Rusia și abandonul sirian
March 15, 2016
Gabriela Ioniță
Anunțul făcut ieri de liderul de la Kremlin, privind retragerea forțelor ruse aflate în teatrul de operațiuni din Siria, preluat apoi de majoritatea publicațiilor din toată lumea și însoțit de etichetări de genul ”senzațional” și ”imprevizibil”, demonstrează în primul rând că tot mizând pe faptul că memoria socială e scurtă și emoțională, presa a ajuns mai uitucă de cât publicul căruia se adresează. Apoi cerneala virtuală a tot curs în neștire alimentând diverse supoziții conspiraționiste sau doar propagandistice.
În realitate, dacă înlăturăm un pic perdelele de fum, lucrurile nu sunt chiar atât de surprinzătoare. Putin e un jucător bun, dar spre deosebire de fanii săi care vor să credem că e un geniu invincibil, el știe că nu întotdeauna o strategie sofisticată înseamnă din start o partidă câștigată. Pe terenul confruntării reale există o multitudine de alți factori care îți pot ruina așteptările și obiectivele. E important să fii flexibil și să te repliezi din mers. Astfel că acelor care au clamat că asistăm la un moment de slăbiciune al Rusiei, le sugerez să mai evalueze perspectiva generală.
Conform lui Vladimir Putin, Rusia și-a atins obiectivele în Siria. Mă rog, nu la fel de convingător mi s-a părut ministrul Shoigu. Obiectivele fiind…? Fast backward – septembrie 2015, când Rusia a decis implicarea în conflictul sirian. În cererea adresată Consiliului Federației se precizează că – la solicitarea președintelui al-Assad – forțele aero-spațiale ruse vor interveni în Siria pentru combaterea terorismului, respectiv ISIS și toate celelalte grupări afiliate sau nu acesteia. Radiografiind scurt, obiectivul principal a fost atins, dovadă fiind niște mii de jihadiști morți, câteva zeci de locații importante controlate de Statul Islamic eliberate și tone de muniție distruse. Analiza extinsă a îndeplinirii obiectivelor punctuale ale operațiunilor ține deja de competențele strategilor militari. Pentru cei care s-au arătat dezamăgiți de decizia Rusiei, considerând retragerea un fel de trădare/abandonare din partea Moscovei (declarațiile ulterioare ale lui Bashar al-Assad susțin contrariul, dimpotrivă), subliniez:
1. a combate ≠ a elimina, 2. obiectivele Rusiei nu înseamnă o suprapunere fidelă peste obiectivele președintelui al-Assad și a regimului de la Damasc, 3. remarcăm o anume similaritate cu retragerea forțelor ruse din Estul Ucrainei, ca preambul a Acordurilor de la Minsk – un pattern de tipul ”pompierul-piroman”, folosit cu succes și de Statele Unite ale Americii, prin care forța inițială a armelor este înlocuită în prim-planul reflectoarelor de ofensiva diplomatică, în acest caz Rusia urmând să-și adjudece un rol de lider în realizarea unui eventual acord în negocierile de pace de la Geneva (cum s-a întâmplat și la Minsk).
Încercarea comunității internaționale de a izola Rusia prin sancțiuni economice – eficiente doar pe termen lung – a obligat Moscova (atunci când diplomația sa redutabilă a început să piardă teren masiv în plan extern) să iasă din spațiul său de confort (cu o stabilitate internă întreținută cu greu) printr-o altfel de strategie. Prin urmare, Vladimir Putin și echipa sa au încercat să compenseze situația dificilă printr-un joc activ pe terenul geopolitic al adversarilor lor străini. Ca urmare, s-a decis să organizeze operațiunea militară rusă în Siria, făcând astfel din Rusia, Putin și strategii săi un jucător din ce în ce mai important în soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu. O abordare cu rezultate bune atât în plan intern cât și extern. Ceea ce se pare însă că nu a reușit Rusia a fost gestionarea alianței sunnite în topul listei cu Arabia Saudită, iritată de ascensiunea șiiților susținători ai regimului de la Damasc (Iran, Irak, Hezbollah). O ciocnire directă între aceste două blocuri ar fi prins Rusia într-un conflict de-o amploare și durată la care în mod cert nu dorește să fie parte.
În plus, ar trebui să ne amintim că, intervievat de către jurnaliștii de la Der Spiegel la începutul acestui an, președintele Putin a afirmat cu subiect și predicat că Rusia nu dorește o duplicare a experienței nefaste din Afghanistan și nu se va lăsa târâtă într-un lung război de gherilă în Siria. Ceea ce deja se cam întâmpla, oricât s-ar strădui suporterii președintelui sirian să fardeze situația. Șansele de a stopa acest război cu ajutorul armelor e zero (lucru pe care de altfel Rusia îl știa de la început). În plus, peste primele succese la începutul campaniei, în care tehnica militară a Rusiei era ultramediatizată (da, tehnica aceea de ultimă generație, testată în zona de conflict, ce va aduce în primul rând contracte bănoase de multe sute de milioane de dolari în zona industriei de armament – un alt obiectiv îndeplinit putem prezuma) iar piloții rușii erau un fel de ”eroi” – moment de euforie maximă pentru propaganda pro-kremlin dar și pentru ratingul de popularitate al lui Putin în rândul rușilor – a intervenit obișnuința, monotonia, uzura subiectului, mass-media tratând în ultimul timp implicarea Rusiei în rândul combatanților din Siria la modul colectiv.
Situația economiei Federației Ruse, deși cu probleme, are o importanță secundară în acest context. Problema datoriilor corporațiilor prea ”big” pentru a fi lăsate să cadă se va acutiza, dar nu e decisivă pe moment. Trăgând o linie imaginară și adunând, per total pentru Rusia dă cu plus: rămâne în Siria (baza militară Tartus și aeroportul Hmeymim) conform acordurilor anterioare – oficial, în afara confruntării armate – și se repoziționează pentru viitoarele abordări în Ucraina și statele baltice.
Astăzi primele avioane de luptă au părăsit teritoriul Siriei și au fost întâmpinate la baza aeriană din Voronezh de către șeful Forțelor Aero-spațiale ruse, colonel general Viktor Bondarev. Decizia acestui ”adio, dar rămân cu tine” din Siria nu este, cum spuneam, surprinzătoare, ci e mai degrabă ultima etapă dintr-un plan strategic. Următoarea decizie, cea de lansare a unui nou plan s-ar putea să fie surprinzătoare. Unii analiști susțin că aceasta va veni după schimbarea de la Casa Albă (cu influențe certe și pe zona politicilor și strategiilor NATO). Dar dacă va fi mai devreme ?
Leave a Reply