Realități despre dragostea de țară

February 28, 2018

Vasile Roman

Omul care îl adoră pe Dumnezeu își iubește și părinții săi și casa și patria sa.

Unul care nu-l iubește nici pe Dumnezeu, nici familia sa, care nu iubește nimic,

firește nu își va iubi nici patria sa, deoarece patria este marea familie.

Sfântul Paisie Aghioritul

Atomizarea socială și pervertirea memoriei

 

Psihologul Daniel David susținea într-una din alocuțiunile sale că manipularea maselor se realizează extrem de ușor prin media socială pentru simplul motiv că ne este lene să gândim. Adică, sublinia psihologul, cititorilor de pe paginile de socializare li se pare normal să aprobe si să distribuie diferite informații doar pentru simplul fapt că sunt inedite. Majoritatea celor care distribuie aceste materiale sunt gata să intre în polemici sterile despre adevăruri închipuite, dar au un grad ridicat de jenă socială atunci când sunt provocați să lanseze teme care țin de istorie, economie sau strategii de  securitate.

Rezultatul, pe lângă ideea de manipulare, este acela al creșterii gradului de ignoranță al indivizilor și implicit disprețul pentru documentare din surse veridice sau citirea și citarea unor persoane cu nototrietate în lumea științifică.

            Fără intenția de a descoperi vini și vinovați, nu putem rămâne indiferenți la cauzele care duc societatea spre atomizare și ignoranță, spre dispreț al valorilor naționale și europenism ieftin, spre denigrarea țării și identificarea unor false probleme universale.

            Nu mă gândesc să caut cauze în educația școlară și nici în perpetuarea unei mediocrități a falselor modele sociale promovate cu mare raiting de posturile de televiziune dar nu voi rămâne indiferent la ideea că ne-a slăbit credința în aproape tot ca ce este omenesc și normal.

            Valori naționale și credințe strămoșești

            Ne întrebăm adeseori care sunt valorile noastre naționale atât timp cât la grădiniță copii învață despre cățelușul cu părul creț care fura rața din coteț, despre miorița laie cu care ciobanul dezvoltă un dialog al victimei care își acceptă soarta sau despre mănăstirea pe care meșterul Manole o construiește sacrificând iubirea.

Valorile noastre naționale nu apar în Constituție, dar se regăsesc în Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 ‐ 2019 în care sunt enunțate ca fiind demnitatea, înţeleasă ca atribut esenţial al persoanei umane; coeziunea civică și afirmarea identității naționale, ca aspiraţii comune ale comunităţii de cetăţeni reuniţi în stat;  democraţia constituțională şi statul de drept, respectiv cultura politică participativă, pluralismul politic, separaţia şi echilibrul puterilor în stat, garantarea drepturilor şi libertăţiIor fundamentale ale cetățenilor şi respectul faţă de prevederile constituţionale şi legale;  integritatea statală şi teritorială a României, bazată pe loialitatea cetăţenilor şi instituţiilor publice faţă de suveranitatea naţională.

Sunt concepte pe care puțină lume le-a lecturat și cu siguranță mai puțină lume s-a gândit la modul în care fiecare, în parte și cu toții, în întreg am putea pune în practica zilnic aceste valori.

cpt-traditii-640-400.jpg

Analizate pe rând putem observa cât de departe suntem, ca indivizi și ca popor, de aceste valori și cât de departe este comportamentul instituțiilor românești de ideea de promovare și protejarea, prin deciziile care privesc țara și poporul, de aceste deziderate.

Demnitatea, înţeleasă ca atribut esenţial al persoanei umane a ajuns, în țara noastră, o monedă de schimb pentru o poziție socială sau pentru un venit semnificativ.

Demnitatea noastră se pierde zilnic în relația cu deciziile pe care unii sau alții le iau pentru noi și pentru viitorul nostru, lăsându-ne în fața celor care fie fac din noi ignoranți cumpărători de nefolositoare lucruri, fie fac din resursele țării, surse de îmbogățire pentru ei și acoloți lor din țară sau de aiurea.

Am uitat că demnitatea presupune înainte de toate a fi om, a fi util lumii din jurul tău și abia mai apoi a avea ceva meritat și câștigat prin muncă și efort.

Coeziunea civică și afirmarea identității naționale, ca aspiraţii comune ale comunităţii de cetăţeni reuniţi în stat este o altă valoare națională care se pierde într-o umbră de nepăsare.

Civismul în România este unul incipient pentru că perioada de patruzeci și cinci de ani de comunism a pervertit atitudinea de implicare și de chemare la reacții pentru drepturi și libertăți și a fost înlocuită de obediența de masă care nu făcea decât să aplaude deciziile partidului.

