Simbolurile naţionale şi propaganda de campanie

March 11, 2016

Cine nu o cunoaşte pe doamna Firea? Mai întâi a fost ştiristă. A cochetat aşa cum îi stă bine unei femei, cu mai multe pasiuni, poezia, ceva muzică, apoi şi-a descoperit marea pasiune şi dragoste – viaţa politică, oferindu-se trup şi suflet partidului şi reprezentanţilor săi. Aşa s-a căsătorit cu unul din ei, primar de meserie, După stagiatură, a fost promovată purtătoare de vorbe a partidului pentru că deh, nu strică să ai ca purtător de vorbe un fost ştirist cu cunoştinţe, nu doar profesionale, ci şi personale în media. Apoi când vorbele ei de partid au deranjat pe cel din fruntea statului, acesta a încercat să o trimită unde credea el ca îi e locul şi unde considera că ar fi mai folositoare. A urmat o scurtă şicană cu ameninţări, lacrimi, ceva în stil micuţa mireasă dar până la urmă se pare ca au căzut sau vor cădea la pace.

După toate aceste cancanuri, doamna Firea şi partidul din care face parte au considerat că este destul de cunoscută, ca un cal breaz (sau din Breaza?!), pentru a ridica pretenţii la primăria capitalei, deoarece în concepţia unora nu importă dacă eşti cunoscut pentru fapte bune sau rele, important este să fii cunoscut, să ştie lumea pe cine pune ştampila, că impresia se face pe sticlă în studiourile tv iar imaginea se şlefuieşte în campanie, nu se uită nimeni pe CV. Norocul ei este că partidul care a propus-o este măricel şi are multe .. “posibilităţi”, dar mai are noroc şi că celelalte partide care şi-au ales până acuma candidatul, au ales greşit. Nu discut acum şansele doamnei Firea.

Constat însă atlceva: deşi oficial nu suntem în campania electorală, doamna Firea a început deja să se promoveze. Deoarece la graniţa de Est se aude zgomot de arme, mai ales din cele importate sau aduse de curând de prietenii noştri, iar la cea de Vest se ridică garduri, doamna Firea a considerat că ar da foarte bine un moment de patriotism. Aşa că s-a abonat la promovarea unei legi a dragostei faţă de însemnele naţionale. Şi, bineînţeles, nu putea să o facă fără să ştie presa, prietena ei, prima dragoste. Nu ştiu cum se face, dar au politicienii ăştia un ghinion, mai ceva ca profesorii saşi în şase case. Domnule, nici nu apucă unul să dea o ţigare unui copil, să mângăie un câine bagabont, să ducă gunoiul la tomberon sau să nască în weekend, că hop şi presa pe acolo. Uite, chiar acuma aflu că domnul Negoiţă s-a trezit cu televiziunile pe cap tocmai când dădea şi el cu mătura prin sector, din lipsă de personal. Doaamne, ce ghinion au oamenii ăştia să îi găseaască presa în cele mai “intime” momente, când ei de fapt nu ştiu cum să facă să se ascundă.
Revenind la “legea doamnei Firea”, nu intenţionez să intru în amănunt, am înţeles că vrea să îi împușcărieze pe cei care aduc ofensă însemnelor naţionale sau le defăimăează. Probabil de la ea sau de la această lege (introdusă de fapt prin octombrie 2015, dar reîncălzită acuma de doamna Firea în interes propagandistic), a pornit şi domnul Dragnea cu legea defăimării sale. Cred că domnul Dragnea se crede şi el un simbol naţional sau ceva de genul ăsta.

