ARHIVA Power&Politics World

Rusia, mișcările secesioniste și forțele speciale

October 18, 2017

Vasile Roman

Șeful Statului Major General nu are rețineri în a descrie pericolul pe care Rusia îl reprezintă pentru securitatea României, așa cum nu are rețineri în a vorbi despre amenințările transnaționale.

“În Marea Neagră am văzut recent fapte care confirmă că situația se deteriorează, am văzut acțiunile Rusiei, poziția sa militară, cât și criza din Ucraina, fără să uităm amenințările transnaționale rezultate din terorism și migrație”, a declarat șeful Statului Major, generalul Nicolae Ciucă, la cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO.

O asemenea declarație ar putea fi interpretată ca fiind doar o atenționare a politicienilor din țările ne-membre ale Alianței, cu privire la percepția pe care decidentul politico-militar român o are despre regiune și nimic mai mult și totuși ea dă notă că instituția militară internațională conștientizează care sunt provocările la care va trebui să răspundă.

În opinia celor care urmăresc modul în care evoluează lumea și formula în care instituția militară pregătește răspunsuri la vulnerabilități, riscuri și amenințări, poate constata cu ușurință că în România se produc schimbări fără precedent.

Prima acțiune remarcată  recent este aceea a rapidității cu care deciziile, privind achizițiile de sisteme de armament, au fost luate atât de către Congresul SUA, cât și de către guvernul României. Această grabă are două explicații majore, prima fiind dată de proximitatea sistemelor de rachete și a sistemelor de aeronave rusești din Crimeea, iar a doua de nevoia de cheltuirea rapidă a fondurilor asigurate bugetului apărării.

Achiziția sistemelor Patriot, chiar dacă a fost criticată  pentru  prezența unui inconsistent offset pentru economia românească, dovedește că decizia este urmare a unei analize clare a amenințării. Trebuie totuși subliniată și realitatea, care arată că decizia a fost luată sub presupunerea că în Congresul SUA nu se va aproba cererea dea finanța un sistem de apărare antiaerian a complexului de la Deveselu, lucru adeverit ulterior.

Crearea unor noi structuri de comandă în Armata Română ne dovedesc faptul că există un limbaj comun vorbit atât la Pentagon cât și la Palatul Cotroceni.

Generalul Nicolae Ciucă se pare că este primul șef al SMG care vorbește mai tranșant despre amenințări și cu mai mult curaj despre nevoile privind dotarea Armatei Române. Se pare că șeful SMG a introdus un limbaj comun între palatul Cotroceni și generalii americani, fapt dovedit și de referirile la noile structuri aprobate în CSAT și enunțate de președintele României, Comandamentul Apărării Cibernetice și Comandamentul Forțelor Speciale.

Dacă primul comandament este prea puțin interesant pentru public, poate pentru că războiul cibernetic a fost lăsat doar pe seama SRI și pentru că manifestările lui sunt  puțin vizibile, cel de al doilea este cu siguranță dorit a fi discutat și  înțeles nu doar în formă ci și în conținut.

Unele din determinările pentru crearea Comandamentului Forțelor Speciale este explicat de generalul Ciucă, care afirmă “că mediul de securitate a devenit din ce în ce mai greu de previzionat, cu schimbări rapide, dominate de elemente nonlineare, (desemnate prin termenul  de hibrid), iar determinat de acestea trebuie să apară definirea clară a tot ceea ce înseamnă războiul viitorului,  practic, o combinație de clasic și non-convențional cu un tempo care vine să reașeze doctrinele celor mai pregătite armate”.

Șeful SMG  are dreptate în afirmațiile sale, dar se impun câteva corecturi care țin de locul și rolul forțelor speciale, de cooperarea acestora cu structurile de informații militare și cel mai important lucru cooperarea în sistem inter-instituții cu celelalte structuri de forțe speciale aparținând altor ministere.

