Radicalizarea ideologiilor mainstream

April 3, 2017

Gl. mr (rz) Vasile Roman

Acum aproape un an (după încercare de lovitură de stat) reprezentanții regimului Erdogan solicitau statelor din întreaga lume să închidă școlile susținute financiar și ideologic de către Fethullah Gülen.

Motivele invocate de președintele Erdogan, deși cred că puțin susținute cu argument raționale, erau bazate pe informația că Gulen ar fi susținătorul celor care au încercat să îl înlăture de la putere.

Acum câteva luni președintele Trump îl considera pe George Soros un pericol la adresa securității naționale.

Argumentele sale erau legate de faptul că Soros ar fi contribuit financiar la susținerea opoziției ucrainene împotriva regimului pro-rus și acțiunilor pentru întărirea democrației (iar această implicare ar fi contrară unui document semnat de președintele Obama).

Acum câteva zile primul ministru al Ungariei, Victor Orban aducea în atenția opiniei publice idea închiderii Universității Central Europene, de la Budapesta, susținută financiar de Soros, pentru simplul motiv că oferă două diploma de studiu, una recunoscută în SUA și una în Europa.

În Rusia, purtătorul de cuvânt al președintelui Putin sublinia că participanții la demonstrațiile din Moscova, împotriva corupției, ar fi sprijinite se Soros.

În luna ianuarie, în timpul protestelor din Piața Victoriei, din București, o parte din mass-media românească sublinia faptul că manifestanții sunt soroșiști.

Katehon, un site susținut de Aleksandr Dughin, mentorul ideologic a lui Putin, postează  un material în care afirmă că România ar fi regatul lui Soros, postând o listă cu personalități, beneficiare de diferite burse sau prezențe la conferințe.

Încerc să surprind reacții ale celor care se găsesc pe rețelele sociale sau ale celor care ne vorbesc despre Europa supusă unui război hibrid.

Aștept să se comunice mai mult și mai clar legat de manipulare și despre propaganda de orice natură.

Aș dori să citesc o analiză despre analogiile dintre perioada interbelică, în care pentru nerealizările și frustrările germanilor vina nu o purtau britanicii sau francezii (care i-au suprasolicitat economic pentru plata despăgubirilor de război), ci evreii (pentru simplul motiv că erau bancheri și nu agricultori) și ceea ce se întâmplă astăzi când se caută grupuri responsabile pentru eșecuri.

Poate că ar trebui să vedem o reflectare a comportamentului Stalin în relația cu foștii coechipieri (ca Troțky) și comportamentul lui Erdogan în relația cu Gulen (pentru că sunt extrem de asemănătoare, având în vedere că vorbim de un conflict de natură ideologică). Jocul pe care astăzi îl face primul ministru al Ungariei este unul care ar trebui analizat (prin prisma așteptărilor noastre față de Ungaria), pentru că prin atitudinea sa față de ONG-uri (și în special față de Fundația Soroș) se pare că dorește să demonstreze atât președintelui Trump, cât și președintelui Putin, că scopul scuză mijloacele (adică atacând pe cineva poți deveni unicul prieten și liantul a doi adversari).

Mass media românească ar trebui să caute mai atent valoarea și interesele surselor media externe.

Este o problemă de deontologie profesională pentru mass-media, dar și de cunoaștere, pentru fiecare dintre noi,  a verifica cine se află în spatele unei informații, care este interesul acelei persoane (legat de informația vehiculată) și mai ales cum suntem noi ca societate afectați de acel tip de informație.

Fără a emite pretenții privind profunzimea documentării, oricare dintre noi (dar mai ales cei care au beneficiat de sprijinul financiar a unor fundații pentru studii), avem obligația morală și etică să analizăm și să aducem în atenția societății ideile care construiesc și leagă societatea și nu cele care o dezbină.

Globalizarea, promovată de Soros și Gulen, nu este rețeta pentru bunăstarea întregii lumi, dar poate fi o rețetă pentru toleranță și una pentru pace.

Nu putem fi necondiționat adepții unei singure idei, dar nu cred că societatea poate fi salvată de doctrina promovată de Dughin care afirmă că împărtășește viziunea lui René Guénon și Julius Evola, care au considerat modernitatea și baza ei ideologică (individualism, democrația liberală, capitalismul, consumerismul, și așa mai departe) ca  fiind cauza unei posibile și viitoare catastrofe a umanității, iar dominația globală a stilului de viață occidental ca motiv pentru degradarea finală a  lumii.

În replică, soluția lui Dughin ar  fi un tradiționalism sincretic, un amestec de autoritarism putinian, credință religioasă contemplativă și o gândire în haos și pentru a înțelege haosul.
Ar putea fi o soluție mai bună ? Nu știu. Dar pot să remarc o radicalizare excesivă a susținătorilor celor două tipuri de ideologii, una toxică și în mod cert neconstructivă. De unde și necesitatea unei serioase reflecții din partea formatorilor de opinie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new