Deci doamna Firea se preface îngrijorată de vorbele sau faptele unor teribilişti, posibil dezaxaţi, poate înfierbântaţi, poate împinşi, provocatori, marionete, de cele mai multe ori maghiari care umblă cu băţul prin gard, şi se declară atinsă în orgoliul ei de româncă pentru că unii maghiari din România iubesc mai mult tricolorul unguresc, dar nu se supără când basarabenii doresc unirea cu România, şi nici când românii de peste Tisa se declară români. Nu că aş îmbrăţişa unele fapte ale iredentiştilor, dar să nu uităm că aşa sunt văzuţi şi românii din alte state de către cetăţenii statului respectiv. Dar doamna Firea iubeşte mult insignele, simbolurile, drapelele expuse de sărbători sau în campanie. Şi domnia sa acuma flutură steagul, un steg al falsului patriotism şi spun asta cu toată răspunderea. Spun asta, pentru că doamna Firea nu a luat nici o măsură nici ca jurnalist, nici ca om politic, nici ca senator al României, atunci când:

1. Cel care ţinea locul pe capră la trăsura Ambasadei SUA la București a chemat la ambasadă, eu aş spune la ordin, pe membrii comisiilor juridice ale Parlamentului, acel Parlament pe care domnul Zgonea îl revendică şi consideră simbol al celui mai naţional forum, un simbol al “democraţiei româneşti” şi puterii poporului. Adică aleşii neamului, simbolul statului de drept, sunt chemaţi şi urecheaţi de “şoferul” unei ambasade dar asta nu înseamnă o gravă jignire la adresa însemnelor naţionale şi poporului, nici jignire, nici umilire a românilor;

2. Reprezentanţi ai unor guverne străine vin să dea sfaturi şi indicaţii conducerii ţării, arătând şi menţionând cine consideră ei că ar trebui să ocupe funcţii în stat şi ce ar trebui să facă;

3. Uniunea Europeană sub pretextul unei uniformăzări care însă se aplică numai celor mici, impune legi care distrug tradiţiile celor fără putere le încalcă suveranitatea impunând primirea unor refugiaţi şi cheltuieli pe care cetăţenii nu le vor şi asupra cărora nici măcar nu au fost consultaţi;

4. Ţara ne este călcată de trupe străine, fapt nemaîntâmplat din ultimul război mondial încpace, înarmată împotriva unui inamic sau vecin care a fost mereu lângă noi, dar nu ne-a atacat niciodată, a fost doar chemat ca “prieten” aşa cum sunt chemaţi şi acceptaţi acuma alţii. Asta nu are nici o legătură cu naţiunea română, cu însemnele ei, doar cu independenţa şi suveranitatea, dar alea nu contează;

5. Ne mor soldaţii prin ţări străine, steagul românesc flutură în teatre de război şi este urât şi luat la ţintă de popoare care nu ne-au făcut nici un rău dar pe care noi mergem să le “învăţăm să trăiască”, de parcă am fi aşi în domeniu, noi nu mai putem de bine. Mai spunea cineva odată că România exportă pace. Cu ajutorul armelor şi vărsare de sânge ? Asta e război în toată regula;

6. Oficiali străini ai unor servicii secrete străine (Darren White) dau declaraţii despre justiţia românească aşa cum au văzut-o şi cunoscut-o cât au reprezentat interesele celor care ne-au băgat pe gât pe cei care au condus-o, declaraţii grave şi cu adevărat umilitoare pentru oficialiţăţile române pentru reprezentanţii statului de drept, care reale sau nu, ating cu adevărat statul român. Ce face statul român, ce face doamna Firea? Se face că nu ştie. Ambasada americană declară că persoana respectivă nu face parte din personalul ambasadei, că a vorbit în nume propriu, dar atât, nici vorbă să infime spusele sale. Din nou umiliţi dar tăcuţi, ca mutul din fruntea ţării;

7. Resursele strategice ne sunt exploatate şi trimise în altă ţări, iar noi eventual recumpărăm produsul finit la preţuri de 50 ori mai mari, ajungând sclavi ai celor care pretind că ne ajută să ne dezvoltăm;

8. Eroii naţionali, simbolurile indenpendenţei şi întregirii neamului, sunt distruse, demonizate, la cererea altora, în schimb ne sunt impuşi trădători pe post de eroi;

