Rusia – forțele armate din Districtul central plasate “în stare de alertă maximă”

June 21, 2014

“Conform ordinului presedintelui Putin, începând de la ora 11.00, ora Moscovei (10.00, ora României), trupele din cadrul Districtului Militar Central şi formaţiunile şi unităţile militare care se află pe acest teritoriu au fost plasate în stare de alertă maximă”, a anunţat ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu, citat de agenţii ruseşti de presă.

Trupele au fost plasate în stare de alertă după ce Vladimir Putin a ordonat exerciţii militare neprogramate în perioada 21-28 iunie, a precizat Şoigu. Această perioadă acoperă perioada armistiţiului ucrainean, denunţat de către Moscova.

Şeful Statului Major al armatei ruse Valeri Gherasimov a precizat că peste 65.000 de militari şi peste 180 de avioane, aproximativ 60 de elicoptere şi aproximativ 5.500 de unităţi de echipament militar participă la exerciţii.

Această nouă mobilizare de trupe cu baza în Ural şi vestul Siberiei are loc la o zi după intrarea în vigoare a încetării unilaterale a focului ordonate vineri de către preşedintele ucrainean Petro Poroşenko cu scopul de a le permite rebelilor separatişti proruşi din estul ţării să depună armele.

Kremlinul a criticat vineri seara anunţarea acestui armistiţiu, decis fără ca separatiştii ruşi să fie invitaţi să deschidă negocieri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new