Scrisoare deschisă
May 12, 2016
Domnului Klaus Werner Iohannis, Președintele României,
Domnului Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului,
Domnului Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților,
Domnului Dacian Cioloș, Premierul României,
Domnului Liviu Dragnea, Președintele PSD,
Doamnei Alina Gorghiu, copreședinta PNL,
Domnului Vasile Blaga, copreședintele PNL,
Domnului Valeriu Steriu, Președintele UNPR,
Domnului Kelemen Hunor, Președintele UDMR,
Domnului Daniel Constantin, copreședinte ALDE,
Doamnelor și domnilor,
Dumneavoastră vă place cum arată acum România? Vă place că avem o țară sfâșiată de o ineptă luptă pentru putere, în care toate instituțiile statului democratic sunt distruse de o ineptă și periculoasă ”luptă anti-corupție”, care produce, pe zi ce trece, tot mai multe pagube la nivel economic și social? Vă place că un om care nu a fost ales niciodată de cetățeni, ci numit de dumneavoastră, până la urmă, prin mecanismele pe care le cunoașteți foarte bine, a ajuns să conducă România, șantajându-vă, pe voi, șantajând partidele din care proveniți, distrugând încrederea cetățenilor în democrație, anulându-le suveranitatea, pe care voi o exercitați, în contul lor? Vă place fundătura în care a ajuns țara, fără prieteni, fără niciun proiect de viitor? Vă place să vă treziți, de ani de zile, în zdrăngănit de cătușe, și să vă culcați în zdrăngănit de cătușe? Vă place că singurul lucru clar este perspectiva închisorii pentru toți? Vă place ca deciziile să fie luate de alții, în locul, și în numele vostru? Vă place să vă căciuliți în fața unor funcționari obscuri de pe la ambasadele unor state, care se poartă ca niște ocupanți ai României?

Țara este pe muchie de cuțit. Sper că nu sunteți atât de naivi să vă lăsați înșelați de aparentul calm din țară. Sistemul instituțional este incoerent, rupt, imobilizat de frică. Nu mai ia decizii, nu-și mai îndeplinește funcțiile pentru care a fost proiectat. De fapt, România nu mai este condusă! Iar prețul lașității voastre îl plătim noi! Care credeți că este alternativa la nevolnicia voastră? Deschideți calea unei lovituri de stat militare?
Doamnelor și domnilor,
Cu sau fără voi, România trebuie să rămână o democrație funcțională, drepturile și libertățile cetățenești trebuie să fie respectate, iar instituțiile să fie puse în slujba cetățenilor. Sunteți șantajabili și șantajați? Veniți și declarați public asta, cu numele și prenumele șantajistului și cu obiectul șantajului. Sau demisionați, și deschideți calea unei schimbări în politica românească. Dar scoateți din ecuația puterii atât serviciile secrete, cât și, sau mai ales DNA. Ele sunt simple instrumente ale statului, nu sunt STATUL! Indiferent ce decizie luați, faceți asta acum! Nu mai permiteți distrugerea României.
Eu, cetățeanul.
Constantin Gheorghe
Leave a Reply