Republica Moldova – despărțirea de trecut
July 14, 2012
Lucia Coroiu
Parlamentul Republicii Moldova a interzis, la ultima şedinţă a legislativului din această sesiune, utilizarea simbolurilor comuniste în scopuri politice. Proiectul de hotărâre elaborat de deputaţi liberali prevede condamnarea regimului totalitar comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, acuzat că a comis crime împotriva umanităţii. De asemenea, se interzice utilizarea simbolurilor comuniste – secera şi ciocanul în scopuri politice, dar şi a altor ideologii totalitare.
Articolul 2 al legii prevede: „Se condamnă regimul totalitar comunist din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească ce a comis crime împotriva umanității, precum și acțiunile tuturor persoanelor care au contribuit la comiterea acestor crime”. În articolul 3 se specifică: „Se interzice utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova în scopuri politice a simbolurilor regimului totalitar comunist (secera și ciocanul etc.) și promovarea ideologiilor totalitare.
Un amendament similar a fost introdus şi în Legea cu privire la partidele politice. Aceasta înseamnă că dacă partidele nu se vor conforma, ar putea fi dizolvate. Iniţiativa a fost criticată dur de Partidul Comuniştilor de opoziţie, a cărui siglă este secera şi ciocanul. Comuniştii consideră că aceste modificări au doar scopul de a le distruge formaţiunea. Chiar dacă au declarat că nu apără regimurile totalitare, comuniştii au elogiat dezvoltarea Moldovei în perioada sovietică, criticându-i în schimb pe “ocupanții români”. Mai mult, decizia vine pe fondul predicțiilor că partidul liderului Vladimir Voronin ar putea reveni în forță la viitoarele alegeri parlamentare, ca urmare a scăderii popularității Alianței pentru Integrare Europeană (AIE). Proiectele au fost aprobate cu voturile majorităţii deputaţilor Alianţei pentru Integrare Europeană. După votarea proiectelor, comuniştii au părăsit şedinţa, iar liderul formaţiunii, Vladimir Voronin a declarat că toate aceste decizii vor fi atacate la Curtea Constituţională. Cronologic, la începutul anului 2010 în Republica Moldova a activat o comisie specială, creată prin decretul fostului preşedinte interimar, liberalul Mihai Ghimpu, care a studiat crimele regimului totalitar comunist din perioada sovietică. Printre principalele propuneri, prezentate de comisie, se afla condamnarea regimului totalitar comunist în Republica Moldova ca unul care a comis crime, acte de genocid, prin deportari, asasinate în masă, teroare, încălcarea brutală a drepturilor fundamentale ale omului. Comisia a propus, de asemenea, să se interzică prin lege utilizarea noţiunii de comunist şi derivatelor sale în titulatura partidelor politice, instituţiilor publice şi private şi interzicerea simbolurilor naziste şi comuniste în spatiul public.
Mai mult, Ion Negrei, vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova, a declarat pentru presa de la Chişinău că evenimentul este important, în mod special pentru generațiile viitoare, iar Republica Moldova se numără printre ultimele state din Europa care au trăit într-un regim totalitar comunist și care au condamnat acest regim. „Legea nu se referă doar la aspirațiile noastre de integrare europeană. Legea vine să clarifice niște lucruri încurcate, precum statalitatea moldovenească, identitatea națională etc.”. Istoricul a specificat că despărțirea de trecut ar fi consecința imediată a acestei legi, iar drept consecinţă de durată va fi procesul de integrare în lumea civilizată, europeană.
Parerea mea este ca noi moldovenii nu avem caecatrr suficient. Rusnacii de cand sunt ei recurg la agresiune pentru ca nu au alte argumente. Ori ca au avut sustinerea statului si atunci au facut prapad (de exemplu cei cativa ani de foame in Ucraina in care au omorat milioane de oameni, chiar si deportarile basarabenilor in Siberia, ii invatau pe germani cum sa organizeze fabrici de facut sapun si caloshi din oameni), ori ca nu au sustinerea statului cum se intampla in prezent si oricum nu ne lasa in pace sa ne vedem de treaba. Statul ar trebui sa ia o pozitie foarte sigura si crunta impotriva celor care cauta agresiunea; daca nu le convine ceva sa se manifeste si ei pasnic, sa iasa cu pancarte sa faca actiuni legale. Da de unde, ca ei se cred mai presus decat moldovenii si cauta sa daie in bot. Cred ca este o kestiune de cultura a noastra a tuturor si acest lucru se va schimba cu timpul, acuma depinde daca in acest timp nu se schimba iar vlastea si nu ajungem sa tindem in cealalta directie. Mai tre sa treaca timp sa ajungem ca n Germania – cand nu-ti duci farfuria dupa masa la spalat, te atentioneaza vecinul de masa ca ai uitat farfuria, si eventual te ajuta s-o duci si-ti arata unde trebuie s-o lasi – am patit-o chiar eu.
[…] http://powerpolitics.ro/republica-moldova-despartirea-de-trecut/ […]