Problemele de securitate națională – percepții empirice, realități ignorate

August 20, 2014

Cred că, dacă i-am cere unui membru obișnuit al publicului românesc să ne spună ce probleme de securitate națională ar avea noul președinte al României de rezolvat, începând chiar din prima zi în Palatul Cotroceni, am fi cu totul surprinși de răspunsul ce l-am primi. Adică, ne-ar fi greu să anticipăm un asemenea răspuns. Și asta, din câteva motive.

În primul rând, problemele de securitate națională sunt probleme de percepție. Chiar și în situația unei confruntări violente, în care riscul de moarte și distrugere este foarte prezent, majoritatea publicului va reacționa la percepțiile sale, formate despre existența sau iminența acestui risc, și nu după o înțelegere clară și detașată a lui. Așa apar exodurile de populații, în multe cazuri nejustificate de acțiunile de luptă. Și tot așa, apar situațiile în care populația civilă refuză să părăsească o zonă de conflict, deși acest conflict îi este deosebit de prezent și malefic.

Cu alte cuvinte, fiind o problemă de percepție, aceeași stare a securității naționale poate fi privită de unii membrii ai poporului ca fiind satisfăcătoare și lipsită de interes, dar îngrijorătoare sau chiar nesatisfăcătoare de alți membri ai aceluiași popor.

În al doilea rând, mecanismul de formare a percepțiilor unui popor despre propria sa securitate națională este unul greu controlabil și puțin predictibil, în care raționalul și deliberarea joacă roluri suficient de modeste pentru a nu fi considerate definitorii. De exemplu, inducerea în mase a percepției existenței unui inamic împotriva căruia merită să îți dai viața pe câmpul de luptă presupune eforturi îndelungate și conjugate, în care sunt implicate și manualele de istorie, și folclorul, și mass media, și politicienii, și diverșii formatori de opinie informali.

Un asemenea proces poate dura și generații după generații, în condițiile în care nu au avut loc războaie între respectivele popoare. Și nimeni nu va știi cât de bine a fost condus un asemenea proces, până când nu are loc adevărata confruntare. Atunci se poate constata surpriza că poporul nostru nu îl consideră pe celălalt popor un inamic și refuză să îl distrugă sau chiar să lupte împotriva lui.

În al treilea rând, securitatea națională nu este un subiect predilect pentru cetățeanul obișnuit. Așa că, dacă îi formulăm o întrebare de securitate națională, în cea mai probabilă instanță, dacă va vrea să se dea știitor deși nu este, cetățeanul nostru va improviza un răspuns ce nu îi reflectă nici percepțiile și nici convingerile, sau nu va răspunde deloc. Nici măcar în condițiile unei iminente amenințări la adresa securității sale naționale cetățeanul român, ca mulți alți cetățeni de pe Planeta Pământ, nu va ști să emită păreri, opinii sau convingeri despre un asemenea subiect.

Lucrul acesta este dovedit de situația de acum 15 – 20 de ani, când, la granița de sud a României, a avut loc războiul civil din fosta Iugoslavie, ce a dus la destrămarea statului federativ și la pierderi masive de vieți omenești, ca să nu mai vorbim de distrugerile materiale. Atunci, românul mediu și civil nici măcar nu urmărea știrile despre situația de acolo, d-apoi să considere un asemenea război ca fiind vreo amenințare la propria sa securitate națională. Cu atât mai puțin ar fi capabil cetățeanul român să își formuleze o opinie despre securitatea sa națională în relație cu războiul civil din Ucraina vecină, din zilele acestea, deoarece aici avem doi dintre primii patru oameni de stat români, adică între președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării și vicele lui, care se contrazic între ei în chip politicianist, unul clamând o amenințare directă a Rusiei – implicate în conflictul ucrainean – asupra României, iar celălalt spunând zeflemitor că nu este niciun „pericol” pentru niciun cetățean român.

În al patrulea rând, cetățeanul de rând tinde să delege atât identificarea cât și rezolvarea problemelor de securitate națională unei autorități în care are încredere, fie această încredere una justificată sau nu. Acest lucru se întâmplă deoarece se mențin cutume de pe vremea când cetățeanul de rând nu avea niciun cuvânt de spus în problemele statului, iar în domeniul securității naționale era un simplu executant, fără drept de comentarii, chiar cu prețul vieții. În plus, autoritățile statului delegate să identifice și să rezolve problemele de securitate națională sunt aceleași care au liberul arbitru să decidă dacă îl implică sau nu pe cetățeanul obișnuit în procesul de dezbatere asupra securității naționale și care, de cele mai multe ori, preferă să îl țină departe de asemenea preocupări. Mai ales atunci când dezbaterile includ modul în care sunt cheltuite sumele imense din banul public destinate rezolvării problemelor de securitate sau doar deturnate sub pretextul rezolvării acestor probleme.

În fine, deși am putea discuta mult mai multe motive, cetățeanul obișnuit din România nu prea știe ce este aia securitate națională, ca să poată apoi să discute depre problemele ei. Ca în multe alte părți ale Lumii, șefii publicului țin morțiș să le spună supușilor că securitatea națională înseamnă doar securitatea statului, mai precis a celor instalați în funcții de conducere în stat. Nici vorbă să se discute despre libertățile și drepturile cetățenești ce ar trebui promovate și apărate prin sistemul național de securitate, ori despre protejarea valorilor naționale și universale. Prin alte locuri, se mai vorbește și de apărarea stilului de viață ori despre viitorul copiilor, numai că acestea nu sunt subiecte și pentru români, care își desconsideră stilul lor de viață și nu le pasă de viitorul propriilor lor copii, altfel decât în relație cu câți bani să aibă ei, indiferent de surse.

Hari Bucur-Marcu

One Response to “Problemele de securitate națională – percepții empirice, realități ignorate”

  1. Cristi C says:

    “războiul civil din Ucraina vecină” Aoleu… Mare atentie la formulare. Propaganda NATO nu a recunoscut pana acum criza din Ucraina (asa o numesc ei, aproape 3000 decese, o criza) ca razboi civil. Evident pentru ca ar fi legitimat rebelii separatisti.

    Propaganda NATO numeste criza din Ucraina un razboi hibrid al Rusiei impotriva Ucrainei. Cautati in arhiva NATO/OTAN si daca veti gasi termenul de razboi civil atunci eu nu am dreptate.

Leave a Reply