Președintele Obama avertizează regimul Assad: Utilizarea armelor chimice ar fi o “tragică greșeală”
July 24, 2012
Preşedintele american Barack Obama a avertizat Siria că utilizarea armelor chimice şi biologice ar fi o “greşeală tragică”, după ce regimul patronat de Assad a recunoscut pentru prima dată că dispune de arme de distrugere în masă.
Într-un discurs rostit la începutul săptămânii la Convenția anuală a Veteranilor de Război, în Reno, Nevada, Barack Obama a avertizat Siria că ar putea fi trasă la răspundere în cazul în care astfel de arme ar fi utilizate.
“Având în vedere stocurile regimului de arme chimice, vom continua să arătăm clar Preşedintelui Bashar al-Assad şi celor din jurul său că lumea privește şi că aceştia vor fi traşi la răspundere de către comunitatea internaţională şi de Statele Unite, dacă vor face o astfel de greşeală tragică de a folosi aceste arme ” a atenționat Obama.
În replică, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Damasc, Jihad Makdissi a dat asigurări că Damascul nu va folosi arme neconvenționale împotriva propriilor săi cetățeni. Anunțul nu este însă de natură să schimbe percepția asupra Siriei, care se confruntă cu izolarea internaţională, după 16 luni de război civil și cel puţin 19.000 de morţi, precum şi cu presiunile acerbe făcute de Israel pentru o intervenție externă cu scopul de a preveni o catastrofă dacă astfel de arme ajung în mâini rebele.
“Nu există arme chimice sau biologice care vor fi folosite vreodată împotriva propriilor noștri cetățeni, şi repet, nu vor fi folosite, în timpul crizei, în Siria, indiferent de evoluţiile din interiorul Siriei”, a declarat Makdissi într-o conferință de presă transmisă de canalul național de TV a statului sirian. “Toate aceste tipuri de arme sunt în stoc şi sub supravegherea directă a forţelor armate siriene şi niciodată nu vor fi folosite, cu excepţia cazului în care Siria este expusă la agresiuni externe” a precizat ministrul Makdissi. Între timp, confruntările violente dintre opoziție și trupele guvernamentale continuă în orașul Allepo.
Leave a Reply