear crescându-și forțele. În prezent, Rusia este cea care are numărul cel mai mare de arme nucleare 8, 484 însă per total la nivel celor cinci state nucleare recunoscute prin NPT: SUA, Rusia, Anglia, Franța, China, tendința este de scădere, în special la primele două țări. În ceea ce privește India, Pakistan, Israel, Coreea de Nord, acestea semnalează o tendință de creștere. Numărul armelor nucleare în anul 2014, este de 17,105.

Datele cu privire la Tratate și Acorduri, atestă faptul că cel mai multe Tratate, opt, au fost încheiate între Uniunea Sovietică/Rusia pentru reducerea armelor nucleare**:

Unul dintre cele mai importante tratate este NPT, 1968, prin care este susținută non-proliferarea și dezarmarea nu a fost semnat de India, Pakistan, Israel iar Coreea de Nord s-a retras ulterior.

Statele care nu au ratificat CTBT sunt: SUA, India, China, Pakistan, Israel, Coreea de Nord, până când acestea nu îl vor ratifica nu poate intra în vigoare. Rusia, Franța și Anglia sunt singurele state care au ratificat acest tratat până în prezent. Statele care au efectuat cele mai multe teste nucleare până în prezent sunt:

  1. SUA – 1,032
  2. Uniunea Sovietică/Rusia – 715
  3. Franța – 210.

Toate aceste teste au fost desfășurate până în anul 1992 (SUA, ultimul test) iar Rusia în anul 1990 a lansat ultimul său test nuclear. Cu toatea acestea, restul statelor nucleare au experimentat astfel de teste și între anii 1990- 2013, ultimele fiind realizate de Coreea de Nord.

În ceea ce privește bugetul cheltuit pentru arme nucleare, S.U.A este recunoscută pentru investițiile sale colosale în acest domeniu. Încă din perioada Războiului Rece aceasta a investit în perioada cuprinsă 1940-1996, 5,5 trilioane de dolari pentru programul său nuclear. În anul 2011, S.U.A și Rusia cheltuiau 61.3 miliarde de dolari, respectiv 14.8 miliarde de dolari pentru a-și menține statul de putere nucleare. În viitor, majoritatea statelor nucleare, cu excepția Anglia care până în anul 2020 s-a angajat într-un proces de reduce, restul doresc să-ți modernizeze capacitățile nucleare. În acest sens, datele prezentate de Congresul de Buget S.U.A declară că în următorii 30 de ani, aceasta va investii un trilion de dolari pentru întreținerea și modernizarea arsenalului nuclear. Rusia la rândul său va investii până în anul 2018, 70 de miliarde de dolari pentru arme nucleare strategice.

În urma analizei de conținut a datelor de pe site-ul Departamentului de Stat American și al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, reiese faptul că cele două state susțin în această noua etapă politica de nonproliferare și dezarmarea nuclear datorită noilor provocări aduse de secolulu XXI, precum: atacurile teroriste, proliferarea armelor WMD de către aceștia, noi potențiali actori nucleari. Rusia consideră că dezarmarea ar trebui să fie un proces multilateral între state în aceasta perioadă. Relația cu restul statelor nucleare este văzut diferit, în timp ce SUA pune pe primul loc controlul proliferării și al programelor nucleare ale acestora, pentru Rusia interesul național primează pentru crearea și menținerea unor relații de prietenie cu restul statelor în diverse domenii.

Așadar toate aceste aspecte conduc spre concluzia că în cadrul sistemului internațional bipolar chiar dacă balanța de putere era împărțită doar între două state, SUA și Uniunea Sovietică/Rusia, conflictul și rivalitatea dintre aceste două super-puteri nu a făcut decât să înlesnească dorința ca fiecare parte să se poată apăra în cazul unui război nuclear și să-și poată asigura securitatea națională. Din acest motiv politica de nonproliferare și dezarmarea nucleară, totodată principalii piloni ai NPT ale cărui părți semnatare sunt inclusiv Rusia și SUA a rămas doar la nivel oficial. În ciuda riscurilor și a provocărilor pe care diversitatea sistemului internațional multipolar le aduce, considerat și cel mai instabil de către teoreticienii relațiilor internaționale, comparativ cu sistemul bipolar, acesta a avut un impact considerabil asupra acțiunilor celor două state principale în ceea ce privește procesul de nonproliferare și dezarmare nucleară. După anul 1991, au avut loc cele mai mari reduceri ale focoaselor nucleare între Rusia și S.U.A iar nonproliferarea a devenit un concept folosit în discursurile leaderilor de stat și în doctrinele lor nucleare. Pe de altă parte, sistemul multipolar are un efect negativ mai degrabă asupra celorlalte state nucleare și non-nucleare ce sunt caracterizate de dorința de a dobândi capacități nucleare.

**date extrase din lucrarea de disertație cu același nume

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new