ARHIVA Power&Politics World

Saga arctică

June 29, 2015

Adrian Sereș

Ceea ce ne scapă nouă din vedere este epicentrul tuturor intereselor din sec XXI.

În timp ce în estul bătrânului continent se strâng rândurile euro-atlantismului pentru a contracara „tupeul afurisit„ al Rusiei, nimeni nu se mai interesează de dinamica geopolitică a nordului, din Oceanul Arctic. Acolo se preconizează că ar putea fi stocată o nouă rezervă de petrol care ar depăși în magnitudine toate preconizările geo-fizicienilor implicați în proiect. Rusia, Canada, SUA și câteva state scandinave consideră că bazinul maritim de nord ascunde atât de mult aur negru încât resursa integrală din Golful Persic ar acoperi doar 10 % din capacitatea totală de extracție. Este un lucru formidabil.

Gândindu-mă la importanța strategică pe care această temă o ocupă pe scena globală a sec. XXI, mi-a venit în minte o situație pe care tocmai România a trebuit să și-o rezolve cu Ucraina la Haga, un diferend internațional care a făcut din România un actor care înțelege și operează în lumina realismului politic, a intereselor proprii, ce țin de conservarea bunăstării și a suveranității frontierelor sale, pe fondul dreptului istoric și politic asupra unor teritorii ce-i revin de drept.

Marea, asemenea uscatului, în decursul istoriei universale a rămas un reper al instabilității și diferendelor între statele lumii. Deși considerată mare închisă, Marea Neagră a atras constant atenția marilor puteri, revenind în forță drept punct de interes pe agenda politică a principalilor actori internaționali după 1989. Bună oară, cu începutul anilor 90, importanța geopolitică, geoeconomică și geostrategică a acestui areal a fost redescoperită. Revenirea spațiului în atenția internațională a fost dată și de intensificarea competiției pentru resursele energetice, caracteristică epocii curente , realitate confirmată de acțiunile României și Ucrainei în acest diferend. Nu poate fi ignorat faptul că cele două țări vecine și-au mărit eforturile pentru soluționarea diferendului și ca urmare a descoperirii în regiune a unor importante resurse de petrol și gaze.

Iată că chiar și la nivel global un asemenea context și-ar putea prelinge efectele asupra unui diferend multinațional între niște puteri greu de conciliat.
Crimeea, Grecia, Kiev-ul, Teheran, Damasc, nu sunt singurele puncte nevralgice ale sistemului internațional contemporan. Să nu uităm că în nord se duce o luptă în tăcere. Iar acolo unde e pregnantă tăcerea, înțelegem că ea prevestește o furtună. Cât de capabili suntem să o gestionăm în așa fel încât ea să nu devină parte a distrugerii noastre efective? Rămâne de văzut cât de bine vor știi liderii noștri europeni să prezerve viitorul Uniunii Europene, a intereselor sale și a echilibrului între noile puteri emergente în geopolitica mapamondului.

Practic, privind înapoi în istorie, dintre Puterile participante la Congresul de Pace din Westfalia (1648): Suedia, Republica Provinciilor Unite(Olanda) și Spania și-au încheiat rolul de Mari Puteri în contextul politic internațional. Puteri emergente, precum Rusia și Prusia, două state europene, aproape necunoscute cu un secol în urmă, le-au luat locul. Secolul XX ar fost marcat de alte mutații în planul Marilor Puteri, atât prin cele două conflagrații mondiale, cât și în timpul Războiului Rece. Jocul de pe marea Tablă de Șah a lumii nu încetează, fiind perpetuat de interesele expansioniste ale unor uzurpatori de tratate și acorduri care ar trebui să garanteze securitatea și pacea între popoarele lumii.

Același lucru se petrece și astăzi. Lupta dintre combatanți a luat o altă formă, una greu de înțeles pentru profani. Marea mirare va fi când vom înțelege două lucruri: Cine este veritabilul câștigător și care este marele premiu pe care și-l va ridica pe frunte în forma unei coroane imperiale!

Eu cred că Arcticul este unul dintre aceste două premii. Dacă reușești să dovedești că NATO nu e puternic, și că în miezul său colcăie o grămadă de lași, Europa îți va cădea la picioare. Iar Arcticul va fi la picioarele tale, în așa fel încât să faci imperiu din capitala ta pentru următoarele cinci secole. Colțurile Europei sunt cele mai strategice unghere de pe uscatul planetei. Iar Arcticul cea mai virgină mină de aur din prezentul istoric. Depinde de istețimea celor angrenați în conflict.

În concluzie, Las Casses, cel care a scris memoriile lui Napoleon Bonaparte, a aflat de la împărat un secret pe care l-am putea atașa importanței Arcticului.
«Puteam împărți Imperiul Otoman cu Rusia. Această problemă a făcut obiectul tratativelor noastre de mai multe ori, dar Constantinopolul i-a salvat pe turci întotdeauna. Această capitală reprezenta o piedică mare, o adevarată piatră de încercare. Rusia a cerut-o, iar eu nu am vrut să le-o dau. Constantinopolul este o cheie neobișnuit de prețioasă ; el valorează cât un imperiu. Cel care îl posedă, poate stăpâni lumea.»

“Constantinopolul” zilelor noastre își află sediul mai sus de Groenlanda. Acolo unde aurorele boreale vor ține de strajă platformelor petroliere ale viitoarei puteri mondiale. Vă recomand să vă informați în detaliu asupra importanței bazinului arcitc. Veți înțelege atunci de ce pun atât de mult preț pe negocierea corectă și pașnică a încleștărilor curente între NATO-UE-SUA și Rusia.

One response to “Saga arctică”

1. radu says:

   June 30, 2015 at 7:47 am

   Foarte interesanta abordare a unei probleme de prezent si viitor. Daca in cazul Antarcticii, s-au declarat, chiar autodeclarat interesati mai multi actori politici globali si regionali, angajandu-se totodata sa pastreze nealterata zona, in ceea ce priveste Arctica si resursele sale, statele cu pretentii in zona sunt doar 4, Canada, Norvegia,SUA si Federatia Rusa.Rusii au pornit deja o campanie de promovare a drepturilor in zona, sub motivata ca subsolul arctic este o prelungire a litoralului rusesc la Oceanul Arctic.Actiunile de explorare si prezenta flotei ruse nordice in zona, ridica deja probleme pentru ceilalti actori. Nu stiu daca ONU va putea reglementa problematica dupa modelul antarctic. Este o noua provocare teritoriala, care se adauga pretentiilor teritoriale recente ale R.P. Chineze in Marea Chinei de Sud. Traim un prezent in care Pamantul pare a fi prea mic pentru nevoile de resurse ale statelor lumii si, in speciale ale principalilor actori politici, care sunt in aproape continua repozitionare. Un subiect demn de interes, care ma face sa astept cu interes noi ipoteze !

   Reply