România și partenerii săi – prin prisma unui turneu american

November 1, 2014

Adrian Severin

Mi-am petrecut ultima săptămână călătorind prin SUA. Am dorit ca în plină criză internațională și înainte de alegerile prezidențiale din România, sa aflu prin contact direct care este starea de spirit și care gândurile presupușilor noștri parteneri strategici. Iată impresiile mele.

Nu știu dacă România mai este percepută în SUA ca partener (probabil că nu) dar sunt toate motivele spre a fi privită în continuare ca un amplasment strategic de valoare semnificativă.

Toți interlocutorii mei americani, oameni politici sau tehnocrați, democrați sau republicani, au coincis în opinia că SUA nu au interese vitale în Ucraina și că, pe cale de consecință, nu urmăresc integrarea Ucrainei în structurile euro-atlantice și asumarea răspunderii de a o apăra prin intervenție directă. Ceea ce este important pentru SUA este ca Ucraina și resursele ei naturale, umane și geo-strategice să nu treacă sub controlul Rusiei.

În același timp SUA sunt interesate a găsi o cale pentru implicarea Rusiei în războiul cu inamicul global neconvențional reprezentat de “statul islamic”. Văd aici un început de recunoaștere a nevoii de a asocia Rusia la definirea unei ordini globale apte a stăvili asaltul celor care, excluși, marginalizați, discriminați sau pauperizați în condițiile vechii ordini bi-polare sau a actualei dezordini post-bipolare, și-au făcut din fundamentalismul musulman arma eficientă de luptă împotriva protagoniștilor consacrați ai lumii (mulți animați de ambiții hegemonice) dar și a civilizației moderne asociate lor.

Referitor la chestiunea ucraineană, se poate constata simetria cu poziția reală a Rusiei care (dincolo de anexarea Crimeii și dobândirea unui drum pe uscat către ea) nu este interesată de ocuparea Ucrainei întrucât nu dorește să își asume costurile uriașe ale administrării acesteia. Așa cum americanii nu își mai pot permite să fie jandarmul lumii (fapt subliniat de mai toți cei cu care am vorbit), nici rușii nu își pot permite să fie finanțatorii tuturor faliților lumii.

Referitor la o înțelegere americano-rusă sau la o pace între Est și Vest care să permită reunirea forțelor emisferii nordice spre a face față amenințării reprezentate de fundamentalismul disperării provocat de hegemonismul nordic în emisfera sudică, americanii încep să distingă pericolul reprezentat de politica germană care pe de o parte, alimentează conflictul americano-rus pe terenul valorilor iar pe de altă parte, vizează o antantă germano-rusă pe teren geo-strategic, menită a anula influența americană în Europa.

Consolidarea rezistenței statelor din Europa centrală și orientală, amenințate cu strivirea în cleștele strategic ruso-german, apare, deci, ca o prioritate logică a politicii americane. O atare prioritate va impune înlocuirea politicii anterioare – în care sprijinul acordat conducătorilor obedienți ai statelor respective avea întâietate față de susținerea capacității acelor state de a rezista în fața presiunilor externe – cu o politică menită a face din statele în discuție aliați puternici ale căror elite să fie capabile a mobiliza poporul în apărarea interesului național la un nivel de eficiență care să nu facă indispensabilă intervenția americană directă. Ca tendiță conexă, este de așteptat ca politizarea luptei împotriva corupției să fie combătută precum corupția însăși, încurajându-se revenirea la o justiție pusă în slujba interesului național iar nu a așa-ziselor valori universale, prea frecvent transformate din țintă în mijloc pentru promovarea unor agende geo-politice hegemonice.

În esență mulți dintre cei întâlniți de-a lungul călătoriei mele au subliniat că doresc să aibă în Europa centrală aliați apți a zădărnici ideea unui condominiu ruso-german fără a mai apela la sprijin american. La observația mea că astfel americanii se angajează să lupte pentru apărarea securității unei țări ca România până la ultimul român (în sensul că America va interveni în caz de pericol numai după ce toate resursele românești vor fi fost epuizate fără ca iminența ruperii echilibrului geo-strategic regional să fi fost înlăturată), răspunsul a fost că alternativa la o asemenea politică este cea preconizată de adepții europeni ai destructurării statelor din Mittel Europa (printre care și România) în așa fel încât ele să fie incapabile a se opune partajului și dominației (politice și economice) ruso-germane.

