Și ce dacă… mi-e prieten râul, ramul

July 3, 2018

Gl. mr. (rz) Vasile Roman

România are protecție divină

Noi românii avem un înger păzitor care de foarte multe ori ne rezolvă greșelile de zi cu zi și ne duce în context favorabil.

Deși Dumnezeu ne-a dat minte și tehnologie noi îl rugăm, în fiecare an în luna mai, să ne dea ploaie pentru că nu am găsit nici strategie și nici timp să realizăm un sistem de irigații.

În întreaga istorie Dumnezeu ne-a ajutat, după ezitări și suferințe, să realizăm marile noastre idealuri de unitate, determinând sorții să fim acolo unde trebuie și să acționăm cum trebuie.

Pronia cerească a fost de partea noastră acum o sută de ani și ne-a răsplătit sacrificiul sutelor de mii de vieți de militari și civili, cu o Românie Mare și frumoasă. Dumnezeu a uitat însă să ne trezească mințile și după numai douăzeci și doi de ani am pierdut o parte din ea.

Destinul a fost darnic cu noi de multe ori poate și pentru că eram altfel, mai puțin mercantili și poate mai uniți.

Românii au o vorbă ce zice că Dumnezeu îți dă dar nu îți pune în traistă, ceea ce ne poate duce și la gândul că îți pui atât cât este necesar și mai lași și altora.

Lumea de azi este mercantilă

Dacă în trecutul istoric populația era beneficiară de confort în raport cu poziția socială și cu capacitatea armatelor de a cuceri, astăzi asistăm la o schimbare de paradigmă. Războaiele nu mai caută cucerii de teritorii ci consolidarea influenței politico-economice. Astăzi contează cine conduce și modul în care resursele statelor sunt accesibile altor state.

Lumea a uitat de valori umane și de pace pentru că politicul nu mai răspunde cerințelor sociale ci cerințelor economiei, care la rându-i este gândită de proprietarii marilor companii.

Interesele negociate pe formula câștigului de ambele părți au fost înlocuite de formula sumă zero, adică cineva câștigă și obligatoriu cineva pierde.

Europa dezunită

Pornit cu gândul să prevină războaie, proiectul Uniunii Europene tinde să se complice pentru că intenția de a fi împreună într-un climat de pace, s-a transformat în a fi împreună pentru manifestarea intereselor economice naționale.

Franța dorește reforme pentru a-și rezolva problemele sociale și pentru a nu pierde controlul în fostele colonii.

Germania dorește să mențină piața de desfacere europeană, inclusiv cea din Rusia și să-și garanteze accesul la resursele acestei.

Țările din estul Uniunii Europene virează în diferite direcții pentru că trăiesc cu impresia că ceea ce li se propune este doar un statut de țări de mâna a doua.

Mercantilismul social a înfierbântat mințile oamenilor și cu toții doresc mai mult chiar dacă nu le este necesar, nu este posibil și chiar nu este moral.

Nu mai contează cât de mult se împrumută statul sau cât de mare este datoria publică, important este ca gradul de confort să crească și pentru asta cetățeanul este gata de orice compromis.

Crizele vin și trec iar percepția majorității este că ele se rezolvă de la sine.

Liderii se întâlnesc, caută soluții, fac concesii și chiar compromisuri gândind doar la ceea ce așteaptă alegătorii și mai puțin la ceea ce este bine pentru țară.

Americanii sunt imprevizibili

Mercantilismul a luat și mințile americanilor. Sloganul America first, a schimbat comportamentul societății americane care creditează un lider care este gata să facă aranjamente cu oricine și împotriva oricui doar pentru a garanta că afacerile americane sunt profitabile.

Președintele Americii avertizează, pune presiune și chiar amenință Uniunea Europeană pentru a-i răspunde la comenzile economice, adică securitate contra cumpărături din America.

Mai mult sau mai puțin, președintele dialoghează cu statele europene pentru a le schimba percepția despre unitate.

Proiectele de genul Intermarium sau dialoguri directe cu statele europene sunt modalități clare de lucru pe principul joc cu sumă zero.

Noile declarații ale președintelui, fie că vorbim de scrisori adresate șefilor de state membre NATO, fie că vorbim de culisele dialogului cu președintele Macron sau de declarații legate de locul și rolul Rusiei în G8, sunt tot atâtea dovezi de mercantilism politic.

America a dovedit în primul război mondial că poate fi altruistă, a dovedit în cel de al doilea că poate fi deșteaptă și interesată de consolidare pe continentul european, a dovedit în Războiul rece că poate fi emoțională, făcând efort economic pentru a proteja valori și a dovedit în ultimii douăzeci de ani că poate fi deschisă.