Biserica, cea prin care a rezistat un minim de spirit civic, legat de morala creștină și manifestat ca formă de opoziție față de regimul laic, caută astăzi să dezvolte un alt civism, cel al valorilor creștine, nepervertit de libertinaj și promiscuitate.

Iată că astăzi când avem atâta nevoie de civism, ca mod de abordare unitară a acțiunilor de opunere în raport cu degradarea câmpului politic din țară, avem două grupuri de civism, una laică și una credincioasă.

Vedem cum mesajul și mișcarea tinerilor care militează pentru justiție dreaptă și pentru un drum consolidat al democrației, nu beneficiază de sprijinul părinților și bunicilor care se roagă în biserici, pentru că între ei nu există unitate.

Părinții și bunicii nu înțeleg și poate nici nu ajută noua generație să îl descopere pe Dumnezeu și nici faptele martirilor credinței, așa cum nici tinerii nu se obosesc la un dialog cu părinții și bunicii pentru a înțelege pentru ce valori militează ei.

Între vechea și noua generație se creează zilnic un spațiu gol pe care ignoranța îl ocupă cu mare rapiditate și cu real succes.

Nu doar că nu suntem animați de un pregnant spirit civic dar, ceea ce este mai periculos este că nu avem minim de coeziune socială, lăsându-ne la îndemâna oricărei clase politice ce urmărește să-și atingă minore obiective.

Suntem divizați în raport cu locul de muncă, adică între bugetari și angajați la privat, în raport cu anii munciți, între angajați și pensionari, în raport  cu importanța pe scara profesiei, procurori și judecători, polițiști și militari și am putea continua. Suntem separați de interese materiale, de salariu, de pensie, de benefici, de sporuri, de participarea sau neparticiparea la lupta sindicală, de apartenența ori neapartenența la un partid sau altul.

Nimeni și nimic nu ne unește, pentru că noi suntem separați și de interese regionale sau zonale și atunci suntem teleormăneni sau ieșeni sau mai mult suntem ardeleni, bănățeni, moldoveni sau altceva și în logica noastră avem interese diferite care este clar că nu ne pot uni.

Noi când trebuie să vorbim de valori devenim extrem de complicați și alambicați, făcând din lucruri simple chestiuni greu de digereat într-o logică elementară. În acest  sens iată cum sună o altă valoarea națională care se referă la democraţia constituțională şi statul de drept, respectiv cultura politică participativă, pluralismul politic, separaţia şi echilibrul puterilor în stat, garantarea drepturilor şi libertăţiIor fundamentale ale cetățenilor şi respectul faţă de prevederile constituţionale şi legale.

Un amestec de termeni care ne pot induce ideea că dacă apreciem această valoare nu avem nimic de câștigat, iar dacă o negăm nu avem nimic de pierdut, o frază lungă ce dă nota că, în România, cu cât mai mult se utilizează un termen cu atât el va fi puțin prețuit.

Drepturi și libertăți individuale într-un amestec cu separația și echilibrul puterilor este imaginea pe care mass-media ne-o livrează zi de zi.

Nimic nu poate fi mai sugestiv pentru valorile naționale decât poveștile cu procurori răi care înscenează procese, judecători care dau pedepse în raport cu sumele de bani primite sau politicieni condamnați care fac legile justiției în România.

Te întrebi care este Dumnezeul în care ei cred și au jurat când au primit demnitățile în statul român.

Dacă nu cred în Dumnezeu atunci sigur nu cred nici în dreptatea pe care ei o împart cu legea în mână.

Oare aceștia oameni au curajul să își privească părinții în ochi, au curajul să spună că îi iubesc și îi respectă? Oare gândesc că ai lor copii trebuie să trăiască într-o țară urâțită de nedreptatea lor?

Acești oameni nu își iubesc țara pentru că ei nu sunt în măsură să facă minimul sacrificiu pentru a nu ceda gândului la câștigul material.

Acești oameni nu știu nimic despre sacrificiul sutelor de mii de soldați din cele două războaie mondiale, nu știu nimic despre actele de frumoasă istorie a celor care au luptat pentru România Mare.

Acești oameni nu au familie,  nu au țară și cu siguranță nu îl iubesc pe Dumnezeu.

Ei nu sunt singurii vinovați pentru că noi le suntem complici în fiecare zi. Noi suntem cei care nu am înțeles că cultura politică participativă înseamnă să îți pese de de tine, de familia ta și de țara ta.

Cultura politică presupune să te preocupe înțelegerea lumii în care trăiești, presupune să gândști ce vrei pentru tine, familia ta și țara ta și să îți identifici reprezentantul politic ce va face ca așteptările tale să fie satisfăcute.