La capătul călătoriei mele, impresia cu care am rămas este aceea că, dacă “regimul Băsescu”, prin pro-americanismul său servil, a fost potrivit pentru interesele unei Americi care, considerându-se în mod greșit învingătoare în Războiul Rece, se credea ferită de rivalitatea Rusiei și, în condițiile liniștii de pe frontul european, capabilă să câștige orice război pe frontul sudic, perpetuarea respectivului regim nu mai poate fi tolerată de îndată ce numărul vechilor aliați ai SUA scade, presiunea rusească – sprijinită și de resuscitarea ambițiilor hegemonice germane – crește iar în sud apar noi inamici. Dacă, în continuare, SUA nu par gata să intre în luptă decât după ce ultimul român va fi murit, ele sunt interesate ca românii să fie suficient de puternici pentru ca niciodată să nu se ajungă la o asemenea situație; respectiv pentru ca niciodată americanii să nu moară luptând în apărarea frontierelor occidentale pe care au pierit românii.

Pe această linie de gândire interesele corporațiilor americane se întâlnesc cu agenda logicii geo-strategice americane. Dacă România – dar, alături de ea, și Polonia și țările baltice – ar ajunge să fie dominate de prioritățile politicii ruse (axată pe exportul de insecuritate) și de prioritățile economiei germane (axată pe exportul de mărfuri), corporațiile americane vor pierde în termeni comercial-financiari tot atât de mult cât și națiunea americană în termeni geo-politici.

Întrebarea care se pune este cum ar trebui să se raporteze Bucureștiul față de asemenea tendințe care, deși încă nearticulate explicit în discursul oficial american, se conturează deja în gândirea Americii profunde?

Alianțele se decid în funcție de interese, iar nu interesele în funcție de alianțe

Unii se întreabă dacă nu cumva fidelitatea românilor față de parteneriatul strategic cu SUA i-ar determina pe cei interesați în a slăbi coerența și coeziunea națiunii române, la acțiuni potrivnice intereselor naționale românești încă mai agresive? Întrebarea este, evident, prost pusă. Nu parteneriatul româno-american este în discuție – deși revitalizarea lui merită un efort susținut din partea ambelor părți – ci integritatea și suveranitatea României, precum și consolidarea capacității sale de a rezista în fața neo-hegemonismului practicat de actori europeni și euro-asiatici. Nu de dragul aliatului român SUA susțin apărarea intereselor naționale românești, ci pentru că și atâta timp cât acestea coincid cu interesele americane puse în pericol de naționalismul imperial care își ia din nou avânt în gândirea și practica unor lideri politici de la Berlin, Moscova sau Budapesta.

În atare context românii trebuie să se așeze în tabăra ale cărei interese sunt congruente cu interesele lor, amintindu-și totodată că alianțele se stabilesc în funcție de interese iar nu interesele în funcție de alianțe. În același timp este limpede că principalii actori euro-atlantici și euro-asiatici (în special SUA, Rusia și Germania) au interesul de a se înțelege în cele din urmă, mai degrabă decât de a se confrunta; atitudine impulsionată și de amenințarea fundamentalismul izvorât din disperarea dezmoșteniților lumii. Ar fi o tragedie ca România să nu se afle în nici una dintre taberele super-actorilor globali atunci când acestea vor ajunge la consens; căci un asemenea acord ar fi mai mult ca sigur realizat nu doar peste capul ci și în detrimentul ei.

La toate aceste lucruri trebuie să se gândească acum prezidențiabilii români. La ele trebuie să se gândească, însă, și alegătorii români atunci când vor vota cu unul sau altul dintre prezidențiabili. Se gândesc ei oare? Puțin probabil!

One Response to “România și partenerii săi – prin prisma unui turneu american”

  1. ThinkAgainRO says:

    Domnule SEVERIN ati rezolvat problema apei cu 66% hidrogen din BUCURESTI? Chiar credeti ca poporul roman e un popor de cretini? CIA este mai prezenta ca oricand si oriunde la BUCURESTI si se pregatesc sa fraudeze turul doi al alegerilor prezidentiale in favoarea lui CIOLANIS! Aplicand aceeasi reteta din 2004 si 2009! Facand scandal cu fraudarea si manevrand voturile din Diaspora! Numai ca totul este in continua miscare!Nu mor caii cand vor cainii!

Leave a Reply