ARHIVA Power&Politics World

Posibile scenarii pentru prezidențiale I (cele 4 scenarii ale PSD)

April 8, 2014

Ionel Nițu

Intro

Considerat un veritabil punct de inflexiune, scrutinul prezidențial din toamna lui 2014 este unul care marchează sfârșitul unui mod de a guverna, al unei perioade tensionate din punct de vedere politic (două suspendări ale președintelui, două perioade de coabitare, 4 premieri cu nenumărate remanieri, prima moțiune de cenzură reușită), dar și posibilul început al unei noi ere politice („a doua republică”) și al recalibrării raporturilor de putere în cadrul statului român.

Demarată prematur (legislativele din 2012), campania neoficială pentru prezidențiale se dovedește epuizantă, cel puțin pentru noi, simplii observatori.

 Până acum am asistat la o luptă politică acerbă, cu faceri și desfaceri de alianțe, apariția de noi partide, fracturi politice, schimbări radicale de mesaj politic etc., însă dezbaterile pe marginea scrutinului prezidențial par să fie lipsite de substanță, de conținut.

Deja europarlamentarele prefigurează – ca și data trecută – strategii de comunicare politică legate de persoane (EBa, Diaconu etc.) și, cu puține excepții, dezbateri pe teme cu relevanță în context european.

Dincolo de absența componentelor care-i vizează direct pe cetățeni (viața politică și agenda media fiind axate pe relațiile intra- și inter-entități politice), niciun proiect politic major nu a fost enunțat până în prezent, ceea ce va face dificilă mobilizarea electoratului.

Predomină atitudinile în registru negativ, cele mai dominante mesaje politice fiind anti-Băsescu și anti-PSD, ceea ce prefigurează, din nou, campanii politice exclusiv critice, non-constructive.

Momentul euroalegerilor va fi un turnesol politic, în funcție de care e posibil să avem schimbări de candidaturi la prezidențiale. Oricum, până în prezent ne confrutăm cu o inflație de candidaturi (la vedere) în zona dreptei și candidaturi (ascunse) la stânga scenei politice, nefiind exclus ca acest lucru să facă parte din arsenalul strategiilor politice.

În fine, ar fi multe de spus, însă aș vrea să schițez câteva posibile scenarii, pornind de la declarația recentă a purtătorului de cuvânt al PSD.

Scenariile PSD

Cătălin Ivan spune că PSD are 4 scenarii pentru abordarea prezidențialelor, care vor fi analizate în funcție de rezultatele la europarlamentare.

După ce am aplicat metodologia analitică specifică teoriei scenariilor (pe care am descris-o în volumul “Ars Analytica”, Editura RAO, București, 2013), am încercat să identific cele 4 scenarii. Presupun că sunt doar 4, deși, așa cum rezultă mai jos sunt, de fapt, cel puțin 5:

1. V. Ponta – candidat la prezidențiale

a) În funcție de tandem (care probabil va fi anunțat cât mai târziu), avem V. Ponta – un lider al dreptei

1.1. V. Ponta – CP Tăriceanu

1.2. V. Ponta – C. Predoiu / V. Blaga

Primul scenariu (oricum puțin probabil, date fiind dificultățile înființării unui nou partid) nu mai este de actualitate, CP Tăriceanu anunțând ieri, 27 martie, că renunță la crearea partidului, în favoarea unei platforme economice liberale.

Ambele au avantajul atragerii de voturi și din dreapta, în perspectiva turului II.

O candidatură a lui V Ponta nu va fi anunțată imediat după europarlamentare (când e posibil să avem doar confirmarea “oficială” a candidaturilor “neoficiale” ale lui S Oprescu și CP Tăriceanu), ci cât mai aproape de momentul alegerilor prezidențiale.

b) Tandem cu un lider al Alianței guvernamentale

1.3. V. Ponta – L. Dragnea

Un tandem riscant, pentru că nu atrage voturi din dreapta.

2. CP Tăriceanu – candidat la prezidențiale, cu singurul tandem posibil: CP Tăriceanu – V Ponta

Și aici sunt 2 variante:

2.1. cu CP Tăriceanu, ca lider al PRL

2.2. cu CP Tăriceanu, reîntors la PNL, în locul lui C Antonescu

Ultimul scenariu, dacă s-ar concretiza, ar da cu mare probabilitate viitorul președinte al României (prentru că ar presupune refacerea USL), indiferent de cine va fi contracandidatul lui CP Tăriceanu din turul II.

Potrivit obiectivelor politice ale lui V Ponta scenariul 2.2. este cel mai dorit, însă și cel mai puțin probabil, fiind dificilă întoarcerea lui CP Tăriceanu la șefia PNL (chiar dacă C Antonescu va pierde conducerea partidului).

3. S. Oprescu – candidat la prezidențiale

Sunt posibile 2 variante de tandemuri:

3.1. S Oprescu – V Ponta

3.2. S Oprescu – un lider al dreptei (V Blaga, C Antonescu, J Iohannis)

Scenariul 3.1. are avantajul parțial al complementarității (S Oprescu atrăgând voturi și din dreapta), însă va trebui să lupte cu un tandem al dreptei în turul II, cel mai probabil K Iohannis – C Antonescu sau MR Ungureanu – C Predoiu.

Scenariul 3.2. (mai ales posibilul tandem cu K Iohannis) are avantajul atragerii voturilor din ambele părți ale scenei politice și poate fi de succes, mai ales dacă în turul II confruntarea va fi cu un tandem monocolor politic.