Lista ar putea continua. Toate aceste fapte nu aduc atingere unor insigne şi “simboluri naţionale” ci, mai grav, suveranităţii şi independenţei, distrug nu doar simbolurile ci însăşi esenţa naţiunii, tradiţiile, valorile, morala, istoria, strategia naţională de apărare. Cu toate astea doamna Firea nu spune nimic despre asta, pe ea o intereseaza doar cei care aprind un steag, cânta imnul secuiesc sau înjură, uitând că partidul ei a schimbat un prefect care a îndrăznit să se ia de un primar maghiar. Câtă făţărnicie!

Proiectul doamnei Firea prevede că prin dispreţ pentru însemnele României, pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se va înţelege “lipsa de consideraţie sau de stimă, sentimentul prin care se judecă un lucru ca fiind nedemn de atenţie şi defăimarea”. Adică gargară. Cum şi cine va cuantifica, defini ce înseamnă asta, unde se termină dispreţul sau indiferenţa şi unde începe defăimarea? Iarăşi vom avea legi din cele pe care le iubeşte domnul Zegrean, pentru că îi dau şi lui de muncă şi îl fac din ce în ce mai important.

De ce nu spune doamna Firea nimic despre adevăratele jigniri aduse poporului român, dreptului său la autodeterminare, drepturilor sale de a decide singur cu cine să fie prieten, pe cine să primească în casă, împotriva cui să lupte, ce să facă cu propriile resurse, cum să îşi exploateze resursele, ce să mânânce, ce să bea, ce să admire, ce să sărbătorească?
De ce nu propune doamna Firea pedepse împotriva celor care au făcut posibile toate astea şi de ce se face că nu le vede? A fi patriot nu înseamnă să te faci că loveşti în cei care se fac că lovesc niște simboluri, insigne, însemne.

Nu am văzut-o pe doamna Firea revoltată când, la o ceremonie de la Deveselu, reprezentanţi ai armatei şi statului român au acceptat ca drapelul românesc să fie folosit pe post de carpetă de fundal cu culorile puse cu curul în sus, la o activitate oficială unde deasupra trona steagul partenerului strategic, partener care îşi bate joc de o ţară cu toate simbolurile ei, de 18 de ani, amestecându-se în toate problemele interne ale României, de la securitate, la apărare, justiţie şi politică externă. Unii, atât din afară cât şi dinăuntrul ţării, confundă ajutorul cu impunerea, prietenia cu subjugarea, cooperarea cu subordonarea, sfatul cu ordinul. Nici nu ştiu cine este mai vinovat, cel care cere sau cel care dă? Toate guvernele şi conducerile de până acuma au pus ţara la dispoziţia unor interese străine sub pretextul deschiderii către valorile euro-atlantice, făcând din România, nu numai din simbolurile ei, preş sau carpetă ornamentală, capră de muls, la care în curând va seca laptele şi nu va mai fi buna decât de bătut.

Toate simbolurile, însemnele, tradiţiile, morala, cultura, au fost călcate în picioare de 25 de ani încoace în multe cazuri de cei care îi sunt colegi de bancă sau de somn în clădirea Simbol a democraţiei româneşti, dar doamna Firea nu vede, nu ştie, nu aude, e ca maimuţa aia deşteaptă.
Asta înseamnă cu adevărat atentat la simbolurile şi însemnele, ca şi la reprezentanţii statului român, dar doamna Firea nu poate vorbi despre aşa ceva pentru că asta nu face bine la campanile, nu se face să strici relaţiile cu cei care fac cu adevărat legea în România.

Marin Neacșu

Surse: http://politicscan.ro/stirile-zilei/interviu-darren-white-sef-secret-service-serviciu-sua-video/

http://www.mediafax.ro/politic/proiect-de-lege-pedepse-cu-inchisoarea-pentru-ofensa-adusa-insemnelor-nationale-14820612

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new