Polonia: Manifestații pro și contra primirii unor imigranți în țară

July 25, 2015

Două manifestații au avut loc la finele săptămânii trecute în capitala Poloniei, Varșovia, una la care au participat adversari a măsurii de primire a unor refugiați, iar cealaltă a partizanilor ei, relatează AFP.

Circa 300 de manifestanți din cadrul organizației Tineretul Poloniei Mari (extrema-dreaptă) au scandat ”NU’‘ imigranților. Pe banderolele lor se putea citi ”Astăzi imigranți, mâine teroriști” sau ”Polonia nu are mijloacele de a primi imigranți”.

În apropiere de gara centrală din Varșovia, circa o sută de persoane au venit să-i întâmpine pe solicitanții de azil cu ”pâne și sare”, o veche tradiție a ospitalității poloneze.

Polonia a declarat la Bruxelles că este gata să primească 2.000 de imigranți pentru a ajuta Italia și Grecia, care s-au confruntat în ultimele luni cu debarcarea pe țărmurile lor a zeci de mii de imigranți.

În schimb, la București, nu a existat nicio declarație publică a oficialilor pe acest subiect, deși la reuniunea consiliului de vară de la Bruxelles președintele Klaus Iohannis a exprimat la rândul său acordul României privind primirea unui număr de 2000 de imigranți. În același timp, e puțin probabil ca în România să fie organizate astfel de acțiuni ale extremei drepte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new