Acest din urmă scenariu ar avea avantajul că va alinia dreapta nu în jurul viitorului președinte, ci în jurul viitorului premier (K Iohannis) și va lua voturi și din stânga (S Oprescu).

4. Un candidat surpriză

M. Isărescu, R. Arafat sau GC Maior au fost nume aruncate pe piață doar pentru “derutarea adversarilor”.

Acest candidat surpriză nu poate face tandem decât cu V. Ponta.

Ar trebui să fie un personaj care se mulează cel mai bine profilului descris de premier (arbitru, nu jucător, temperat, echilibrat), capabil să atragă voturi dinspre dreapta (și/sau electoratul anti-sistem și/sau electoratul din Transilvania).

Candidatul surpriză ar trebui anunțat cel târziu în iunie-iulie. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, atunci, din perspectiva PSD, sunt posibile doar primele 3 scenarii (cu variantele adiacente), cel mai probabil devenind scenariul nr.1.

De ce? Pentru că scenariile nr. 1 și 4 ar răspunde și presiunii din PSD de a avea un candidat oficial/asumat (să nu uităm că stânga nu a mai dat un președinte de 10 ani; de fapt singurul președinte de stânga a fost I. Iliescu).

5. După criteriile probabilitate (ca un scenariu să se întâmple) și impact (al scenariului asupra obiectivului politic), mai este posibil, după cum rezultă mai jos, un scenariu, care, în absența candidaturii lui V Ponta, să combine  scenariile nr. 2 și 3.

În teoria scenariilor, după identificarea indicatorilor analizați, cea mai dificilă misiune constă în selectarea variabilelor. Spre exemplu, în contextul analizat de noi, variabila “V Ponta candidează sau nu” este un factor care modifică substanțial ierarhizarea scenariilor posibile. Pe de altă parte, V Ponta e posibil să ia decizia de a (nu) candida în funcție de cum evolulează alți parametri (de exemplu, trece sau nu o moțiune de cenzură, se aliniază sau nu dreapta la un singur candidat după europarlamentare).

La ce ne putem aștepta?

▪ Așa cum au mers lucrurile până acum:

– pentru dreapta politică, bătălia este pentru leadership în interiorul opoziției, pentru că cea mai mare provocare a sa este să treacă de turul I (de aici atât inflația de candidați, cât și de moțiuni, inițiative legislative etc.). E posibil ca “testul” europarlamentarelor să nu ducă la “emanarea” unui unic candidat al dreptei. E posibil ca unul să renunțe (C Predoiu sau MR Ungureanu), dar e posibil să apară altul nou (E Udrea);

– pentru stânga nu este o problemă să ajungă în turul II (de aceea nu se grăbește să desemneze un candidat oficial), problema fiind identificarea acelei “formule magice” (tandemul descris de V Ponta prin președinte de centru-dreapta și premier de centru-stânga sau invers) care să garanteze câștigarea prezidențialelor.

▪ Dacă vor prevala argumentele raționale pentru atingerea scopurilor politice:

– chiar dacă în dreapta pare să se ducă mai degrabă o luptă a orgoliilor liderilor, logica politică ar putea duce la desemnarea nu a unui singur candidat, ci a unui singur tandem care să reprezinte partidele puternice, de exemplu: K Iohannis – V Blaga, care ar ajunge cu siguranță direct în turul II (chiar dacă ar fi concurat de alt tandem al dreptei, de exemplu MR Ungureanu – M Neamțu/E Udrea);

– cum stânga este hotărâtă să nu permită ca viitorul președinte să fie un succesor/apropiat/favorit al lui T Băsescu, logica politică ar putea să determine Alianța PSD-PC-UNPR să facă în așa fel încât – pe fondul fărămițării dreptei – să ajungă în turul II cu doi candidați agreați, de exemplu: CP Tăriceanu și S Oprescu (poate că acesta era al 5-lea scenariu, despre care nu ne-a spus C Ivan, însă el este o combinație a scenariilor nr. 2 și 3).

În loc de concluzii

▪ Desigur că orice scenariu – pe măsură ce prinde contur și e decriptat corect de adversarul politic – este urmat de contramăsuri adecvate, ceea ce face ca scenariile să fie permanent (re)evaluate. La fiecare (nou) scenariu, există variante de rezervă și repliere.

Problema este că, așa cum realitatea ne-a demonstrat-o adesea, strategiile și acțiunile politice din România nu au întotdeauna de a face cu rațiunea, fiind modelate mai degrabă de ambițiile personale ale liderilor, ceea ce face și mai dificilă misiunea analiștilor de a încerca să anticipeze.

Un alt factor care complică analiza este legată de volatilitatea alianțelor. Nicio alianță electorală nu a rezistat (CDR, DA, USL) pentru că a avut doar scopuri electorale. Dacă ar fi fost reunite în jurul unui proiect (progresist), a unui concept (legat de buna guvernare), probabil ar fi rezistat și testului guvernării propriu-zise. Dacă ar fi fost centrate în jurul nevoii cetațeanului, a calității vieții, a modernizării, prosperității etc. și nu a nevoii politicianului, probabil alianțele politice ar fi trecut testul timpului, indiferent de orientarea ideologică/doctrinară.

▪ Metodologia analitică bazată pe teoria scenariilor permite realizarea mult mai multe combinații decât cele expuse, însă este prematur să le inventariem pe toate, așa că vă propun să reanalizăm situația când se schimbă relevant fie un indicator al analizei, fie una dintre variabile (cel mai probabil după 25 mai).