Păstrez încă scrisori de la bunicul meu. S-a născut la sfârșitul secolului 19 în Banat, într-o familie de oameni gospodari, a trăit și a fost educat acolo într-o atmosfera de ordine, legi și reguli asumate și respectate și păstrare a tradițiilor. A luptat în primul război mondial, ajungând până în Austria și Italia, apoi, o perioadă, a fost și primar în satul natal, Groși, unde cu ani în urmă fusese primar și tatăl lui, străbunicul meu. Fiecare scrisoare de la el respectă niște reguli, fiind parcă o lucrare literară, cu introducere, cuprins cu descrieri graduale și încheiere. Scrisul i-a fost întotdeauna ordonat, frumos rotunjit, caligrafic. În fiecare scrisoare, se remarcă respectul pentru scris că formă principala de comunicare la distanță în acea vreme.
Pentru că era considerat om cu școală, numeroși săteni veneau la el să le compună și scrie scrisori către unii din cei dragi care se aflau departe, sau adrese către oficialități când rar aveau de rezolvat și probleme administrative. Bunicul meu a fost un om vertical, avea opinii proprii, inclusiv politice raportate mai ales la perioada interbelică și nu accepta compromisuri.
Tatăl meu, născut la șase ani după Marea Unire, a fost la fel. Doar că el, pentru a face mai multă școală și a se realiza profesional, a părăsit satul natal, ajungând în final la Brașov, unde a făcut facultatea și a ajuns la uzina de autocamioane în funcții de conducere destul de înalte. Scrisul lui a fost la fel de ordonat, frumos și caligrafic ca al bunicului. Pe lângă aceasta, și desena foarte frumos. Referitor la scris, mi-a spus că așa a fost învățat la școală, unde învățătorul, de câte ori greșea sau scria urât îi rupea foaia și îl punea să o ia de la capăt. Forma și corectitudinea scrisului reflectă caracterul și personalitatea omului, dincolo de aspectul educativ. Prin deducție inversă, putem concluziona că învățând să scriem frumos și corect ne formăm ca oameni, personalități, caractere. Numai că acest lucru devine evident doar la maturitate.
Și eu, ca și predecesorii mei, în școala elementară am făcut caligrafie, am avut parte de aceleași foi rupte când greșeam sau scriam urât, învățând în final să scriu frumos. Indirect și asta m-a ajutat să mă formez ca om. Sunt deja mulți ani în care scriu în principal la calculator, scrisul de mână folosindu-l rar, pentru notițe scurte sau pentru însemnări operative la activități internaționale. Constat că, pierzându-mi antrenamentul, scrisul meu nu mai este atât de ordonat, nu mai este atât de caligrafic, folosesc multe prescurtări și simplificari ale literelor. Nu mai am timp. Am ajuns la vârstă la care încă vreau să fac foarte multe lucruri și simt că timpul mă aleargă tare din urmă. Constat că odată cu scrisul mi-am schimbat și gândirea, sau poate odată cu gândirea mi-am schimbat scrisul. Desigur, aici nu numai scrisul are influența lui dar și tehnologiile noi pe care dacă nu le utilizăm nu mai ținem pasul cu ritmul accelerat al vieții de zi cu zi, al civilizației. Am ajuns să gândesc raportându-mă la puncte de referință majore, importante, definitorii pentru o situație dată, lăsând detaliile pentru analiză ulterioară, sau pentru cei făcuți să se ocupe de detalii. Asta spre disperarea unora din jurul meu care se raportează cu multă conștiinciozitate la detalii și consideră că toată lumea trebuie să facă la fel. Un grafolog ar putea spune destul de precis cum mi s-a modificat scrisul în funcție de gândire sau cum se reflectă personalitatea mea prin modul în care scriu acum de mâna. A existat, există și va există întotdeauna o legătură directă între aceste elemente. Ce ne facem însă cu noile generații, născute cu computerul sau tabletă în mâna, care aproape nu mai știu să scrie de mâna iar la școală nu se mai insistă pe acest lucru? Ei probabil nu își vor mai manifestă caracterul și personalitatea prin scrisul de mâna direct legat de anumiți centri din creier. Probabil acei centri se vor atrofia, modifică, așa cel puțin pare logic. Avem desigur și alte forme de exprimare grafică, dar consider totuși că scrisul de mâna definește complex personalitatea umană.
Dr.ing. Dumitru-Dorin Prunariu
Leave a Reply