Scandaloasa “anti-corupție” a monarhiei saudite

November 10, 2017

Dan Diaconu

În Arabia Saudită a început o crâncenă şi ciudată luptă la vârful puterii. Căţărat în spatele unei comisii infernale, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a început o campanie „anticorupţie”, copiată parcă din surata ei românească. Unsprezece prinţi au fost arestaţi, iar averea le-a fost confiscată într-o operaţiune fulger. Pentru opinia publică a fost de-a dreptul şocantă arestarea prinţului Alwaleed bin Talal, o veritabilă vedetă internaţională, cu o avere estimată de peste 20 mld. $.

Aparent este o luptă pentru putere în care prinţul moştenitor se asigură că, începând din acest moment, nu prea mai are contestatari. Greii puterii de-acolo sunt acum în puşcării, iar forţa lui Mohammed bin Salman nu mai poate fi contestată de nimeni. Astfel încât calea către o succesiune sigură este cât se poate de deschisă. Acesta ar fi scenariul de bază. Există însă numeroase lucruri care nu prea cadrează.

Într-adevăr, cei care sunt acum în puşcării făceau parte dintre „greii sistemului” de putere de acolo, dar nu erau dintre cei care-ar fi putut contesta succesiunea vigurosului prinţ. Sau, cel puţin, nu toţi. Şi-atunci care să fie raţiunea unei asemenea măsuri radicale?

Mohammad bin Salman bin Abdulaziz Al Saud, also known as MBS, is the Crown Prince of Saudi Arabia, First Deputy Prime Minister of Saudi Arabia and the youngest minister of defense in the world.

În primul şi-n primul rând, în ciuda puterii afişate, Arabia Saudită este un gigant cu picioare de lut. Cu toate că prin ţară au trecut şi trec sume imense de bani, aceştia pur şi simplu doar tranzitează zona, lăsându-i pe unii extrem de bogaţi şi pe alţii la limita sărăciei. Există o tensiune socială extrem de puternică, iar cazurile în care oamenii se revoltă împotriva familiei conducătoare se înteţesc.

Eşecul politicii externe se văd limpede: dezastru total în cazul intervenţiei din Yemen, întorsătura absolut nefavorabilă a războiului din Siria şi creşterea influenţei Iranului. Sunt elemente care au crescut teribil tensiunile din societatea saudită. Mai mult, încep să se vadă rezultatele nefaste ale radicalizării religioase, tot mai multe facţiuni arătând cu degetul spre politica duplicitară a dinastiei saudite. În acest context exploziv, care riscă să pună ţara pe butuci, trebuia găsită o soluţie rapidă de reabilitare. Aşa a apărut „prinţul pe calul alb” care-a început în foţă. A anunţat investiţii fabuloase într-o zonă liberă de la Marea Roşie (proiectul „Neom”), a început campania anticorupţie pentru a satisface gustul de sânge al prostimii(totul e pus pe tapet cu ajutorul CIA, schemele propagandistice fiind identice cu cele din Italia anilor 90 şi România de azi) şi promite o modernizare fără precedent a societăţii(permisiunea acordată femeilor de a avea carnet de şofer e o adevărată revoluţie!). Culmea e că, în ciuda acestor operaţiuni intens mediatizate nu s-a reuşit foarte mare lucru, nemulţumirile fiind în continuare crescute, astfel încât urmează să se treacă la un scenariu hard.

Mai multe cablograme secrete ale diplomaţiei israeline scăpate presei prezintă un element cât se poate de dubios: serviciile secrete israeliene şi saudite lucrează coordonat pentru generarea unui război împotriva Iranului. Dinastia saudită speră prin aceasta să reînvie spiritul naţional al propriilor locuitori şi astfel să se salveze cocoţându-se pe valul de naţionalism. În acelaşi timp, Israelul speră să reducă influenţa în creştere a Iranului, astfel încât, pentru cele două ţări, pare un scenariu win-win. Planul comun constă în atacarea Libanului, iar apoi a Siriei şi, probabil, în final s-ar ajunge la confruntarea cu Iran-ul. E un scenariu de coşmar, iar cei care l-au conceput nu prea par a fi cu minţile acasă. Dincolo de faptul că în Siria sunt prezenţi ruşii, iar Iranul e o nucă tare pentu oricine, o reradicalizare gratuită a Orientului, doar pentru că nişte netrebnici vor să-şi rezolve strict problemele interne de putere este, de departe, cel mai scandalos scenariu cu care-am avut de-a face până acum. Cu toate că lucrurile par stupide pentru a anunţa ceva „grandios”, nu trebuie să uităm că marile războaie ale omenirii au început de la elemente insignifiante.

Leave a Reply