Putin: ”’Trebuie cu mult calm, demnitate și eficient să construim țara noastră, fără să ne izolăm de restul lumii’

August 14, 2014

Decizia de unificare a Crimeii cu Rusia este definitivă, a menţionat preşedintele rus Vladimir Putin, luând cuvântul la Yalta, în Crimeea la o reuniune cu membrii fracțiunilor politice din Duma de Stat a Rusiei, informează site-ul Vocea Rusiei.

Mai mult, vorbind despre măsurile de răspuns la sancţiunile Occidentului, liderul de la Kremlin a precizat că acestea sunt legale, justificate, și sunt în avantajul economiei Rusiei. Potrivit şefului statului, acestea reprezintă şi un mijloc de a-i sprijini pe producătorii autohtoni. Vladimir Putin a menţionat că „acestea nu sunt simple măsuri de răspuns, în primul rând, sunt măsuri de sprijin al producătorilor ruşi, de asemenea, deschiderea pieţelor ruse pentru producătorii din ţările care vor să coopereze cu Rusia şi sunt pregătite pentru această cooperare”.

De asemenea, președintele rus a estimat joi că Rusia nu trebuie ‘să se izoleze de restul lumii’, într-un moment în care relațiile sale cu Occidentul sunt la cel mai scăzut nivel după încheierea războiului rece din cauza conflictului din Ucraina.

Liderul rus a calificat situaţia din Ucraina drept „haos sângeros” şi „conflict fratricid”. Putin a constatat că, pe zi ce trece, situaţia devine tot mai dramatică: în estul Ucrainei s-a declanşat o catastrofă umanitară de mare amploare. El a declarat că Rusia urmăreşte îndeaproape situaţia din ţara vecină şi va face tot ceea ce depinde de ea pentru ca în Ucraina să înceteze vărsarea de sânge. Reamintim că Rusia a propus să efectueze o ‘misiune umanitară’ sau să creeze coridoare umanitare pentru a veni în sprijinul populației din estul Ucrainei, inițiativă privită cu suspiciune de cancelariile Occidentale, care văd în această ”agresiune umanitară” un mod prin care Rusia își va întări prezența și va furniza logistică separatiștilor pro-ruși din regiunea estică a Ucrainei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new