Reglementarea conflictului israeliano-palestinian: Bashar al-Assad vs. John Kerry
March 4, 2014
Preşedintele sirian Bashar al-Assad, implicat din 2011 într-un război împotriva rebelilor soldat cu peste 140.000 de morţi, a afirmat marţi că nu este de acord cu “planul” secretarului de Stat american John Kerry privind reglementarea conflictului israeliano-palestinian.
Secretarul de Stat american încearcă de mai multe luni să obţină un consens între israelieni şi palestinieni pentru un “acord cadru” care să permită soluţionarea conflictului dintre cele două părţi.
Exprimându-se în faţa unei delegaţii iordaniene, Bashar al-Assad a declarat, potrivit agenţiei oficiale Sana, că Siria “respinge planul lui Kerry şi tot ceea ce se face în regiune pentru a consacra ideea că Israelul este un stat evreiesc”.
Negocierile de pace au fost reluate în iulie 2013, la iniţiativa lui John Kerry, după aproape trei ani de întrerupere. Un “acord cadru” care să definească liniile directoare ale “statutului final” trebuie semnat până la 29 aprilie. “Statutul final” prevede reglementarea problemelor legate de frontiere, colonii, securitate, statutul Ierusalimului şi cel al refugiaţilor palestinieni.
Însă discuţiile nu au înregistrat progrese notabile, iar John Kerry a anunţat că acestea vor continua cel mai probabil şi după data-limită.
La nivel oficial, Israelul este încă în stare de război cu Siria. Armata israeliană deţine controlul, din anul 1967, asupra unui sector de 1.200 de kilometri pătraţi în Platoul Golan.
Leave a Reply