Pentru o mai bună înțelegere a conceptelor este necesar să trecem în revistă misiunea forțelor speciale, tipurile de forțe speciale și noile provocări la care forțele speciale trebuie să răspundă.

Deși Armata Română a creat structuri pentru operații speciale după modelul american, în România, pe principiul fiecare cu sine, ministerele de forță au propria structură și propria misiune.

Forțele speciale americane au cinci misiuni primare, anume războiul neconvențional (interpretat exhaustiv de către politicieni și criticat de către militari), sprijinul forțelor autohtone, recunoașterea specială, acțiunea directă și combaterea terorismului iar printre alte atribuții se numără acțiunile de căutare-salvare, salvarea de ostatici, operații  de informații, operații psihologice, etc.

În România constatăm că pentru aproape pentru fiecare tip de misiune există o forță care ar trebui să acționeze, de parcă într-o situație de criză sau mai grav într-o situație de conflict, fiecare structură va acționa doar pentru acea misiune. Este îndeobște cunoscut că războiul hibrid este o acțiune comprehensivă desfășurată în toate mediile politic, militar, economic, social și mai presus de toate informațional și deci pentru o acțiune holistică ai nevoie de un răspuns holistic.

Acțiunile Rusiei în Ucraina au demonstrat că pe fondul unor nemulțumiri politice și sociale se naște o mișcare ce poate duce foarte rapid la apariția formațiunilor paramilitare care vor acționa pentru a persuada și chiar obligă întreaga populație minoritară să se ralieze la acțiuni de grevă, sabotaje, violență socială, ca mai apoi să treacă la rezistență armată.

Nici Uniunea Europeană nu este scutită de asemenea germeni ai manifestărilor și dacă privim la ceea ce se întâmplă în Catalonia ne dăm seama că acest tip de război hibrid se poate manifesta oriunde. Chiar dacă în Catalonia am văzut doar mișcări politice, sociale și mișcări sindicale, materializate în greve, nu este o distanță mare spre violențe. Manifestările dure ale forțelor de ordine au incitat populația, dar mai mult au înfierbântat mass-media care, parcă făcând un joc duplicitar, a punctat  mai mult pe imagini ale confruntării decât pe mesajele care propuneau dialogul. Leadershipul politic și militar spaniol a decis să întărească sprijinul logistic al forțelor de ordine și a luat măsuri de trimitere a unor formațiuni militare pentru protejarea infrastructurii critice, dovedind că în asemenea situații armata reprezintă un element extrem de important.

Privind prin cele două exemple putem desprinde ideea că România poate fi ușor terenul de manifestare, cu contribuția substanțială a instrumentelor rusești și cu aportul unor inconștiențe naționale, a unor scenarii de acest gen. Fără dorința de a exacerba, dar determinați de realitățile zilei, trebuie să gândim modul în care statul dispune instituțiile de forță necesare prevenirii, limitării și nu în ultimă instanță lichidării unui asemenea fenomen.

Cadrul legal pentru acțiunea inter-instituțională în situații de criză există, dar este necesar ca instituțiile să dezvolte o cooperare clară, iar Armata Română, prin experiență ar putea rezolva această problemă.

Legiuitorul român a stabilit în Ordonanța de urgență numărul 1 din anul 1999, condițiile în care starea de urgență sau de asediu poate fi decretată. Este demn de reținut faptul că în starea de urgență reponsabilitatea privind răspunsurile la adresa amenințărilor revine Ministerului Administrației și Internelor (care va coopera cu toate celelalte ministere de forță), iar în starea de asediu aceasta revenind Ministerul Apărării Naționale.

O trecere logică în revistă a unor evenimente care presupun existența unor amenințări la adresa siguranței naționale sau democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate (așa cum este prevăzut în ordonanță), ne duc cu gândul că toate manifestările pe care le-am descris anterior ca fiind de domeniul războiului hibrid, ar putea avea arie de manifestare într-o democrație cum cea românească, cu diverse conotații estice.

