Regimul Al-Assad – dispus să-și negocieze plecarea

August 23, 2012

Regimul din Siria este gata să discute în legătură cu o demisie a preşedintelui Bashar al-Assad în cadrul unui proces de negocieri cu opoziţia, a declarat marţi, la Moscova, vicepremierul sirian Qadri Jamil, transmite presa occidentală.

“În cursul procesului de negocieri, putem examina toate problemele şi suntem gata să studiem inclusiv această problemă”, a declarat Qadri Jamil într-o conferinţă de presă, la sfârşitul unei întrevederi cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

De asemenea, acesta a dat asigurări că Damascul este dispus la dialog, însă fără condiţii prealabile. Acest dialog trebuie să includă două puncte fundamentale: renunţarea la violenţă sub toate formele ei şi la amestecul din exterior, a mai spus Qadri Jamil. ”Dacă reuşim să ajungem la un acord asupra acestor chestiuni, vom putea rezolva restul”, a subliniat vicepremierul sirian.

Totodată, acelaşi înalt oficial sirian a mai declarat că o intervenţie militară în Siria ar fi imposibilă, deoarece aceasta ar duce la o confruntare în întreaga regiune. Qadri Jamil arată că în acest moment SUA caută un pretext pentru lansarea unui atac în Siria, de unde şi informaţiile tot mai numeroase despre arsenalul de arme chimice, care ar repeta scenariul irakian din 2003. “O intervenţie militară directă în Siria ar fi imposibilă, pentru că oricine se gandeste la aşa ceva se îndreaptă către o confruntare dincolo de graniţele Siriei. Cât priveşte ameninţările lui Obama, ele sunt pentru consumul mass-media şi folosite pentru alegerile prezidenţiale din SUA”, a spus Qadri Jamil.

Şeful diplomaţiei de la Moscova a menţionat că sirienii trebuie să ajungă singuri la un compromis. ”Factorul extern are un rol important în această situaţie, însă, la fel ca şi mulţi alţii, acesta îi nemulţumeşte pe majoritatea oamenilor. Astfel,reconcilierea este sarcina principală”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new