Acum America este neoconservatoare așa cum nu a mai fost și face înadins eforturi să dovedească faptul că primează orice mai puțin valorile.

România este încrezătoare

România  este și ea doritoare de confort, dar știe și face prea puțin pentru asta. Oportunitățile oferite de calitatea de membru al UE au fost puțin fructificate, țara noastră situându-se în coada clasamentului european, cel puțin în domeniul infrastructurii.

Nu avem magistrale de irigații, nu avem magistrale de transport energetic așa cum nu avem magistrale terestre de transport.

Suntem sfătuiți dar și arătați cu degetul că nu figurăm în rețeaua europeană dar nu ne deranjează, pentru că timpul nostru este consumat de lupta pentru valorile democrației, pe care suntem pe cale să le pierdem.

America ne-a sprijinit în ultimii zece ani să ne consolidăm democrația dar a realizat că nu a fost îndeajuns de implicată în a consolida economia.

Astăzi, și aici îngerul nostru a lucrat bine, America mercantilă și-a amintit că România are resurse care trebuie exploatate și este gata să ne sară în ajutor.

America nu ne mai întreabă de valori ci ne provoacă la ceea ce este în interesul ei, resursele din Marea Neagră, o oportunitate pentru companiile acesteia. Prin acest comportament ne trezește interesul pentru confort economic, ne include în interesul strategic și poate ne apropie mai mult de Intermarium.

Ceea ce America nu ne poate spune este câștigul de care vom avea parte având în vedere că suma trebuie să fie zero.

Scenarii și nu predicții  

Astăzi este greu să faci predicții pentru că în ultimii douăzeci de ani au fost multe surprize.

Scenariul pe termen scurt este cel în care America continuă presiunea supra UE și NATO, continuă condiționările economice și reușește slăbirea acestora.

În acest caz proiectul Intermarium este pus în funcțiune, SUA garantează securitatea militară și energetică a acestor state, izolând vestul de est.

Câștigător al acestui scenariu va fi Rusia care pe termen scurt și-a atins obiectivul de a reduce rolul UE și de a face din Germania un lider al Occidentului.

Într-un asemenea caz România are de pierdut pentru că locul nostru este alături de Europa Occidentală.

Riscul este ca pe termen lung SUA ajunge la o înțelegere cu Rusia în privința țărilor din est dându-i acesteia posibilitatea de a influența politicile economice și sociale, creând condiții pentru supraviețuirea intereselor economice a ambelor state.

Al doilea scenariu este cel al unității europene, în care presiunile SUA sunt diminuate prin negocieri politice și economice, cu scopul de a demonstra că interesele SUA pot conviețui cu cele ale Europei.

În acest caz este necesar de analizat până unde pot merge interesele părților, care este nivelul de compromis de realizat și cel mai important cine va fi câștigătorul în cazul în care negocierile eșuează.

America nu trebuie lăsată să lucreze doar pentru propriile interese și mai mult trebuie convinsă să revină la rolul de manager de securitate în care contribuția va fi împărțită egal.

America nu s-a schimbat profund, dar este marcată de nervozitatea cu care vrea să vadă beneficii pe termen scurt și mai mult vrea să fie iubită de europeni.

În acest scenariu România poate juca rolul de negociator, alături de Polonia, nu doar pentru că ne punem speranțe în americani ci și pentru că suntem conștienți că Europa nu-și poate garanta liniștea de una singură.

Rețete de succes

România are nevoie de stabilitate internă pentru a putea face politică externă.

România trebuie să fie predictibilă și pentru a fi este nevoie de lideri cu viziune.

Guvernul României va trebui să răspundă la provocări în UE și în relația cu vecinii și de aceea are nevoie de oameni de valoare.

România trebuie să își proiecteze poziția de țară demnă și de aceea are nevoie de politicieni demni și inteligenți.

Românii trebuie să realizeze că îngerul păzitor nu poate face mai mult decât să trezească conștiințe iar efortul le aparține.

România trebuie să realizeze că situația actuală nu poate fi aplicată decât formula câștigăm împreună sau pierdem deopotrivă.

Românii trebuie să întreprindă ceea ce este absolut necesar pentru a avea valoare politică reprezentativă.

Nu naționalismul și populismul este soluția ci o strategie logică, valorică și aplicabilă.

Dacă acum nu știm și nu arătăm ce suntem, ce vrem și ce putem face, mâine s-ar putea să fie prea târziu.

Înger, îngerașul nostru….

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.