Pentru a răspunde la aceste provocări fiecare minister sau instituție de forță dispune de structuri a căror misiuni sunt fie prea generale, fie prea puțin susținute de dotare și pregătire, ceea ce ne determină să opinăm că va trebui realizată o platformă de instruire și acțiune care ar putea fi Comandamentul Forțelor Speciale.

Serviciul Român de Informații dispune de Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă ca interfaţă a SRI cu instituţiile şi autorităţile naţionale ce fac parte din Sistemul Național pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului. În situaţie de criză teroristă, acesta asigură, logistic şi operaţional, funcţionarea Centrului Naţional de Acţiune Antiteroristă, structură activată ad-hoc pentru soluţionarea situaţiei de criză teroristă. Brigada antiteroristă de care dispune SRI poate fi descrisă ca o mare unitate de luptă ce îndeplinește misiuni de intervenţie antiteroristă (culegere de informații în scopul prevenirii),  precum și de intervenţie contrateroristă (de acțiune pentru combatere) la nivel naţional.

Ministerul Administrației și Internelor dispune la rându-i de Centrul Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică, responsabil de luarea măsurilor pentru managementul unei situații de criză în domeniul ordinii publice. Criza, este definită (în documentele de lucru) ca  situația care prin natura, complexitatea, amploarea și intensitatea sa amenință sau pune în pericol viața și sănătatea populației, mediul, proprietatea, stabilitatea politică, economică ori socială, ordinea și valorile constituționale sau îndeplinirea obligațiilor internaționale ale statului și care face necesară adoptarea de măsuri specifice, prin acțiunea unitară a instituțiilor și autorităților cu competențe în domeniu. Una din forțele specializate de răspuns este Serviciul de Poliție pentru Intervenție Rapidă care, pe lângă misiunile specifice pe timp de pace are responsabilitatea de a executa și intervenții contra-teroriste în condițiile legii, adică un ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriştilor, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale, în cazul desfăşurării ori producerii unui atac terorist.

Ministerul Apărării Naționale dispune de un Comandament al Forțelor Speciale, care cu siguranță va fi utilizat și în cadrul NATO pentru a realiza o mai bună coeziune acțională a forțelor speciale ale statelor din proximitate, Turcia, Bulgaria, Georgia, Moldova împreună cu cele ale Românie și SUA și de un pachet apreciabil de forțe capabile de acțiune.

Brigada 6 Operații Speciale este o structură acțională,  cu o bună dispunere teritorială, având forțe în Târgu-Mureș, Bacău și Buzău și beneficiind de o gamă largă de specialiști în culegere de informații, operații de informații, comunicații strategice, distrugeri și acțiuni de luptă de scurtă intensitate. Militarii din această brigadă beneficiază de o experiență de luptă dobândită în Irak și Afganistan, dar și de performanțe în instruirea alături de forțele speciale ale SUA, Marii Britanii, Germaniei, Georgiei și unor state din Orientul Mijlociu. Fără a intra în detalii, este de amintit faptul că Forțele Navale Române dispun de un grup de forțe speciale (atașat Brigăzii 6 Operații Speciale), specializat în acținile ce se desfășoară pe platforme marine, în porturi sau alte zone maritime.

O altă structură specializată atât pentru acțiunile de luptă clasice, dar și pentru acțiuni în mediu non-linear este Brigada de Informații Militare, o mare unitate care dispune de capabilități de război electronic, de culegere de informații de imagerie, folosind sisteme de drone, de culegere de informații din mediul social și cel mai important lucru, dispune de capabilități de analiză și prelucrare a acestor informații necesare mediului operativ și strategic.