Ignoranța politică ne duce la neimplicare, la lipsa unui minim interes pentru dialogul între alegător și ales, la dezinteresul pentru materializarea dreptului la vot și mai mult la a da votul celui care promite mai mult pentru aici și acum și nu pentru cel care ne proiectează crezul în viitor.

Integritatea statală şi teritorială a României, bazată pe loialitatea cetăţenilor şi instituţiilor publice faţă de suveranitatea naţională este ultima valoare enunțată în strategie și pare puțin deplasată ca enunț.

Integritatea teritorială trebuie să fie un deziderat, un crez al tuturor românilor, pentru care strămoșii noștri s-au sacrificat și pentru care astăzi soldații noștri luptă și mor în teatrele de operații.

Dar revenind la ideea de loialitatea cetățenilor și instituțiilor publice ale statului  pentru a garanta acest deziderat, ne întrebăm cine și cui îi mai este astăzi loial.

Este greu să definim astăzi termenul loial pentru că asistăm la prea multe trădări în relațiile dintre oameni, dintre instituții și dintre state.

Astăzi vorbim mult despre interese, despre beneficii și despre aranjamente și gândim mai mult în sintagma ubi bene ibi patriae și mai puțin la proiecte mari pe termen lung și cu garanția menținerii angajamentelor.

Nu mai suntem lioali nici ideilor pentru că astăzi ideile sunt vehiculate de prea mulți, pentru prea puține lucruri importante și ele se pervertesc. Ne bucurăm să fim loiali celor care astăzi sunt la putere pentru ca mâine loialitatea noastră să se îndrepte spre cel care va lua sceptrul.

Ca popor ne place această lipsă de loialitate și am pus-o de fiecare dată pe seama celor care ne-au subjugat spunându-ne că numai așa am reușit să supravețuim rușilor, otomanilor, ungurilor sau altor neamuri care ne-au vrut subjugați.

Am învățat de la Iuda că trădarea aduce și beneficii și de aceea prețuim mai mult arginții decât cuvântul dat.

Nu suntem toți la fel și poate că nici păcatul nu este al neamului, dar dacă privim la modul de comportare al liderilor noștri, în Europa și în lume, constatăm că deși nu trădăm suntem prea puțini loiali proiectelor de durată și ne mulțumim cu câștiguri de moment.

Să căutăm soluții

Deși suntem dezamăgiți și poate de multe ori în confuzie clară, consider că putem fi împreună într-un proiect al nostru al românilor pentru România.

Nu cred că există soluții miraculoase dar cred că cel mai important lucru pentru noi este să gândim și să nu lăsăm pe alții să gândească pentru noi.

Să gândim pentru persoana noastră și să ne spunem că dacă ieri nu am avut credință în Dumnezeu și în neam, de astăzi în noi germinează această credință care ne va duce spre o altă abordare a nevoii noastre de a fi.

Să gândim la familia noastră și să spunem că dacă până ieri nu eram atât de harnici sau de cinstiți, de mâine vom fi mai puțin leneși și poate mai puțin predispuși la compromisuri.

Să ne gândim la țara noastră și să spunem că dacă ieri am gândit mai puțin la demnitatea neamului, începând de mâine o să medităm mai mult la ceea ce putem face noi pentru țară și ne vom gândi mai puțin la ceea ce face țara pentru noi.

Am convingerea că nu vom schimba mâine nici politicienii corupți, că nu vom reforma justiția și că nu vom rezolva problema salariilor, dar am convingerea că fiecare dintre noi poate aduce o speranță, poater mobiliza pe cei din jur, poate reduce gradul de nihilism care ne înconjoară pe toți.

Istoria nu e dreaptă cu noi pentru nu o facem noi, pentru că lăsaăm alte neamuri să o facă.

Istoria însă ne oferă oportunități de care trebuie să profităm și pe care trebuie să le exploatăm cu folos pentru noi și pentru neamul românesc.

Atunci când suntem dezamăgiți de ceea ce vedem în jur ar trebui să aruncăm un ochi peste Prut și să privim la frații noștrii și la gesturile lor.

Ei nu dezarmează, ei în anul Centenar aprobă în unanimitate hotărâri ale consiliilor locale ce pronunță unirea cu România. Sunt declarații de suflet care nu legiferează ceea ce mulți nu vor să se realizeze, dar asemenea gesturi ne arată că acești oameni își iubesc familia, țara și pe Dumnezeu.

Românii toți au arătat lumii întregi că și-au iubit ultimul rege, pe Mihai I al României și în semn de respect  pentru un om ce a suferit pentru țara sa, ar trebui să adoptăm deviza casei sale regale Nihil Sine Deo și aș adăuga eu Nihil Sine Patriae.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new