Rusia și-a sistat contactele militare cu Ankara și își suspendă participarea la BLACKSEAFOR

November 27, 2015

Rusia a anunțat vineri că își suspendă pe termen nedeterminat participarea la exercițiile BLACKSEAFOR, după ce anterior informase cu privire la suspendarea tuturor contactelor pe linie militară cu Turcia, în replică la doborârea marți a bombardierului său Su-24 de către aviația turcă, într-un incident soldat cu moartea unuia din cei doi piloți, relatează agenția de presă TASS.

Un anunț în acest sens a fost făcut de președintele Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), amiralul în rezervă Vladimir Komoedov, fost comandant al Flotei Rusiei din Marea Neagră.

‘În conformitate cu decizia conducerii Ministerului rus al Apărării privind sistarea contactelor pe linie militară cu Turcia, a fost suspendată și participarea Flotei Rusiei din Marea Neagră la exercițiile BLACKSEAFOR’ a declarat amiralul Komoedov.

De asemenea, a fost rechemat din Turcia reprezentantul marinei ruse care se ocupa de coordonarea acțiunilor Flotei ruse din Marea Neagră cu flota turcă, a spus el, adăugând că acesta a revenit deja la Moscova.

Președintele Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat nu a exclus rechemarea în țară din Turcia și a celor doi atașați militari ruși.

‘Cei doi diplomați militari se află deocamdată la Ankara pentru a obține niște explicații clare din partea Statului Major turc cu privire la motivele și circumstanțele doborârii avionului nostru’ a explicat Komoedov. În cazul în care nu vor primi aceste explicații și conducerea Ministerului rus al Apărării va considera prezența lor la Ankara nepotrivită, ei vor fi rechemați în țară, a adăugat el.

Ministrul rus al apărării, Sergey Shoigu, a anunțat miercuri, după o reuniune a Colegiului Ministerului Apărării, că Rusia încetează orice fel de contacte pe linie militară cu Turcia.

‘Noi nici până acum nu am auzit scuze de la cel mai înalt nivel al Turciei, nicio vreo propunere de reparație și nici promisiuni că vinovații vor fi pedepsiți. Se creează impresia că autoritățile turce împing în mod deliberat relațiile rus-turce în impas, ceea ce este un fapt regretabil’ a declarat joi președintele rus Vladimir Putin, care a calificat doborârea avionului rus de către aviația Ankarei drept un ‘gest perfid, un cuțit în spate’.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new