 Ministerul Apărării are și alte forțe în măsură să aducă o mare contribuție la prevenirea și combarea acțiunilor hibride, printre care Batalionul de Infanterie Marină, subordonat Statului Major al Forțelor Navale și care dispune de capabilități pentru lupta pe litoral și în mediul izolat al Deltei Dunării, o zonă destul de sensibilă având în vedere proximitatea cu Marea Neagră și gradul de porozitate al frontierei cu Ucraina. De asemenea, tot la MapN există Centru pentru Operații Psihologice, structură care are misiunea de a influența moralul forțelor adversarului, care la rându-i are o resursă umană cu vastă experiență în teatrele de operații din Irak, Afganistan și Balcani..

O analiză pe speță, privind sinergia ne duce cu gândul că în cazul unei situații de criză rezultatul efectelor acțiunilor individualizate ale structurilor va fi mai mic decât rezultatul posibil a unei acțiuni coezive a tuturor forțelor sub o comandă unică.

Deși legislația, așa cum afirmam mai sus, etapizează comanda și controlul acțiunilor în situații de criză, care pot determina declararea stării de urgență sau de asediu, existența Comandamentului Forțelor Speciale ar putea  rezolva eficient transferul comenzii fără a diminua efortul forțelor.

Pe timp de pace Comandamentul Forțelor Speciale va trebui să dezvolte o procedură de strânsă cooperare cu Centrul Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică și cu Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, pentru a realiza instruirea în comun, planificare ipotezelor de răspuns în situații de criză, urmărind cu preponderență trei linii directoare: complementaritatea misiunilor, trecerea rapidă a fiecărei instituții de la postura de lider la aceea de sprijin și nu în ultimă instanță cooperarea sub un numitor comun cu forțele NATO.

Dacă s-ar întâmpla ca pe teritoriul României să avem o situație de criză atunci instituțiile ar fi provocate să acționeze împreună, complementar, profesionist și mai ales unitar ca efecte.

Prima linie de efort se poate rezolva în plan național printr-un minim efort de colaborare pentru o dotare care să asigure interoperabilitatea și o instruire pe o platformă comună care să asigure cunoașterea procedurilor instituționale de lucru și care să se asigure că nu există fenomenul de duplicare și nici cel de eludare a misiunilor.

Pentru a doua direcție de efort este necesar ca decidentul politic să stabilească proceduri mai simple de comandă, dintre care una cu privire la locul și rolul Centrului Național Militar de Comandă, ca organism politico-militar de nivel strategic și a cărui activitate ar trebui să înceapă în momentul declanșării stării de urgență, subordonând atât structurile acționale (comandamente și forțe) ale MapN, SRI și MAI.

Ultima linie de efort este determinată de o presupusă provocare la adresa României, care se va manifesta în interior dar va avea cu siguranță un sprijin de informații, mass-media, logistic și financiar din partea Rusiei. Într-o asemenea situație articolul 5 din tratatul NATO nu este aplicabil atât timp cât nu se poate certifica acțiunea unui stat și atât timp cât nu vor fi utilizate capabilități militare clasice.

Într-un asemena caz Alianța Nord-Atlantică și în special SUA,  pot pune la dispoziția României sprijin de informații, logistic și chiar pachete de forțe cu destinație specială care să acționeze împreună cu forțele naționale.

Utilitatea și eficiența utilizării acestor capabilități se poate realiza doar în condițiile existenței unei structuri de legătură între conducerea politico-militară a alianței și statul român și conform legii această structură este Ministerul Apărării Naționale.

Ministerul Apărării are toate resursele umane, materiale și tehnice pentru a realiza nu doar procesul de planificare, dar și un riguros proces de comandă-control, sprijinit permanent de un amplu proces de culegere-prelucrare și diseminare de informații.

Existența Comandametului Forțelor Speciale ca structură de nivel strategic (în cadrul MApN) face dovada clară că, în ciuda criticilor la adresa leadershipului politico-militar al apărării și împotriva dorințelor unor persoane cu putere de decizie de a reduce ritmul de transformare și dotare a  Armatei Române ( fapt ce ar bucura vecinii de la răsărit), instituția militară reușește să se poziționeze într-un cadrul favorabil în raport cu amenințările interne și externe de securitate.