Premierul Tsipras convoacă referendum cu privire la acordul dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali

June 27, 2015

Anunţ-surpriză făcut de Guvernul de la Atena. Grecii vor fi consultaţi printr-un referendum cu privire la acordul dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali. Votul ar urma să aibă loc pe 5 iulie.

Într-un discurs susținut vineri noapte la televiziunea națională, premierul Alexis Tsipras a anunțat că executivului de la Atena i se cere să accepte măsuri de austeritate de nesuportat.

Greek premier Alexis Tsipras (L) and Greek finance minister Yanis Varoufakis (R) in central Athens, Greece. Photo courtesy of ORESTIS PANAGIOTOU/EPA

„Cu puțin timp în urmă, am convocat o ședință de guvern în care am propus să ținem un referendum, astfel încât poporul elen să decidă în mod suveran. Propunerea a fost unanim acceptată. Mâine, Parlamentul se va reuni în ședință extraordinară pentru a valida propunerea Consiliului de Miniștri de a organiza un referendum duminica viitoare, 5 iulie, cu întrebarea: acceptați sau respingeți planul creditorilor? L-am anunțat deja pe președintele Republicii despre decizia mea, dar i-am sunat și pe președintele Franței, pe Cancelarul german și pe președintele Băncii Centrale Europene. Mâine voi cere oficial printr-o scrisoare liderilor Uniunii Europene și instituțiilor o extindere a programului pentru câteva zile, astfel încât poporul să poată decide liber de presiuni și șantaj, așa cum ne cere Constituția și în tradiția democratică a Europei”, a declarat premierul într-o alocuțiune televizată rostită la ora locală 1:00.

Anunțul a venit în ajunul ultimei runde de discuții cu miniștrii de finanțe din zona euro.

Ministrul reformei administrative, Georgios Katrougalos, a precizat că referendumul nu va fi un „da” sau „nu” spus monedei euro, ci va avea ca obiect acordul ce va fi încheiat cu creditorii.

Aflată de mai multe zile în negocieri cu creditorii internaționali, Grecia a respins, vineri seară, o ofertă din partea acestora pentru a evita ca țara să intre în incapacitate de plată.

Grecia are de plătit 1,5 miliarde de dolari până la 30 iunie, parte din tranșa de împrumut pe care o datorează FMI-ului.

Cu câteva ore înainte de anunțul premierului Tsipras, ministrul grec al finanțelor, Yanis Varoufakis, declarase că Grecia și finanțatorii ei au „datoria” de a ajunge la un acord în cadrul Eurogrupului de sâmbătă de la Bruxelles. La un post de televiziune, el explicase de ce Grecia a refuzat, în cursul după-amiezii, propunerile creditorilor ei.

„Timp de șase luni, guvernul grec a dus o luptă pentru a termina cu austeritatea și a găsi un acord viabil, care respectă democrația. Ni s-a cerut să punem în aplicare măsuri de austeritate, ca și precedentelor guverne (…) Propunerile creditorilor adâncesc inegalitățile sociale, aduc dezechilibre pe piața muncii, taie pensii, cresc TVA la produsele alimentare și au ca obiectiv umilirea unui întreg popor”, a afirmat la televiziune prim-ministrul Tsipras.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new